Prelungirea pandemiei în peste 20 de state americane, mai ales republicane, dar şi câteva democrate, în California, Florida, Texas, Arkansas, Carolina de Sud, Tennessee, etc., cu noi recorduri de infectări anunţate în ultimele 10 zile – 53 000 de cazuri noi joi, 2 iulie 2020, cea mai mare cifră de la declanşarea epidemiei în SUA –, îl fragilizează în mod evident pe candidatul republican, preşedinte în exerciţiu, Donald Trump. Îl împiedică să le vorbească alegătorilor săi în mari adunări publice.

Încercarea de la Tulsa, Oklahoma a fost un semieşec, retransmis totuşi pe Fox News pentru vreo 7-8 milioane de telespectatori. Continuarea aparent violentă a pandemiei îl avantajează net pe candidatul democrat, Joe Biden, un orator mediocru, de altfel, care a anunţat deja că nu va avea întâlniri publice până în noiembrie, la alegeri. Confruntarea dintre Donald Trump şi Joe Biden părea cu totul inegală până în aprilie, în avantajul lui Trump, dar tendinţa s-a inversat dramatic.

Toate sondajele de opinie, inclusiv cele ale Fox News, până mai ieri canal favorabil lui Donald Trump, îl dau câştigător în noiembrie pe Joe Biden. Ipoteza înfrângerii lui Donald Trump, un suveranist şi un protecţionist („America First !”). Instalarea la Casa Albă a unei guvernări democrate, neoliberală, progresistă şi globalistă, cu Barack Obama, fost preşedinte timp de opt ani, două mandate, pe post de dirijor din umbră, împreună cu grupul său, e din ce în ce mai des evocată de toţi observatorii.

„Independentiştilor, suveraniştilor, naţionaliştilor de pretutindeni le-a suflat vântul în pânze”

Schimbarea majoră de direcţie a politicii americane, începând de anul viitor, 2021, anul marii crize economice anunţate, ar fi o veste foarte proastă pentru suveraniştii de pretutindeni, din Franţa, aflaţi în ascensiune prin Frontul Popular al lui Michel Onfray. Dar în același timp şi pentru cei încă foarte firavi şi deloc organizaţi din România, pentru Viktor Orbán, pentru conservatorii aflaţi la putere în Polonia, pentru Matteo Salvini şi pentru Italia, pentru preşedintele ultraconservator Jair Bolsonaro al Braziliei, pentru Benjamin Netanyahu în Israel, etc.

Independentiştilor, suveraniştilor, naţionaliştilor de pretutindeni le-a suflat vântul în pânze în timpul mandatului Donald Trump şi pentru că s-a generalizat războiul politic intern american, întreţinut de democraţii lui Barack Obama, Hillary şi Bill Clinton, Nancy Pelosi, Chuck Schumer, etc.

„Uniunea antinaţională PNL-USR se va umfla ca o broască”

Dimpotrivă, tuturor guvernelor neoliberale, mondialiste, cele din Franţa şi din România, ale lui Emmanuel Macron şi Klaus Iohannis, cele mai închinate noii ordini globale, le va surâde norocul. În România, previzibila alianţă PNL-USR – seniorii şi juniorii, „profesioniştii” politicii şi amatorii, „anticii” şi „modernii” globalismului – va sărbători.

Uniunea antinaţională PNL-USR se va umfla ca o broască (mai mare decât „boul” PSD – vezi fabula lui La Fontaine) sau ca o vacă lacomă scăpată în lucernă, iar PSD se va împărţi în şi mai multe aripioare gen partidul lui Ponta, partiduleţe. Suvernaniştii, încă nereprezentaţi la vedere, oficial în Parlament, vor avea zile şi mai grele. În Franţa, guvernul vădit globalist Édouard Philippe tocmai a demisionat după eşecul total în turul doi al municipalelor (locale) şi gestiunea absolut dezastruoasă a pandemiei.

„Demisia guvernului Philippe nu-l exonerează pe primul-ministru”

A fost deja numit noul prim-ministru, Jean Castex, un sarkozist globalist. Şeful său de cabinet va fi însă un înalt funcţionar de stânga, ceea ce indică deja că preşedintele Emmanuel Macron va persevera în direcţia amalgamului, a subminării dreptei şi stângii deopotrivă.

Adică va folosi pe mai departe filosofia lui „en même temps” („în acelaşi timp” – brevetată ca tic personal), cu alte cuvinte, „şi – şi” sau, în fond, „nici – nici”. Dar demisia guvernului Philippe nu-l exonerează nici pe primul-ministru şi nici pe miniştrii săi de răspunderile penale pentru gestiunea crizei Covid-19.

Care sunt, în adâncime, dincolo de titulaturi şi etichete, forţele care îşi dispută în SUA puterea politică şi economică ? După un analist discret (nu semnează !) care scrie în Observatoire du journalisme (ojim.fr, 26 iunie 2020), curentele majore ar fi trei : un clan deconstructor puternic, un clan postsovietic militaro-industrial şi un clan creştino-sionist, cel care a mizat pe Donald Trump, un „necredincios” („mécréant”).

„Pentru sistem, statul american actual reprezintă o frână la îmbogăţirea elitei economice mondiale”

Cea mai puternică grupare este cea a „globaliştilor postmoderni deconstructori – clanul Obama/frontiere deschise, moştenitorul liniei Alinsky (Saul Alinsky, autor al manualului „Reguli pentru radicali” din anii ’70, a explicat că „Principele” a fost scris de Machiavelli pentru cei înstăriţi, „Rules for Radicals” e scris pentru cei care nu au nimic şi vor să le ia puterea celor bogaţi” – n.n.) – şi a campionilor revoluţiei „tehnotronice” a lui Brzezinski. […]

Postmodernii deconstructori nu cred că statul american e capabil să pună în operă paradisul mondial. Globaliştii postmoderni trebuie să deconstruiască pentru totdeauna sistemul american, tradiţiile sale, structurile sale, ce i-a mai rămas european. Pentru sistem, statul american actual reprezintă o frână la îmbogăţirea elitei economice mondiale.

„Clanul globalist urmăreşte „griparea” puterii judiciare”

De asemenea, politica acestui clan (Obama, Soros – n.n) constă de trei ani în utilizarea trupelor de şoc „anticapitaliste-în-serviciul-capitalismului”, pe modelul gărzilor roşii ale lui Mao, cu scopul de a intimida şi de a produce rupturi culturale. Este ce vedem astăzi pe străzi în America, cu „secesiunea” de comune zise republici independente. Pe de altă parte, clanul globalist urmăreşte „griparea” puterii judiciare prin activismul judecătorilor (şi al procurorilor – n.n.), a sistemului judiciar în întregul său.”

Şi expertul francez voluntar anonimizat îşi continuă analiza clanului postmodern deconstructor cu observaţii despre judecători care se pun în locul procurorilor sau despre procurori daţi afară care refuză să execute ordinele ministrului de tutelă. Media mainstream şi parte din reţelele sociale urmează linia „Ministerului Adevărului” a lui George Orwell.

„Clanul face jocul donatorilor săi”

Clanul „globaliştilor imperialişti postsovietici” (clanul Bush, moştenitorul liniei Rockefeller) „este structural minoritar, dar poate conta pe resturi substanţiale din aparatul de stat, pentru moment încă în simbioză cu complexul militaro-industrial. Dar este un curent cu o tendinţă retrogradă într-o lume în schimbare, bulversată, un curent deloc revoluţionar.

Sunt conservatorii puritani ai instituţiilor create de părinţii fondatori în 1776 pentru a face din Washington o republică universală. Clanul face jocul donatorilor săi şi acceptă vederile culturale ale primului clan (postmodern deconstructor – n.n.). Dacă promovează schimbările de regim, inclusiv pe pământ american, o face într-o optică imperială clasică.

Patronii acestui curent vor un globalism aservit sistemului financiar-monetarist şi judiciar american. Vor o republică universală „made in USA”, cu aparenţe iudeo-creştine, contrar primului curent (Obama-Clinton-Soros – n.n.), fundamental agnostic şi raţionalist.”

„Trump i-a dezamăgit”

În politica externă, clanul postsovietic militaro-industrial a fost reprezentat excelent de John McCain, iar azi de John Bolton, consilierul dezertor al lui Donald Trump. Acest clan a aşteptat ca Trump să bombardeze Iranul şi Venezuela, Rusia şi Coreea de Nord. Dar Trump i-a dezamăgit. Interesul principal al clanului e controlul resurselor naturale necesare Chinei şi Indiei, giganţi în plină expansiune.

Cele două clanuri, cel postmodern deconstructor (democraţi) şi cel postsovietic militaro-industrial (conservatori tradiţionali, republicani) negociază un guvern de uniune naţională sub „pseudonimul” prezidenţial al lui Joe Biden. Acesta e compus din democraţi, conservatori republicani disidenţi, tehnocraţi, generali, ofiţeri de intelligence, clerici care vor să realizeze un nou ciclu de „Hope and Change” („Speranţă şi Schimbare”) – vezi Observatoire du journalisme.

„Ultimul sondaj Fox News e dezastruos”

„Trump se găseşte într-o situaţie inversă celei din 2016. A câştigat atunci prezidenţialele pentru că, de fapt, se făcea un referendum despre Hillary Clinton, hărţuită şi arogantă, care nu a putut să-şi adune toate trupele. În 2020, va veni rândul lui Biden să câştige „în lipsă”, referendumul făcându-se pe tema lui „Trump-învrăjbitorul-care-a-eşuat”, incapabil să-şi reformeze coaliţia.

Ultimul sondaj Fox News e dezastruos. Trump pare mulţumit de dezordinea actuală, imaginându-şi că el e cel care încarnează legea şi ordinea şi prezentându-l pe Biden ca marionetă a ultrastângii.”

Ne mai rămâne să prezentăm, după enigmaticul analist francez de la Washington, cel de-al treilea curent, cel al actualului preşedinte, Donald Trump : „Cel de-al treilea clan e cel al creştin-sioniştilor care mizează pe Trump aşa cum mizaseră înainte pe Tea Party. Aceşti creştini, fundamentalişti apocaliptici, consideră că înfăptuirea profeţiei divine prin statul Israel este condiţia indispensabilă venirii lui Crist în slavă, care va împărăţi peste toţi oamenii.

Demografic în pierdere de viteză, aceşti creştini sunt totuşi bine structuraţi. „Tactic”, l-au ales pe Trump necredinciosul şi au văzut în alegerea sa din 2016 punerea în aplicare a planului lui Dumnezeu. Aceşti alegători sunt azi focalizaţi pe eradicarea (sau supunerea) Iranului, încarnare a Persiei împăratului Cirus.

Cine va câştiga în noiembrie?

Sunt, de altfel, extrem de ostili islamismului, care nu recunoaşte alegerea poporului american ca motor exclusiv al Istoriei, alegere făcută de Dumnezeu. Acest clan nu-i este suficient lui Trump. În 2016, Trump a recuperat o mare parte din clasa muncitoare a albilor şi a putut beneficia de sprijinul unei mari părţi a evreimii ortodoxe, familia religioasă a ginerelui lui Trump şi a fiicei sale Ivanka.”

Cine va câştiga în noiembrie ? Nici unul dintre cele trei clanuri nu este capabil să reunească o majoritate de unul singur. Cele două care vor reuşi să-şi unească forţele împotriva celui de-al treilea vor câştiga la pas. Donald Trump, aşa cum arată fotografia situaţiei de moment, e pe cale să piardă susţinerea bush-iştilor din Partidul Republican.

Dacă această ipoteză se confirmă, Trump poate pierde cu mai mult de 10 %. Şi astfel se închide paranteza suveranistă – o paranteză extraordinară pentru SUA şi pentru restul lumii, mai ales pentru cei dependenţi de imperiul american. Donald Trump seamănă, de fapt, foarte mult cu Boris Elţin, cel care a pus cruce Uniunii Sovietice şi carierei spectaculoase a lui Mihail Gorbaciov. Dar e exclus să ne întoarcem la ceea ce a fost înainte de preşedinţia Trump.

Mai ales pentru că, după celebrul Paul Craig Roberts, colapsul Statelor Unite nu mai poate fi evitat („The collapse of the United States is no longer avoidable”, paulcraigroberts.org, 30 iunie 2020). (Petru  Romoşan)

Cine este Petru Romoșan

Poet, editor, negustor și expert de artă. S-a născut la 30 martie 1957 în comuna Orăştioara de Sus (Hunedoara). A absolvit în 1976 Liceul “George Coșbuc” din Cluj-Napoca, după trei ani la Liceul “Ady Şincai”. Activează pentru început în cenaclul literar “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Din 1972 devine membru al grupului de scriitori format în jurul revistei culturale “Tribuna” (seria Dumitru Radu Popescu). În anii ’80 se stabileşte în București și lucrează în comerțul de artă ca galerist al Fondului Plastic. Urmează Şcoala de Comerţ de artă a UAP.

Între 1988 și 1998 trăiește la Paris, unde își deschide o galerie şi activează pe piaţa de artă pariziană. Revine în țară în 1998, tot la București. Debutează publicistic în 1972 cu poezie în revista “Tribuna” (Cluj-Napoca). Debutul editorial are loc în 1977 cu volumul de versuri “Ochii lui Homer”, publicat la Editura Dacia din Cluj-Napoca. Au urmat alte două volume de poezie.

A alcătuit cinci antologii de poezie românească, printre care şi cea intitulată “Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii române” (Ed. Compania, 2001). Este deținătorul premiului pentru poezie acordat de revista “Tribuna” din Cluj-Napoca (1976) și al premiului pentru debut în poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România (1977).

Este administrator și editor al Editurii Compania din București, împreună cu soţia sa, Adina Kenereş, scriitoare şi editoare la rândul său.