EDUCATIE
USAMV Cluj, pe locul 6 la nivel național în clasamentul SCIMAGO 2021 și prima dintre universitățile de profil din țară
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca se află pe locul 6 între cele 31 de universități din România, listate în clasamentul SCIMAGO 2021. USAMV este cea mai bine clasată între instituțiile de învățământ superior de profil.
În cele trei direcții care compun clasamentul general, USAMV Cluj-Napoca are următoarele clasări: locul 6 – cercetare, locul 2 – inovare și locul 9 – impact social, arată reprezentanții universității clujene.
În clasamentul mondial, care include peste 4.100 de universități, USAMV Cluj-Napoca se află în primele 800 de locuri, respectiv pe locul 724.
Prima poziție în topul anului 2021 al universităților românești revine UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, iar pe locul 3 se află Universitatea Babeș-Bolyai.
Scimago Institutions Ranking (SIR) este un clasament internațional al instituțiilor academice și de cercetare, clasificate în baza a trei tipuri de indicatori: performanța cercetării, rezultatele inovării și impactul social.
Pot fi înscrise doar universitățile care îndeplinesc criteriile minimale privind numărul de lucrări științifice publicate.
Foto: USAMV
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






