ACTUALITATE
Aghireșu Sat va avea în curând canalizare!
Azi, marți, 24 martie 2020, a fost semnat contractul de realizare a canalizării în localitatea Aghireșu Sat, comuna Aghireșu.
Lucrările constau în următoarele: 14 Km de conducte de canalizare, 7 stații de pompare apă uzată, 350 de cămine de vizitare, 459 de racorduri canalizare, 1 stație de epurare compactă mecano-biologică, 2.500 l.e, 1 supratraversare râu Nadăș, 2 subtraversări cursuri de apă, 2 subtraversări cale ferată, iar valoarea acestora este de aproape 7,5 milioane de lei.
Executantul este asocierea AWE INFRA SRL – AQUA SERV SRL.
Termenul de realizare este de 24 de luni.
Consiliul Județean Cluj va finanța realizarea acestor lucrări în parteneriat cu primăria Aghireșu, proiectul urmând a fi implementat prin operatorul regional Compania de Apă Someș SA.
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, consideră că acesta “este un pas important în continuarea proiectelor de dezvoltare locală. Introducerea canalizării în Aghireșu Sat este o prioritate pentru Consiliul Județean Cluj.“
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






