Connect with us

Clujeni de 5 stele

CLUJENI DE CINCI STELE/ Mihai Măniuțiu, managerul Teatrului Național Cluj-Napoca: Teatrul fără spectatori este un non teatru

Publicat


Mihai Măniuțiu este managerul Teatrului Național din Cluj-Napoca de aproape 10 ani,  dar este și un regizor și scriitor cunoscut și premiat. Acesta povestește pentru Cluj24.ro că a intrat în lumea teatrului cu pasiune pentru artele spectacolului încă din copilărie.

Am stat de vorbă cu Mihai Măniuțiu despre cum alege să lucreze ca regizor, cum îmbină munca managerială cu cea a creației și unde își permite să lase indisciplina să fie un beneficiu.

Am intrat din prima la teatru, erau 5 locuri pe țară

Rep: Cum a venit decizia să dați admitere la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București?

M.M.: Este o poveste amuzantă. Mama voia cu orice preț să mă facă dirijor, ea a cântat în corul Operei din Cluj toată viața. Am făcut pian mulți ani de zile până când profesorul a implorat-o pe mama să mă elibereze din cătușele muzicii întrucât nu sunt suficient de talentat. Am călcat pe scenă prima dată la 5 ani și se zice că dacă intră otrava în tine nu mai iese.

Probabil a intrat otrava în mine, dar nefiind talentat la muzică, nu m-am orientat spre operă, ci spre teatru. Am intrat din prima, erau 5 locuri pe țară, eu am intrat al doilea, în 1973. Concurența era extrem de dură, nu m-am așteptat să intru.

Am avut dublu noroc: am intrat din prima și mi-am dat seama după aceea că a intrat și Alexandru Dabija. El se pregătise să devină actor, a băut o bere rece cu o zi înainte, a răgușit și s-a mutat la regie, nu a mai putut să dea la actorie. Așa că, iată, Alexandru Dabija și Mihai Măniuțiu au devenit frați de cruce.

Nu m-a tentat să fiu actor

Rep: De ce nu ați urmat calea actoriei având în vedere că încă de la 5 ani v-ați familiarizat cu scena?

M.M.: Este un fel de a spune că jucam de la 5 ani, în sensul în care stăteam în culise, îmi ticăia inima, îmi tremurau genunchii pentru că trebuia să alerg, să întru pe scenă și să țip cât pot «fugiți că vine ursul!», o să-mi amintesc de replica asta toată viața. Atunci corul înnebunea și cânta «fugiți că vine ursul!». După care mama mă lua, mă ținea de mână, mă liniștea.

Nu m-a tentat niciodată să fiu actor poate datorită naturii mele duble, regizor-scriitor. Am încercat să înțeleg, am și scris cărți despre actor pentru a înțelege cum poate fi cineva talentat la comandă. Între ora 19.00 și ora 21.00, atunci trebuie să scrii «Luceafărul», cum s-ar spune.

Unul din cele mai vechi tratate de Arta Teatrului a lui Bharata –Natyasastra – spune că există pe lume trei mari nenorociri: boala, moartea și frica de scenă. Probabil că la mine groaza de scenă mi-a dat lovitura de grație.

Pregătesc caietul de regie când sunt cu adevărat inspirat

Rep: La repetiții lucrați după impuls sau respectați caietul de regie cu strictețe?

M.M.: Nu mă las purtat de inspirația mea decât rareori. Eu sunt inspirat în afara orelor de serviciu, în afara orelor când lucrez. Atunci se întâmplă inspirația adevărată.

Pregătesc caietul de regie când sunt cu adevărat inspirat, după care transmit inspirația asta actorilor. S-a întâmplat de multe ori să modific o scenă sau alta pentru că varianta lor mi s-a părut mai bună. Dar, în general, sunt exact pentru că știu de unde pornesc și unde vreau să ajung.

Actorii care au lucrat mai des cu mine spun «este greu la început, până punem locomotiva pe șine». Dacă te împiedici la tot pasul înseamnă că nu ai pus locomotiva bine pe șine și este vai și amar.

Trupa Teatrului Național Cluj, una din cele mai bune

Rep: Prin ce se definește un bun manager într-o instituție culturală?

M.M.: De la caz la caz – prin numărul de spectatori, calitatea evidentă a spectacolelor și echilibrul trupei.

Când spun echilibrul trupei spun că același actor, care are statut de vedetă, trebuie să poată juca și un rol secundar, pentru a deveni actor de suport pentru ceilalți actori.

Eu nu am lucrat cu această trupă în ultimii 10 ani fiind managerul ei, conform legii, dar Alexandru Dabija, care a lucrat mult cu trupa Teatrului Național din Cluj, a spus că este una dintre cele mai bune, dacă nu cea mai bună trupă de teatru din țară.

Asta mi-am dorit ca manager: să am o trupă de actori foarte bună, disponibilă, să fac spectacole importante și să am foarte mult public. Și am reușit până… a venit virusul.

Ce îmi doresc pentru scena Teatrului Național din Cluj este încă o scenă, dar asta deja a devenit acum hiper-utopie, înainte de pandemie era doar utopie.

Îmi doresc o sală de 400 de locuri, bine utilată, modernă și să jucăm în fiecare seară. Și nu o sală de 940 locuri, unde să jucăm tot a treia seară din cauza condițiilor de împărțire a scenei cu opera, a dificultăților de montarea – demontarea decorului și a așa mai departe.

Asta mi-aș dori pentru Cluj. Este un oraș care în condiții normale poate suporta încă o scenă, ar fi destui spectatori. Este doar un vis, acum cerem să se facă spitale câte trebuie…

Construim poduri între noi

Rep: Cu ce gând ați făcut Întâlnirile Internaționale de la Cluj?

M.M.: A fost foarte simplu să găsesc un format care să fie ispititor pentru invitații pe care o să îi am din  afară și din țară care să nu se suprapună peste festivalurile care există în jur.

Prezentăm, cu excepția a maxim două spectacole invitate, doar producțiile noi ale Teatrului Național. Este ca un fel de showcase al Teatrului Național. Invităm și spectacole din scena independentă, de la REACTOR de creație și experiment.

Grosul banilor merg spre invitarea directorilor de teatre, coordonatorilor de turnee din străinătate, decidenților.

Ne-am împrietenit, în ideea de a construi niște poduri între noi și să vedem dacă putem să combinăm lucrurile în așa fel încât să realizăm și co-producții europene.

Traversarea deșertului

Rep: Cum vedeți teatrul online?

M.M: Acum noi suntem într-o traversare a deșertului, nu știm cât de mare este acest deșert și îl traversăm fără spectatori. Nu cred că este o perioadă de tranziție. Tranziție spre ce? Spre teatrul fără spectatori? Teatrul fără spectatori este un non teatru.

În perioada aceasta, dar doar pentru această perioadă, deci nu este o schimbare de paradigmă, trebuie să inventăm lucruri care să ne mențină în contact cu spectatorii care au devenit telespectatori.

Până la momentul magic, care sper că va veni, când ne vom putea vedea liniștiți față în față în teatru.

A scris două cărți în pandemie

Rep: Ce puneți la cale acum?

M.M.: Pun la cale… dacă voi fi lăsat de evoluția pandemiei. Trebuia în decembrie să avem premiera cu spectacolul ”Cartoforii” de N. V. Gogol, regia Ionuț Caras, care se lucrează pe Zoom, câtă vreme nu avem voie să întrăm pe scenă. Următorul spectacol care ar trebui să intre este ”Chirița în izolare”, așa se numește, este partea a doua a Chiriței, o Chiriță în pandemie. Un musical făcut de Ada Milea cu Anca Hanu.

Rep: Ce ați făcut în pandemie?

M.M.: Am scris două cărți, una este în curs de partiție la  Editura Tracus Arte. Am început să o scriu în SUA unde sunt profesor la Universitatea din Irvine și  am terminat-o aici prin iunie. Este un volum de poeme, se numește ”Bufonerii și litanii” și cea de a doua este o carte de proze, nu am dat-o încă la nici o editură. Mai stau, mă mai gândesc, dar e gata… și vreau să mai scriu o carte pentru copii.

Tehnica de scenă este îmbătrânită

Rep: Cum vedeți teatrul românesc în zona internațională?

M.M.: În zona internațională a fost un moment extraordinar în perioada 1995-2000 și ceva, să zicem… A fost un fel de vârf, erau atât de multe teatre în turneu. Circulam enorm.

Era o asociație în Marea Britanie care se chema Noroc – adică noroc pentru teatrul românesc. Era o rețea de directori de teatre care ne-a invitat și am circulat foarte mult și am avut chiar un moment de glorie, însă gloria dispare foarte repede în teatru.

Mulți cronicari au spus că noi am readus în atenția oamenilor de teatru teatrul ritualic. Asta a fost un moment de vârf, în rest sunt întâmplări. Atunci mi s-a apărut că este un fenomen, acum nu mai suntem un fenomen, acum suntem un teatru bun între alte teatre bune.

Cu rare excepții, avem problema tehnicii, adică tehnica noastră de scenă este îmbătrânită și nu mai facem față foarte bine în caz de confruntare internațională. Ar fi nevoie de o retehnologizare a scenei, noi suntem tot în urmă cu 20 de ani.

Aici, în țară, este în regulă, pentru că suntem între noi, dar în momentul în care apar teatre din străinătate care au bugete, tehnologii speciale, îți dai seama că visurile tale pot fi realizate până la capăt.

Diferențele în teatrul din SUA

Rep: Cum este teatrul în SUA?

M.M.: Experiența din SUA este foarte diferită, nu văd foarte mult teatru, văd doar teatrul studenților și ce este prin jur. Sunt actori foarte buni, excepționali antrenați și sunt pregătiți în această ordine: musical, teatru, televiziune.

Facultatea unde sunt este top 10 în SUA. I-am întrebat foarte mirat cum puteți aprecia? Ce este aia top 10, cum puteți aprecia valoarea? Răspunsul a fost: Prin numărul de studenți care trăiesc din ceea ce au învățat la noi.

Așa se face top 10, nu prin numărul de câți studenți buni ci prin cei care trăiesc din ceea ce au învățat. Am văzut că sunt foarte bine antrenați pe mai multe paliere. Au cursuri speciale de clovnerie, de exemplu.  Ca să poată supraviețui într-o lume extrem de dură și competitivă.

Cariera lui Mihai Măniuțiu

În 1973 intra al doilea din cele cinci locuri la clasa Cătălinei Buzoianu, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică “I. L. Caragiale” din București. Astăzi este și profesor la University of California, Irvine (SUA) și la Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca.

În 2004 primește Premiul Senatului UNITER pentru întreaga activitate și în 2018 primește Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol pentru spectacolul ”Rambuku” după Jon Fosse.

Mihai Măniuțiu a publicat și cărți, volume de povestiri cu teme fantastice precum  ,,Aventurile hingherului în Balkanya”, (Humanitas 2015).

A scris și eseurile teatrale, cercetând arta actorului sau eseurile shakespeariene, dar și-a pus amprenta și în librăriile internaționale cu două cărți în limba engleză ,,The Golden Round. Essays on the Politics of Power in Shakespeare” (2018) și ,,Act(ing) and Mimesis. Essays on the Philosophy of the Actor” (2019).

Dana Coțovanu


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


ACTUALITATE

BÂRLOGUL lui Lucian BLAGA la Cluj. “Să nu te CERŢI cu OAMENII mai mult decât cu TINE însuţi”. 60 de ani de la moartea poetului

Publicat

“Faptul că orice viaţă de pe pământ se termină prin moarte, nu dovedeşte că moartea este scopul vieţii”. Aşa spunea Lucian Blaga, de la moartea căruia se împlinesc 60 de ani, pe 6 mai. A locuit multă vreme şi la Cluj, în diferite locuri. Dar poate că cel mai drag loc al său a fost cel la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) din Cluj, care azi îi poartă numele. Era, este încă, o cămăruţă, denumită “Bârlogul lui Faust”, dar căreia i se spune şi Bârlogul lui Blaga.

Bârlogul lui Faust de la BCU Cluj (sursa foto BCU Cluj)

Chiriaş de Cluj

„În Cluj a stat în mai multe locuri, dar în chirie, nu a avut proprietăţi. A locuit ultima data pe strada Măcinului nr 20, parcă, într-un imobil cu două camera, la etajul al doilea. A stat şi pe str Moţilor, şi pe Clinicilor. La BCU are Bârlogul lui Blaga, Bârlogul lui Faust, cum se numea, între etaje. Acolo avea o cămăruţă unde a tradus Faust, al lui Goethe. Era în perioada când a fost scos de la Universitate. Lucian Blaga şi-a pus o puternică amprentă asupra Clujului”, spune, pentru Cluj24, istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

„A trăi la oraş înseamnă a trăi în cadru fragmentar şi în limitele impuse la fiecare pas de rânduielile civilizaţiei. A trăi la sat înseamnă a trăi în zarişte cosmică şi în conştiinţa unui destin emanat din veşnicie”, Lucian Blaga, 5 iunie 1937,  în discursul său de recepţie în Academia Română, intitulat „Elogiul satului românesc” („Discursuri de recepţie la Academia Română”, arhiva Cluj24)

În bârlogul său a lucrat mai mulţi ani, între 1952 şi 1959.

„Este biroul de sub scări, “nebănuitele trepte”. A mai răms doar cufărul lui Blaga acolo. El a stat acolo în perioada în care a tradus Faust. Bârlogul lui Faust, aşa e scris pe uşă. Avea şi o canapea, mai şi înnopta acolo. Se spune că de multe ori stătea în geam şi o urmărea pe doamna Daniello, cum ea urca pe actuala stradă Victor Babeş. Blaga fusese coleg la Universitate cu Leon Daniello… Ei au păstrat prietenia și in perioada când Lucian Blaga a fost scos de la catedra. Mai mult, prin sensibilitatea ei, prin cultura și inteligenta ei, Elen (Elena) i-a devenit muza… Reușind să îi trezească entuziasmul după experienţa tristă… Cel puțin o poezie îi este dedicată acesteia, „Portret”.

Mi-a povestit Ioan Muşlea, fiul directorului BCU, Ion Muşlea, că i-a spus Blaga când a terminat de tradus Faust: „Păcat ca nu mai trăiește Goethe să traducă Faust din românește, că ar ieși mai bine decât originalul de la 1800”. Era foarte mulțumit cum ieșise traducerea”, spune, pentru Cluj24, directorul BCU Cluj, Valentin Orga.

Iubiri de Cluj

Lucian Blaga n-a scăpat de fiorii dragostei nici în perioada clujeană. Şi a fost săgetat de mai multe ori.

“O preoteasă a fost muză a lui Lucian Blaga. Era soţia preotului Florea Mureşan. Era paroh la Biserica Ortodoxă din Deal, str Bisericii Ortodoxe. Ea se numea Eugenia şi patrona unele serate în cadrul cărora Blaga era nelipsit. A fost frapat de frumuseţea ei. I-a scris numeroase creaţii lirice. Blaga a avut mai multe aventuri sentimentale. Inclusiv cu nevasta lui Leon Daniello. Dar nu se ştie dacă aventurile astea sentimentale ale lui erau şi erotice. Dar se ştie că şi cu soţia marelui medic pneumolog a avut o idilă”, povesteşte Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

După Eugenia Mureşanu, a urmat Elena Daniello, soţia marelui medic, despre care se spune că o urmărea cu privirea din Bârlogul lui Faust.

Personalitate de Nobel

Lucian Blaga, 10 mai 1954, în Bârlogul lui Faust de la BCU Cluj (sursa foto: BCU Cluj)

Lucian Blaga (9 mai 1895, Lancrăm, 6 mai 1961, Cluj), eseist, filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat. Printre altele, se spune că el ar fi fost propus în 1956 pentru premiul Nobel pentru literatură. Propunerea ar fi făcut-o Rosa del Conte şi Basil Munteanu, la iniţiativa lui Mircea Eliade. Dar numele său nu figurează, totuşi, printre nominalizaţii acelui an.

Ardere (Lucian Blaga)

„Ființă tu – găsi-voi cîndva cuvenitul
sunet de-argint, de foc și ritul
unei rostiri egale
în veci arderii tale?
Al seminției mele cel din urmă sînt.
Pumn de lumină – tu, pumn de pămînt. Tu rodie,
Tu floare mie, cu puteri de zodie,
unde și cînd găsi-voi singurul cuvînt
în cercul nopții să te-cînt?
Nepriceput pe lîngă vetre
dar înțeles de zei și pietre,
cuvîntul unde-i – ca un nimb
să te ridice peste timp?
Cuvîntul unde-i – care leagă
de nimicire gînd și pas?
Mă-ncredințez acestui an, tu floare mie,
ca să sfîrșesc arzînd”.
(MaAv)

 

 

 

Citește mai departe

Clujeni de 5 stele

PRIMUL institut de SPEOLOGIE din LUME a fost la CLUJ. L-a înfiinţat Emil RACOVIŢĂ, acum 101 ani. MARGINALIZAT de COMUNIŞTI

Publicat

Clujenii pot fi mândri! Acum 101 de ani erau primii din lume. Pe 26 aprilie 1920, Emil Racoviţă a înfiinţat, la Cluj, împreună cu zoologul francez Rene Jeannel, primul institut de speologie din lume. În plus, este considerat fondatorul biospeologiei. Şi a făcut să se audă de România în toată lumea. Iar drept răsplată, comuniştii l-au pedepsit. Ca o curiozitate, Emil Racoviță apare în prima fotografie subacvatică păstrată până astăzi. Fotografia a fost realizată de francezul Louis Marie Auguste Boutan.

Cum a ajuns Racoviţă la Cluj

Emil Racoviţă este unul dintre cei mai mari savanţi români. A trăit la Cluj. A murit la Cluj. Şi aici a înfiinţat primul institut de speologie din lume.

„El vine în Cluj, la Universitate, adus de Sextil Puşcariu, cu care a fost prieten. Dar şi cu Onisifor Ghibu. Şi la Cluj înfiinţează, în 1920, primul institut de speologie din lume. În Cluj a stat pe actuala stradă Emil Racoviţă, la nr. 1. A fost rector al Universităţii clujene, preşedinte al Academiei Române”, spune, pentru Cluj24, istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

A murit în sărăcie şi frig, sub comunişti

Aici, la Cluj, a murit şi se spune că şi-ar fi trăit ultimele zile în sărăcie şi frig.

„Nu ştiu dacă a murit în sărăcie şi frig, a murit în 1947. A fost în refugiu la Sibiu. Dar nu ştiu precis cum l-au tratat comuniştii. Sigur, el era un om al vechiului regim şi e posibil… A avut trei băieţi, unul s-a sinucis, are mormântul în cimitirul Hajongard, unde sunt îngropaţi şi doi dintre băieţii lui. Doi dintre cei trei băieţi ai lui au învăţat la Colegiul Bariţiu, atunci liceu, şi Emil Racoviţă a fost la un moment dat, câţiva ani, şi preşedintele Consiliului de părinţi. Soţia sa era franţuzoaică. Unul din reprezentanţii familiei Racoviţă, Mihail, a fost domnitor în Moldova, la mijlocul secolului al 17-lea, iar Ion Creangă i-a fost învăţător lui Emil Racoviţă”, mai spune Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Marele explorator al lumii

Emil Racoviţă (15 noiembrie 1868-17 noiembrie 1947) a fost savant, explorator, speolog și biolog, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran – peșteri și pânze freatice de apă). A fost rector al Universității din Cluj, preşedinte al Academiei Române, director al Institutului de Speologie, membru al mai multor asociații științifice.

*în imagine, semnătura lui Emil Racoviţă pe una dintre cărţile bibliotecii sale (arhiva Cluj24)

La doar 25 de ani este ales membru al Societății zoologice din Franța, este recomandat (1897) să participe ca naturalist al Expediției antarctice belgiene (1897-1899) la bordul navei Belgica. Cu prilejul escalelor făcute în Chile și pe țărmurile strâmtorii Magellan, efectuează cercetări complexe asupra florei și faunei. În apropierea Țării Palmer din Antarctica, expediționarii descoperă o strâmtoare care a primit numele navei „Belgica” și câteva insule (una numită de Racoviță insula Cobălcescu).

Prizonier al gheţurilor pe Belgica în Antarctica

În perioada când Belgica a fost prizoniera ghețurilor (martie 1898-februarie 1899), naturalistul expediției, împreună cu ceilalți oameni de știință, au întreprins numeroase observații și cercetări științifice.

Materialul adunat a constituit obiectul a 60 volume publicate, reprezentând o contribuție științifică mai mare decât a tuturor expedițiilor antarctice anterioare luate la un loc. Savantul român a întreprins un studiu aprofundat asupra vieții balenelor, pinguinilor și a unor păsări antarctice.

Unicatul de la Cluj

În 1920 a fost invitat ca profesor la Facultatea de Științe a Universității din Cluj, unde a înființat primul institut de biospeologie din lume.

Cele 1.300 de exemplare din flora și fauna regiunilor cercetate adunate de Racoviță au fost studiate de numeroși cercetători, care au descris sute de forme necunoscute până atunci în lumea vegetală și animală. La întoarcere a publicat o lucrare importantă despre Cetacee, în special balene. În 1900 devine director-adjunct al Laboratorului Oceanologic „Arago” din Banyuls-sur-Mer, Franța.

Prima fotografie subacvatică din lume

Ca urmare a descoperirii unor noi specii de crustacee în peștera Cueva del Drach din Mallorca, vizitată în 1904, domeniul îl fascinează și renunță la cercetarea în oceanologie pentru a se dedica ecosistemelor subterane; la intrarea în oraș există o statuie a lui Emil Racoviță. În timpul expediției din Antarctica, Emil Racoviță a avut posibilitatea să studieze viața imenselor mamifere acvatice, dar și a pinguinilor, şi a rămas în istoria științei ca descoperitor al balenei cu cioc. Ca fapt divers, Emil Racoviță apare în prima fotografie subacvatică ce s-a păstrat până astăzi, realizată de fotograful francez Louis Marie Auguste Boutan.

(MaAv)

Citește mai departe

ACTUALITATE

SFAT pentru MEDICII de azi: MEDICINA este ştiinţă, conştiinţă, IUBIRE de OAMENI. Iuliu HAŢIEGANU, 136 de ani de la naştere

Publicat

Ceea ce înseamnă azi Clujul medical i se datorează în bună măsură! Şi, fără el, azi nu ne-am fi simţit aşa de protejaţi în oraşul nostru. El a formulat şi celebra definiţie: “Medicina este ştiinţă şi conştiinţă încălzite de iubire faţă de oameni”. Se împlinesc 136 de ani de la naşterea lui Iuliu Haţieganu.

Şcoala de medicină de la Cluj

Iuliu Haţieganu (14 aprilie 1885, 4 septembrie 1959), medic internist, recunoscut în mod special pentru cercetările din domeniul tuberculozei. A format la Cluj o valoroasă şcoală de medicină internă şi UMF Cluj îi poartă numele.

 

*în imagine, farfurie aniversară din porţelan a Institutului Medico-Farmaceutic Cluj, azi UMF, realizată de IRIS Cluj (colecţia Cluj24)

A fost unul dintre organizatorii educaţiei fizice de masă în mediul rural şi universitar. A pus bazele sportului clujean prin înființarea Clubului Sportiv Universitatea Cluj în 1919 şi a pus bazele medicinei transilvănene.

De asemenea, a fost unul din delegații tineretului universitar la Adunarea Națională de la Alba Iulia și a susținut în fața Consiliul Dirigent al Transilvaniei înființarea Universității din Cluj.

Un parc înfiinţat după moartea unicului fiu

Alături de Ioan Goia, Iuliu Hațieganu a adunat la catedre specialiști deosebiţi, precum Victor Papilian, Titu Vasiliu, Iacob Iacobovici, Constantin Ureche, Victor Babeș, Constantin Levaditi sau Emil Racoviță.

Din fonduri proprii, colectă publică și bani de la ASTRA, Hațieganu a înființat între 1930-1932 la Cluj un parc destinat mișcării sportive a tinerilor. Parcul sportiv Iuliu Hațieganu a fost dedicat memoriei unicului său copil, mort la 8 ani.

A tratat-o pe ascuns pe Smaranda Brăescu

Umanitatea lui Iuliu Haţieganu reiese şi dintr-o întâmplare. Pentru că trebuia să se ascundă de comunişti, care au condamnat-o, o româncă celebră, care a făcut să se audă de România în toată lumea, Smaranda Brăescu, a fost nevoită să se ascundă sub un nume fals, Maria Popescu. Aşa a fost tratată în ultimii ani de viaţă, la Cluj, pe ascuns, de marele Iuliu Haţieganu.

“Smaranda Brăescu s-a alăturat rezistenţei anti-comuniste şi a semnat un memoriu de protest împotriva falsificării alegerilor din noiembrie 1946. De aceea a fost condamnată în contumacie de autorităţile comuniste şi a fost obligată să se ascundă. Fiind bolnavă, a sosit la Cluj sub o identitate falsă, Maria Popescu, şi a fost adăpostită la ferma Congregaţiei Maicii Domnului din Jucu. A fost tratată în secret la clinicile universitare de celebrul Iuliu Haţieganu. Se pare că a murit la 2 februarie 1948 şi a fost înmormântată cu numele conspirativ de Maria Popescu. În urmă cu doi ani a fost reînhumată în Hajongard şi i s-a pus numele adevărat pe mormânt. A stat la Cluj circa doi ani înainte de a muri. Şi a mai avut tangenţe cu Clujul”, spune, pentru Cluj24, istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Smaranda Brăescu (21 mai 1897, Hănţeşti, Tecuci, 2 februarie 1948, Cluj), prima femeie parașutist cu brevet din România, campioană europeană la parașutism (1931) și campioană mondială (în 1932, cu recordul de 7200 m la Sacramento, SUA). A absolvit Academia de Belle Arte Bucureşti, secţia Artă decorative şi ceramică.

A demisionat din guvern pentru că nu s-a înfiinţat Ministerul Educaţiei Fizice

Printre altele, Iuliu Haţieganu a fost coleg de clasă cu viitorul cardinal Iuliu Hossu, la Gimnaziul Superior din Blaj. Şi a fost ministru al sănătății în Guvernul Iorga, de unde a demisionat după ce i-a fost respinsă propunerea de înființare a unui portofoliu al Educației Fizice.

 

Universitatea trebuie să se ocupe şi de fizic

“Universitatea nu se poate mulţumi cu un rol pur ştiinţific şi de instrucţie. Nu poate să-şi reducă rolul la cercetări, cursuri, examene, ci trebuie să-şi întregească rolul acesta cu cel educativ – de formare de caractere. (…) Universitatea de azi nu se poate ocupa numai cu spiritual – ea trebue să se adreseze omului şi astfel trebue să se ocupe şi cu fizicul”, spunea Iuliu Haţieganu în “Îndrumări universitare” (în imagini, 1936, arhiva Cluj24).

“Îndrumări universitare” (1936, arhiva Cluj24)

“Sportul universitar românesc suferă însă de aceleaşi boale, de care este cuprins întreg sportul românesc. Pseudoamatorismul, politicianismul, comercialismul, darea în spectacol au intrat şi în vieaţa sportului universitar”, adăuga el.

(MaAv)

 

Citește mai departe

Clujeni de 5 stele

EDITORIAL/ Ovidiu BLAG – Tot Clujul plînge după Remus Cîmpeanu

Publicat

A plecat în Ceruri domnul Remus Cîmpeanu. Ce pierdere pentru U, ce pierdere pentru comunitatea Clujului, ce pierdere pentru fotbalul românesc…

Prestanța, caracterul său șlefuit precum un diamant au atras atenția încă dintr-un începuturi, de pe vremea cînd juca acolo, pe partea stîngă a apărării lui U.

În cartea „Confesiunile unui veteran al gazonului” bunul gazetar Ion Cupen scria: „L-am ales pe Remus Cîmpeanu fiindcă el deţine un atu obiectiv care îi conferă trăsăturile unui adevărat şef de trib în fotbalul românesc. Este un fel de lider al jucătorilor noştri, un port-drapel, dacă vreţi un simbol: numără cele mai multe prezenţe, 329, în meciurile primei divizii, toate sub culorile aceleaşi echipe, Universitatea Cluj.

E uşor să găseşti sorgintea acestei calităţi: moral forte, caracter bătut în metal nobil, disciplină interioară. Este un reprezentant autorizat al plutonului, nu atât o medie a sa, cât o simbioză perfectă, fotbaliştii de excepţie, cei plasaţi la un pol sau altul nedeţinând niciodată aureola longevităţii într-un regim constant. Numele de mare sonoritate au ars pe gazon mai intens şi mai repede, într-o singură vâlvătaie sau în cicluri imprevizibile.

„Un factor de echilibru, un tip cerebral dar autoritar, maleabil dar cu idei clare”

Traiectoria lor cu viraje sucombă la cifre pe lângă care un Cîmpeanu sau un Adam, alt fotbalist fără sceptru, dar în fruntea clasamentului, foarte aproape de numărul obţinut de Cîmpeanu, calcă în pas cadenţat. Tocmai de aceea, din confesiunile unui Remus Cîmpeanu poţi croi o haină în care să încapă orice fotbalist, căci gândurile şi trăirile lui ating orizonturi caracteristice, au putere de generalizare.”

Aceste calități, să le spunem de jucător, s-au desăvîrșit mai apoi, după încheierea carierei, ajutîndu-l pe domnul Remus Cîmpeanu să devină un adevărat stîlp al societății clujene.

Un factor de echilibru, un tip cerebral dar autoritar, maleabil dar cu idei clare. Îmi amintesc cum îmi spunea, prin anul 2000, sintetizînd situația de atunci de la U Cluj: „Trebuie renunţat la aceste şedinţe care au loc la Universitatea, care ţin ore în şir, unde se dezbat teme generoase de altfel, dar cu o componenţă atât de stufoasă, încât decizia este foarte greu de luat. Vorbesc acolo vrute şi nevrute, după care fiecare merge la casa lui, iar a doua zi nu se întâmplă nimic din ceea ce s-a preconizat. Fotbalul este un domeniu în care trebuie să ai profesionişti, de la vârf şi până la magazioner”.

„Oare am dat vreodată vreo pasă perfectă?”

Domnul Remus Cîmpeanu a știut să se comporte mereu ca un gentleman. Nu a fost cu nasul pe sus cînd era unul dintre cei mai importanți oameni din fotbalul clujean și manager al celebrului ACR așa cum nu a stat cu capul plecat nici cînd unii l-au nedreptățit sau l-au plasat într-un con al uitării.

Cu spatele drept, cu figura semeață și cu pași hotărîți străbătea orașul care-l chema mereu și pe care îl înnobila cu figura sa emblematică. Se lumina strada cînd pășea Remus Cîmpeanu pe acolo, se luminau chipurile celor care îl salutau cu respect.

Omul care a jucat 15 ani fundaș stînga deși era dreptaci a avut mereu, așa cum îmi mărturisea, o dilemă: „oare am dat vreodată vreo pasă perfectă”?

Ați dat multe pase perfecte, domnule Remus Cîmpeanu. Noi însă nu am știut să le preluăm…

Foto: Mircea Roșca

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate
Publicitate