În 1377, Papa Grigore al XI-lea emite cinci bule papale care denunță doctrinele teologului englez John Wycliffe. Sanctitatea Sa era în ciubărul de baie și nu...
Pe rețelele de socializare a fost postat azi un video cu un bătrân săltat de Poliție în fața unui magazin Kaufland din București și încătușat pe...
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) este promotorul unui proiect prin apelul “structuri de sprijinire a proiectelor de specializare inteligentă”, în valoare de peste 80 de milioane...
Dimineata devreme, orasul vazut de la geamul meu pare un animal mort. Lumina difuza accentueaza tonurile inchise. Soarele e absent lasa culorile acoperiselor sa se verniseze,...
La data de 20 mai a.c., în intervalul orar 11.00 – 13.00, polițiștii din cadrul poliției municipiul Cluj –Napoca, Secția 6 Poliție au desfășurat o acțiune...
La data de 20 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 3 Poliție au reținut un bărbat de 35 de ani, din municipiul...
Firma fostei soții a fiului lui Gh. Funar, Elmafarm SRL, care administrează mai multe farmacii, a cerut Tribunalului Comercial Cluj insolvența, primul termen în acest dosar...
Locatarii, respectiv operatorii economici practicanți ai profesiilor liberale afectați de starea de urgență pot cere amânarea chiriei, potrivit unei legi publicate în Monitorul Oficial. Totuși, amânarea...
Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca a luat hotărârea să nu mai emită autorizații de construire în zonele Borhanci și Bună Ziua la început de 2019. Clujenii...
La fel ca Untold, Neversea și celelalte festivaluri de vară obișnuite, iată că și Sports Festival se amână pe anul viitor. „Cea de-a 3-a ediție Sports...
Mai mulți polițiști s-au luptat cu un vârstnic până au reușit să-l încătușeze. Bătrânul provocase un scandal în fața unui magazin Kaufland, refuzând să-i fie măsurată...
Compania engleză Revolut, ce are peste 1 milion de utilizatori în România, a publicat datele care arată modul în care comportamentul de consum al românilor s-a...
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca schimbă 300 de paturi de pe mai multe secții. Costul proiectului se ridică la 3 milioane de lei. Jumătate din...
Doi tineri întreprinzători din Cluj au creat o platformă de recrutare pentru candidații ideali. Platforma își propune să transforme studentul care optează pentru un anumit loc...
Circulaţia rutieră este restricţionată astăzi, 21 mai, pe Autostrada A3, Turda-Borș, pentru lucrări de reparaţii. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația...
Președintele Asociației Române a Psihologilor, prof. univ. dr. Mircea Miclea, și-a expus punctele de vedere în privința fenomenelor sociale actuale din societate. Pandemia are numeroase efecte...
România ar putea primi între 3 şi 5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană ca măsuri de sprijin pentru angajaţii şi firmele afectate de criză,...
Sfinții Împărați Constantin și Elena reprezintă una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox. Se sărbătorește în fiecare an pe 21 mai. În România există...
Directorul Agenției UE afirmă că ideea celui de al doilea val de coronavirus nu mai este o invenție sau o teorie. Dr. Andrea Ammon, directorul Centrului...
Arhiva Națională de Filme vă invită la ,,Cinemateca online”, programul prin care filmele românești produse până în anul 1997 vor putea fi urmărite prin platforma Eventbook....