EVENIMENT
SUA somează Ungaria să oprească importurile de petrol și gaze rusești
Washingtonul așteaptă ca Ungaria, Slovacia și Turcia să prezinte un plan pentru renunțarea treptată la energia rusească, însă premierul ungar Viktor Orban refuză presiunile americane și spune că va căuta modalități de a ocoli noile sancțiuni impuse Moscovei.
Statele Unite se așteaptă ca Ungaria, Slovacia și Turcia să elaboreze un plan prin care să reducă dependența de petrolul și gazele rusești, a declarat ambasadorul SUA la NATO, Matt Whitaker, într-un interviu acordat postului Fox News, citat de Mediafax.
Declarațiile vin în contextul în care premierul ungar Viktor Orban, un aliat ideologic al președintelui american Donald Trump, refuză să renunțe la importurile de energie din Rusia.
După ce administrația Trump a impus săptămâna trecută noi sancțiuni împotriva giganților energetici ruși Lukoil și Rosneft, Orban a spus că Ungaria va căuta modalități de a „ocoli” aceste măsuri.
Ungaria nu a făcut niciun plan concret
„Spre deosebire de mulți dintre vecinii săi, Ungaria nu a făcut niciun plan concret pentru a renunța la energia rusească”, a precizat Whitaker, adăugând că Washingtonul lucrează cu parteneri europeni, inclusiv Croația, pentru a ajuta Budapesta să găsească rute alternative de aprovizionare.
Considerat cel mai prorus lider din Uniunea Europeană și NATO, Orban este criticat de ani de zile pentru refuzul de a reduce dependența de energia rusă, deși războiul din Ucraina durează de aproape patru ani.
Problema a devenit un punct rar de tensiune între Orban și Trump, care i-a îndemnat pe toți aliații NATO să înceteze achizițiile de energie din Rusia pentru a presa Moscova să accepte negocieri reale de pace.
Orban, întâlnire cu Trump
Premierul ungar urmează să se întâlnească săptămâna viitoare la Washington cu Donald Trump, pentru a discuta despre efectele sancțiunilor.
„Vom căuta o cale de ieșire pentru Ungaria”, a declarat Orban într-un interviu acordat publicației italiene la Repubblica, adăugând că sancțiunile americane sunt „o greșeală”.
Luna trecută, ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a spus că înțelege abordarea administrației Trump, dar nu poate opri importurile de energie rusească din motive de securitate energetică și infrastructură insuficientă.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






