ECONOMIE
ANALIZĂ. Radu Georgescu: Indicii ROBOR s-au întors la valorile din iunie 2022

Creşterea economiei româneşti a încetinit la 0,4% în trimestrul al treilea, faţă de trimestrul precedent, după un avans de 1,3% în trimestrul doi faţă de primul, a făcut ca majorarea PIB-ului din primele nouă luni față de perioada similară din 2022 să se limiteze la 1,1%.
Aceste date și proiecția făcută de BNR referitoare la creșterea inflației în prima parte a anului viitor au afectat evoluția leului, care nu a ținut pasul cu nivelul aprecierilor altor monede din regiune.
ANALIZĂ. Radu Georgescu: Indicii ROBOR s-au întors la valorile din iunie 2022
Cursul euro a scăzut de la 4,9723 la 4,9701 lei, iar tranzacțiile se realizau între 4,969 și 4,973 lei, valori comparabile cu cele de marți.
Începând cu noiembrie 2022, indicii ROBOR au intrat pe o pantă descendentă, efect al afirmației făcute de guvernatorul BNR conform căruia instituțiile financiare „au sărit calul” în privința majorării dobânzilor iar Consiliul Concurenței a declanșat un control la cele mai mari bănci pentru a vedea dacă există înţelegeri care să crească indicii mai mult decât ar fi fost justificat.
Pe de altă parte, apropierea inflației de nivelul de 7,5% anticipat de BNR pentru sfârșitul anului, a coborât dobânzile interbancare la valori comparabile cu cele de la finalul lui iunie 2022.
Joi, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,29 la 6,28%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 6,34 la 6,33%, iar cel la 12 luni a coborât de la 6,43 la 6,41%.
ANALIZĂ: Prețul gramului de aur a crescut
Piețele internaționale anticipau o stabilizare a inflației din Statele Unite, evoluție care nu va necesita o modificare din partea Rezervei Federale a ratei de referință la întâlnirea de politică monetară care se va desfășura în 12 și 13 decembrie.
Aceste prognoze au apreciat euro la 1,0844 – 1,0884 dolari, valori comparabile cu cele de la sfârșitul lui august, iar media monedei americane a scăzut de la 4,6390 la 4,5782 lei.
Media francului elvețian a urcat la 5,1538 lei iar cea a lirei sterline la 5,7046 lei.
Prețul gramului de aur a crescut marginal la 290,3827 lei, efect al aprecierii metalului galben la 1.966 – 1.975 dolari/uncie.
În regiune, moneda poloneză s-a apreciat cu 1% de la începutul săptămânii și a fost stabilită la 4,39 zloți/euro. Cursul celei maghiare s-a întărit marginal la 376,74 forinți/euro
Bitcoin se consolida în jurul pragului de 36.000 dolari și se tranzacționa în culoarul 35.386 – 35.384 dolari. Ethereum fluctua în culoarul 1.969 – 2.024 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
Polițiștii clujeni au deschis ANCHETĂ în cazul femeii care a fost atacată de trei câini în Florești

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Cluj s-au sesizat din oficiu în cazul femeii care, duminică, a fost atacată de trei câini de talie mare în Florești.
Femeia este internată în spital.
Anchetă în cazul femeii care a fost atacată de câini în Florești
Polițiștii Secției 6 Rurală Florești au fost sesizați, prin apel la 112, duminică, în jurul orei 17.10, cu privire la faptul că o femeie a fost atacată de trei câini de talie mare, în apropierea unei zone împădurite, situate în apropierea străzii Cetății.
Din primele verificări a rezultat că femeia, aflată la plimbare în zonă, ar fi fost surprinsă de cei trei câini, care ar fi devenit agresivi și ar fi atacat-o. În sprijinul victimei au intervenit mai mulți oameni aflați în apropiere, care au anunțat imediat incidentul la 112.
Persoana vătămată a fost transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.
Poliția încearcă să afle tot ce s-a întâmplat
În cauză, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul ori deținătorul temporar al câinelui asupra unei persoane, în vederea stabilirii întregii situații de fapt, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Polițiștii recomandăm cetățenilor ca, în cazul în care intenționează să desfășoare plimbări sau drumeții în aer liber, să se asigure că nu pătrund în zone private sau în apropierea stânelor de animale.
Este important să aveți asupra dumneavoastră mijloace de protecție și avertizare și să evitați deplasările în locuri necunoscute sau izolate, mai ales dacă sunteți neînsoțiți.
EVENIMENT
Femeile și bărbații din România vor ieși la PENSIE la aceeași vârstă. Când se va întâmpla asta

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că se apropie anul în care, în România, femeile și bărbații vor ieși la pensie la aceeași vârstă.
În prezent, conform legii, femeile și bărbații din România nu intră în pensie la aceeași vârstă. La prima categorie de persoane, vârsta de pensionare este de 65 de ani, scrie Fanatik.
Femeile și bărbații din România vor ieși la PENSIE la aceeași vârstă. Când se va întâmpla asta
În ceea ce le privește pe femei, vârsta de pensionare este de minim 62 de ani, maxim 65. În cazul lor, vârsta de pensionare se stabilește în funcție de luna și anul nașterii. Această diferență se va păstra încă cinci ani.
Noua Lege a pensiilor, intrată în vigoare la 1 septembrie 2024, prevede faptul că în România se va egaliza vârsta de pensionare a femeilor şi a bărbaţilor. Se va întâmpla asta până în 2030, anunţă preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu.
”Noua legea a pensiilor, 360/2023, asta face, încurajează munca şi implicit contributivitatea. Dacă ne uităm pe statistici, indemnizaţia socială pe fiecare lună scade. Încercăm să scoatem din această zonă cât mai mulţi beneficiari. La intrarea legii aveam 1 milion de beneficiari, acum avem 800.000 şi tendinţa este de scădere.
Noi avem în România încă o vârstă de pensionare mică faţă de ţările din UE. Vârsta standard de pensionare este 65 de ani la bărbaţi, iar în ceea ce priveşte doamnele este undeva la 62 de ani şi 4 luni. Avem o creştere etapizată până în 2030 când vârsta de pensionare va fi egală cu a bărbaţilor. Eu aş zice să ne oprim aici”, spune Baciu, conform DCNews.
Cine poate ieși mai repede la pensie fără penalizare
Conform CNPP, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbați. Cât privește stagiul complet de cotizare, acesta este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creşterea stagiului complet de cotizare, conform eșalonării.
În prezent, noua Lege a pensiilor le permite românilor să iasă mai repede la pensie, fără să fie penalizați. Pot profita de schimbare cei care au lucrat cel puțin 5 ani peste vechimea completă și mai au tot atâția până la vârsta de pensionare.
”Persoanele care au depăşit stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5 cu cel puţin 5 ani de stagiu de cotizare pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5”, se arată în lege.
Ce penalizări sunt la pensionarea anticipată
E important de spus că, în România, legea permite angajaților să iasă mai devreme la pensie. Acest lucru atrage și penalizări calculate după mai multe criterii. Astfel, în cazul pensionării anticipate, aceasta se poate acorda persoanelor care:
– au cu 5 ani mai puțin de vârsta standard de pensionare
– au până în 5 ani peste vechimea completă de 35 de ani. De exemplu, au 37 de ani de cotizare, din care 35 de ani vechime completă, plus încă 2 ani peste stagiu prevăzut de lege.
”Penalizările sunt aplicate și calculate în funcție de numărul lunilor de anticipare și numărul lunilor pentru care s-a depăști stagiul complet de cotizare. Mai exact, cu cât o persoană a muncit mai mult peste perioada de 35 de de ani de cotizare, cu atât penalizarea va fi mai mică”, arată legea.
De exemplu, luăm cazul unui bărbat care vrea să se pensioneze anticipat la 61 de ani. El mai are 4 ani până când îndeplinește vârsta de pensionare. În același timp, persoana în cauză are o vechime de 36 de ani în muncă (35 de ani stagiu complet + 1 an suplimentar).
În cazul său, penalizarea va fi următoarea: 0,4% (procent de penalizare acordat pana la un an) X 48 luni de anticipare (4 ani X 12 luni) = -19,2% din pensie.
EDUCATIE
Anunț pentru elevii clujeni. Inspectoratul Școlar a stabilit vacanța din luna februarie a anului viitor

Inspectoratul Școlar Cluj a stabilit săptămâna de vacanță din perioada 9 februarie – 1 martie a anului școlar 2025-2026, numită și vacanța de schi.
Intervalul pentru aceasta vacanță este la latitudinea inspectoratelor școlare din fiecare județ.
Anunț pentru elevii clujeni
Conform Inspectoratului Școlar Cluj, în 2026, elevii vor fi în vacanță între 9 și 15 februarie.
În ceea ce privește programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” pentru anul șvolar viitor, acestea se vor desfășura în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în baza deciziilor luate de unitățile de învățământ.
Structura anului școlar 2025-2026
Cursurile anului școlar viitor vor începe în data de 8 septembrie 2025 și se vor încheia în 19 iunie 2026. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă cursurile se încheie la data de 5 iunie 2026. Pentru elevii de clasa a VIII-a cursurile se încheie la data de 12 iunie 2026 .
ADMINISTRAȚIE
VIDEO. CJ Cluj preia drumul comunal Câțcău-Vad și îl modernizează. Rută nouă între Baia Mare și Cluj-Napoca

Veste bună pentru șoferi. Drumul comunal DC 177 Câțcău – Vad, va fi preluat de Consiliul Județean Cluj.
Acesta va fi transformat în drum județean, anunță Radu Rațiu, vicepreședintele CJ Cluj.
CJ Cluj preia drumul comunal Câțcău-Vad și îl modernizează
Drumul care are doi kilometri va fi reabilitat și modernizat, oferind o nouă soluție celor care se deplasează de la Baia Mare spre Cluj-Napoca și, mai mult, alternativă la blocajele care se creează la podul din Dej de pe drumul național.
“Va fi o alternativă rutiera la podul de la Dej, astfel încât ce care vin din partea de nord a țării să poată folosi și podul de la Vad peste Someș”, a spus Radu Rațiu, care a fost pe teren cu primarii din Dej și Câțcău.
Costan Morar, primarul Dejului: Așteptăm de mult ca acest drum să fie reabilitat
Primarul Dejului, Morar Costan spune că este bucuros că drumul va fi modernizat pentru că este important și pentru locuitorii din zonă.
“Mă bucur că s-a decis să se rabiliteze tronsonul de drum care face legătura între Câțcău și Vad, pentru că prin reabilitare se va fluidiza circulația noastră spre municipiul Dej și special pe podul peste Someș.