O crimă petrecută în urmă cu 70 de ani este investigată acum de procurorii militari. În cercetările de teren este implicat şi Muzeul de Istorie a...
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Cluj a organizat o videoconferință cu directorii unităților de învățământ preuniversitar din județ, la care au fost invitați să participe prefectul județului...
În 1430, Ioana D’Arc este capturată de către burgunzi în timp ce conducea armata spre a elibera Compiègne. Și-au dat seama că e femeie după cum...
Un mesaj ce a stârnit controverse a apărut astăzi pe zidul unei clădiri de pe lângă Parcul Central din Cluj-Napoca: ,,Covid is temporary, Emil Boc is...
Ministerul Afacerilor Interne a transmis Centrelor Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției noi precizări în legătură cu deplasarea în zonele metropolitane. Astfel, cetățenii vor putea...
Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății, este de părere că terasele vor putea fi deschise din 1 iunie, iar plajele de pe 15 iunie. Există o singură condiție:...
Microînteprinderile, întreprinderile mici și mijlocii din România continuă să aplice pentru programul IMM INVEST. Până astăzi, 22 mai, au fost trimise nu mai puțin de 104.826...
Cosmin Moldovan, director general al brandului clujean Moldovan Carmangerie Sânnicoară, a dezvăluit că nu poate angaja 15-20 de persoane pentru linia de producție, în contextul în...
Compania clujeană NTT Data ajută producătorii locali oferind suportul său în creșterea platformei MadeinCluj.ro, pentru a o aduce la un nivel mai ridicat. Această platformă vine...
CFR Cluj nu scapă de scandaluri. Totul a început cu antrenorul echipei, Dan Petrescu. Acesta s-a certat cu Alin Minteuan și George Țucudean, primul fiind înlăturat...
Pentru un credit ipotecar în lei, avansul pornește de la 15%, dar poate ajunge chiar până la 35%. Acest procent se calculează din valoarea imobilului. La...
„Și un deces prin cancer e prea mult! Protejează-ți sănătatea ta și a celor din jur!” este titlul campaniei care se desfășoară între 1 și 31...
Comisariatul Gărzii de Mediu Cluj a oferit azi explicații legate de Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) care funcționează, în județul Cluj, ca parte a...
Mario Rondon mai are contract cu CFR Cluj până la finalul acestui sezon. Cu toate acestea, oficialii din Gruia nu i-au propus prelungirea contractului, scrie Fanatik....
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj primește astăzi, 22 mai, un zbor de repatriere a 117 muncitori români din Germania. Zborul este organizat de statul român și...
În acest an, Bacalaureatul va fi o provocare atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Fiecare clasă va putea găzdui 10 elevi în încăpere, fiind păstrată...
Comitetul de Urgență al FRF a hotărât ca până la finalul sezonului 2019/2020, echipele participante în competițiile Liga 1 și Liga 2 să poată efectua un...
Oficiul de Cadastru și Publicitate imobiliară (OCPI) Cluj permite, din nou, accesul persoanelor interesate în pentru consultarea cărților funciare vechi, ca urmare a numărului mare de...
Prima stradă Smart din România se află în Cluj-Napoca. Aceasta a fost inaugurată vineri, 15 mai, iar un alt obiectiv atins de edilul orașului a fost...
Ministrul de Interne Marcel Vela a declarat joi seara că a aprobat o solicitare de la Ministerul Afacerilor Externe referitoare la zboruri charter către Austria, Belgia,...