Connect with us

EVENIMENT

FOTO. Figurine de Paște din pastă de zahăr în formă de iepurași și ouă, decorate de copii la un atelier de creație, la Cluj

Publicat

Publicitate

La Festivalul Chocolate Saga din Cluj-Napoca a fost o atmosferă de poveste – dulce, colorată și plină de veselie. Reprezentanții cofetăriei Pralina au organizat un atelier de creație special pentru copii, care au avut ocazia să decoreze figurine din pastă de zahăr în formă de iepurași și ouă, chiar în ton cu apropierea Paștelui.

Cu mâini curioase și multă imaginație, cei mici au dat viață figurinelor, alegând culori vesele și detalii haioase.

Unii iepurași au fost decorați cu floricele, fundițe, alții au fost „îmbrăcați” în buline sau inimioare din zahăr, iar ouăle s-au transformat în adevărate opere de artă comestibile.

A fost mai mult decât un simplu atelier – a fost o experiență care a reușit să îmbine creativitatea, jocul și bucuria de a lucra cu ceva atât de delicios. Iar părinții au privit toată activitatea desfășurată cu zâmbetul pe buze, cei mai câștigați, însă, fiind copiii care au plecat nu doar cu figurinele decorate, ci și cu o amintire dulce de la un weekend special.

Astfel, în cadrul atelierului s-a reușit să se îmbine magia copilăriei cu arta deserturilor.

Andreea Ungur

 

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate