Connect with us

ACTUALITATE

Iar se relansează România! (O mărgică pe marginea vremilor noastre smintite)

Publicat


M-am bucurat ultima dată de deliciile șicului jardinier al Clubului diplomatic din București la botezul fiicelor unui ambasador. Splendoare cu subțirimi de colecție! Neîndoielnic că nu meniul franțuzit sau discreția exclusivistă a locului au stat la baza alegerii liberale ca loc al întâmplării pentru ceremonia botezului național: Programul de investiții și relansare economică „Reclădim România!”

Pariez că reveria geloasă la peluza partenerului strategic a jucat un oarecare rol, ambianța ceremonialului american devenind un model pentru piariștii de Dâmbovița încă din vremea regimului Băsescu. Tot de pe atunci e și descălecatul proiectelor lansate acum, ale căror pretenții de virgină inovație ideatică a fost rapid veștejită de adversarii politici și nu numai.

„Proiectele investiționale presupun modificări legislative”

Programul asamblează proiecte ce adunau praful prin ministere, fiind un bun comun al tuturor partidelor pasagere pe la Victoria: Orban anunță investiții în transport pe care le susținuse de pe când era ministru și, după el, o lungă listă de succesori, spitalele regionale se construiesc ca ritual de campanie de prin 2008, Fondul suveran era găselnița lui Vâlcov – Dragnea, ce mai, de la Tăriceanu, trecând prin Boc, Ponta, Grindeanu, Tudose sau Dăncilă toți au împărtășit aceste nobile idealuri.

Vor fi acestea colacul de salvare a celor 120.000 de societăți care reclamă ajutor de urgență? Categoric, nu. Proiectele investiționale presupun modificări legislative, calea lungă și birocratică a implementării e surdă la strigătele din economia reală, orizontul imediat e neguros.

Deplângând amarul zilei de mâine al IMM-urilor, o seamă de economiști, evaluatori prin media, apreciază totuși perspectivele pe termen mediu și lung, îmbălsămând speranța antreprenorilor cu viața de apoi. Nici la a doua venire, nu se va petrece!

„Exacerbarea consumului ca motor de creștere a fost o mare prostie”

Primo, programul liberal comite un salt acrobatic periculos, schimbând modelul de dezvoltare bazat pe consum, caracteristic atât spațiului economic european, cât și celui transatlantic, cu un model de dezvoltare bazat strict pe investiții, propriu statelor asiatice, cum excelent expune ideea președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.

Drept e că exacerbarea consumului ca motor de creștere a fost o mare prostie a hulitului Dragnea, dar nici repudierea unui echilibru rațional între pârghiile de alimentare a evoluției economice nu dovedește niscai discernământ economic mai vizionar.

„Un asemenea (…) salt al puterii de cumpărare presupune o creștere economică anuală de 7%”

Secundo, poate singura idee originală a programului e lovită de fantezie. Promite guvernarea liberală o creștere a PIB-ului pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare standard de până la 87% din media europeană, până în 2025, față de 69%, cât e acum.

Un asemenea, dezirabil dealtminteri, salt al puterii de cumpărare presupune o creștere economică anuală de 7%, calculează Valentin M. Ionescu (v. bursa.ro), țintă imposibilă dată fiind scăderea de peste 4% prognozată pentru anul în curs și optimism temperat pentru anul ce va să vină.

Dar poate cea mai gogonată dintre toate este dispecerarea sumelor pe destinații investiționale. Suma integrală pentru edificiul programatic al următorilor zece ani este de 100 miliarde euro, din care două treimi îi reprezintă banii europeni. Restul ce provine de la bugetul de stat nu reprezintă vreo mare scofală, cam 1,5% din PIB anual (calculul lui Daniel Dăianu), ceva mai puțin decât extravagantele cheltuieli risipite pe înzestrare militară.

Problema e că nu toate sumele care revin României de la UE sunt pentru investiții, ci doar acelea provenind din Fondul de coeziune și din Fondul de dezvoltare regională, așadar guvernul nu are la dispoziție de la UE 53 de miliarde de euro pentru infrastructura de transport, cum delirează angajamentele (vezi Petrișor Peiu, citat de hotnews.ro).

Din alocația europeană totală, 12 – 15 miliarde de euro sunt pentru subvenții directe în agricultură, altele sunt pentru „green deal”, infrastructura digitală sau Fondul Social European și NU pot fi deturnate către infrastructura de transport, de pildă. Să nu mai pomenim de gradul de absorbție a banilor destinați României!

Ca enciclopedie a tuturor ratărilor noastre, salată cum i-au zis USR-iștii, programul e bun. Bine ar fi să nu se îmbogățească cu prea multe file de cronică a neputinței.

Despina Neagoe

Despina Neagoe s-a născut în comuna Brebeni, judeţul Olt, dar a fost crescută în Timişoara. În 1984, a absolvit Facultatea de Filologie la Cluj, ca şefă de promoţie, cu diplomă de merit. A publicat traduceri din literatura britanică şi americană în revistele Echinox şi Tribuna. A tradus volumul “Opere” al lui Edgar Allan Poe şi a realizat studii de autor din literatura clasică şi contemporană: Ion Creangă, Ştefan Bănulescu, Marin Preda, George Bălăiţă, John Fowles, în revista Steaua. A fost redactor la Radioteleviziunea Română, iniţial în Redacţia Tineret şi ulterior la Redacţia Actualităţi. Apoi, a ocupat funcţia de secretar general de redacţie la TVR Cluj şi de director MTP la Mediapro. A fost purtător de cuvânt al Prefectului Judeţului Cluj și purtător de cuvânt al Guvernului Adrian Năstase.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate