Connect with us

Clujul de altă dată

Un poet clujean uitat. Primul specialist român în psihologie animală. Mihai Beniuc, 113 ani de la naştere

Publicat


“Sfârşitul a venit fără de veste/ Eşti fericită? Văd că porţi inel/ Am înţeles. Voi trage dungă peste/ Nădăjdea inutilă. Fă la fel”. Aşa îşi începe Mihai Beniuc una dintre sensibilele sale poezii, “Ultima scrisoare”. Poezia, redată integral mai jos, este interpretată deosebit de Florian Pittiş. În imagine, o carte a lui Mihai Beniuc şi dedicaţia sa (arhiva www.cluj24.ro)

Doctorat în psihologie animală

Mihai Beniuc n-a fost doar un poet sensibil. A fost şi un poet proletcultist, a închinat versuri regimului comunist. Aspect de la care i se trage, pare-se, trecerea lui în uitare. Dar Mihai Beniuc a fost, lucru mai puţin ştiut, şi psiholog, profesor universitar, primul specialist român în psihologie animală.

Mihai Beniuc (20 noiembrie 1907, 24 iunie 1988), poet, prozator și psiholog, cunoscut ca poet proletcultist. A fost şi specialist în psihologia animalelor şi profesor la Universitatea din Cluj.

A debutat în 1926, în revista liceului, a participat la cenaclul doctorului clujean Victor Papilian. A fost licenţiat în psihologie, filosofie şi sociologie al Universităţii din Cluj-Napoca, în 1931. În 1934  şi-a luat doctoratul în ştiinţe psihologice, tot la universitatea clujeană.  Teza de doctorat: „Învăţare şi inteligenţă la animale”. După o specializare la Hamburg cu J. von Uexkull în psihologia animalelor, a devenit primul specialist român în psihologie animală şi comparată.

În 1946, Mihai Beniuc s-a căsătorit cu Ema Bresliska. În 1974, ea s-a sinucis, din motive neelucidate.

Animalele “semnalizează”

Una dintre cărţile sale de referinţă ca specialist este”Psihologie Animală”. În carte se ocupă de generalitățile psihicului și comportamentului animal. El face o serie de asocieri între comportamentul celor mai primitive organisme și comportamentul omului și animalelor. În carte, el arată, printre altele, că animalele nu comunică. Şi foloseşte, în loc, termenul ”semnalizare”.

O poezie proletcultistă: Steag în zare

Care-au putut veniră după steag,

Era destul de roșu ca să-l vadă,

Iar unii s-au oprit pe câte-un prag

Rămași nevolniciei proprii pradă.

Eu mă mai duc, dar când nu voi putea

Să merg nainte-n viață tot năvalnic,

Aprinsul steag în zări l-oi arunca,

Așa cum marea roșu soare falnic

În dimineți senine, rumenind

Întinderile verzi și de argint.

Dar şi o altă poezie: Ultima scrisoare

Sfârşitul a venit fără de veste.
Eşti fericită? Văd că porţi inel.
Am înţeles. Voi trage dungă peste
Nădăjdea inutilă. Fă la fel.

Nici un cuvânt. Nu-mi spune că-i o formă,
Cunosc însemnătatea ei deplin.
Ştiu, voi aveţi în viaţă altă normă,
Eu însă-n faţa normei nu mă-nchin.

Nu te mai cânt în versuri niciodată,
În drumul tău mai mult nu am să ies,
Nu-ţi fac reproşuri, nu eşti vinovată
Şi n-am să spun că nu m-ai înţeles.

A fost desigur numai o greşeală,
Putea să fie mult, nimic n-a fost.
În veşnicia mea de plictiseală
Tot nu-mi închipui că puneai un rost.

Şi totuşi, totuşi, câteva atingeri
Au fost de-ajuns să-mi deie ameţeli.
Vedeam văzduhul fluturând de îngeri,
Lumină-n seara mea de îndoieli.

Când degete de Midas am pus magic
Pe fragedă fiinţa ta de lut,
Suna în mine murmurul pelagic
Al sfintelor creaţii de-nceput.

Vedeam cum peste vremuri se înalţă

Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalţă
Şi-ngenuncheate rânduri submisiv

La soclul tău dumnezeisc aşteaptă
Să le întinzi un zâmbet liniştit
Spre sărutare adorata dreaptă,
‘Nainte de-a se şterge-n infinit.

O, de-am fi stat alături doar o oră,
Ai fi rămas în auriul vis
Ca o eternă, roză auroră
De nenţeles, de nedescris.

Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Şi nici nu ştiu de ai să mai citeşti
Din întâmplare rândurile-acestea
În care-aş vrea să fii ce nu mai eşti.

N-am să strivesc eu visul sub picioare,
N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag.
Aş fi putut să spun: „Eşti ca oricare…”
Dar nu vreau în noroaie să mă bag.

De-ar fi mocirla-n jurul tău cât hăul,
Tu vei rămâne nufărul de nea
Ce-l oglindeşte beat de pofte tăul,
Ce-l ţine candid amintirea mea.

Vei fi acolo veşnic ne-ntinată,
Te voi iubi mereu fără cuvânt,
Şi lumea n-o să ştie niciodată
De ce nu pot mai mult femei să cânt.

Acolo, sub lumină de mister,
Scăldată-n apa visurilor lină,
Vei sta iubită ca-ntr-un colţ de cer
O stea de seară blânda şi senină.

Şi când viaţa va fi rea cu tine,
Când au sa te împroaşte cu noroi,
Tu fugi în lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amândoi.

Cu lacrimi voi spăla eu orice pată,
Cu versuri nemaiscrise te mângâi.
În dulcea lor cadenţă legănată,
Te vei simţi ca-n visul tău dintai.

Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Să plec de-aicea de la voi curând,
Când glasul tău vreodat-o să mă cheme,
Voi reveni la tine din mormânt.

Şi dac-ar fi să nu se poată trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-aş zbate-ngrozitor în ţărna rece,
Plângând în noaptea mare, tot mai mare.

(MaAv)

CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


Clujul de altă dată

Zilele naţionale ale României. Ce a fost înainte de 1 Decembrie

Publicat

România aniversează astăzi Ziua Naţională, 1 Decembrie, când, în 1918, a fost realizată unirea provinciilor româneşti, la Alba Iulia.

Dar ţara noastră a mai avut încă două zile naţionale.

Între 1866 şi 1947, ziua naţională era pe 10 mai. Atunci era marcată Ziua Independenţei, precum şi Ziua Regalităţii.

Următoarea dată marcată ca zi naţională a fost 23 august, sărbătorită între anii 1948 şi 1989. Aceasta era numită şi ziua insurecţiei armate antifasciste, când armata română a întors armele împotriva Germaniei naziste, cu care era până atunci aliat. S-a întâmplat în 1944. Atunci, mareşalul Ion Antonescu, şef al ţării, a fost arestat în urma unei lovituri de stat organizate de regele Mihai.

Actuala zi naţională, 1 Decembrie, a fost stabilită prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990. Ea a fost promulgată de președintele Ion Iliescu şi publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990. Este ziua formării Regatului României Mari, prin unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. Celelalte provincii s-au unit la date anterioare.

În perioada comunistă, 1 decembrie era adesea sărbătorită împreună cu 30 decembrie, când, în 1947, a abdicat regale Mihai, iar România devenea republică populară.

(MaAv)

Citește mai departe

Clujul de altă dată

Prima hartă a României Mari. Clujul, primul dintre oraşele noii Românii de după 1 decembrie 1918

Publicat

O hartă, prima oficială a României Mari (arhiva cluj24.ro), editată imediat după Marea Unire din 1 Decembrie 1918. Harta a fost tipărită pe 15 februarie 1919, la două luni de la Marea Unire. Graniţă vestică este haşurată şi a fost stabilită ulterior, prin Tratatul de Pace de la Paris. În harta de faţă, graniţa vestică a României era aproape de Debrecen şi reprezenta revendicările teritoriale ale românilor.

Pe această hartă a României Mari sunt prezentate hărţile mai multor oraşe ale noii Românii, iar Clujul este amplasat primul. Mai sunt prezentate detaliat hărţile oraşelor Bucureşti, Chişinău, Cernăuţi, Braşov şi Sibiu.

Harta a fost realizată de generalul Constantin Teodorescu ( 25 ianuarie 1863- 1942), comandant de divizie în campania anului 1916.

El a fost sub-șef de stat major al Corpului II Armată, comandant al Regimentului IV Ilfov nr. 21, director superior al Direcției personalului din Ministerul de Război sau șef al Secției mobilizare din Marele Stat Major General.

În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 17 Infanterie (august 1916) şi avea sarcina de a apăra capul de pod Turtucaia.

Dar, din cauza modului defectuos de exercitare a actului de comandă de către conducerea militară superioară a armatei (șeful Marelui Cartier General, comandantul Armatei 3, comandanții Divizilor 17, 9 și 19 Infanterie), după numai cinci zile de lupte, trupele bulgaro-germane câștigă bătălia.

Generalul Radu Rosetti identifica drept una din cauzele principale ale pierderii bătăliei lipsa de orice însușire a generalului Constantin Teodorescu.

Drept urmare, i se ia comanda diviziei la 24 august/6 septembrie 1916. Ulterior, printre altele, el a fost cartograf al Armatei Române.

(MaAv)

Citește și MESAJE de ZIUA NAȚIONALĂ pentru toți românii. Felicitări și urări din inimă de român de 1 Decembrie 2020

Citește mai departe

Clujul de altă dată

Iarna-n Mănăştur, când cartierul era sur. Anii ‘80

Publicat

O fotografie cu cartierul clujean Mănăştur, în anii 1980. Cartierul era încă în construcţie.

Cu începere din anul 1965, cea mai mare parte a caselor din vechiul Mănăștur au fost demolate, pentru a face loc unui mare cartier de blocuri, cel mai mare din oraș la acea vreme.

Blocurile construite în cartierul Mănăştur au însemnat locuințe funcționale, în special pentru muncitorii care lucrau pe platforma CUG. De altfel, pentru popularea cartierului au fost aduși oameni de la sate, din întregul județ Cluj.

Mănăşturul este, din 1895, parte a municipiului Cluj-Napoca.

Tramvaiul electric clujean funcţionează de 33 de ani. Pe 1 octombrie 1987 a fost inaugurată linia de tramvaie electrice din Cluj-Napoca. Ea lega Gara de CUG şi avea 5,7 km. După o lună, pe 10 noiembrie 1987, a fost deschisă şi linia Gară-Mănăştur. Avea cam aceeaşi lungime, 6 km.

Construcţia liniilor a început în aprilie 1986 şi lucrările au fost încheiate după 18 luni.

Dar primul tramvai clujean a fost inaugurat în urmă cu mai mult timp. Pe 28 august 1893. Era cu aburi şi făcea legătura între Piața Gării și centru, circa 3,3 km. Iar după un an a fost deschisă o ramificație între centrul orașului și Piața Mărăști. Dar în anul 1902 a fost desființat serviciul de tramvaie din cauza rezultatelor economice nesatisfăcătoare.

Consiliul orășenesc a dorit să reînvie acest tip de transport în 1904, dar, în cele din urmă, șinele au fost dezafectate până în 1909.

În 1929 a fost propusă reluarea funcţionării tramvaiului, însă a celui electric. Era vorba de o linie spre Cojocna. Dar proiectul nu s-a mai realizat.

(MaAv)

Citește mai departe

ACTUALITATE

Cel mai mare poet maghiar a trăit la Ciucea, Cluj. Prietenia sa cu Octavian Goga. Ady Endre, 143 de ani de la naştere

Publicat

În castelul din imagine (carte poştală din 1920, arhiva www.cluj24.ro), cel de la Ciucea au trăit doi mari prieteni. Ady Endre, aniversat astăzi, şi Octavian Goga. Cei doi au locuit, pe rând, în aceeaşi casă. Iar Octavian Goga a murit acolo. Imaginea este din anul în care Octavian Goga a cumpărat castelul de la văduva bunului său prieten Ady Endre.

Prietenia Ady Endre-Octavian Goga

Domeniul pe care se află astăzi conacul a aparținut avocatului Miklos Boncza din Huedin. La sfârșitul secolului XIX, acesta ridica un castel aici, la insistențele nepoatei sale, fiica unei surorii de-a sa. Ulterior, nepoata se va mărita cu unchiul Miklos Boncza, din căsnicia lor venind pe lume Berta Boncza, cea care ulterior va deveni soția lui Endre Ady. Aceasta își va petrece copilăria pe domeniul de la Ciucea, iar după căsătoria din 1914 cu Ady, domeniul le va deveni reședință în perioada 1915-1917. După moartea lui Endre Ady din ianuarie 1919, Berta îi scrie lui Goga, oferindu-i domeniul spre vânzare.

Dată fiind prietenia strânsă care existase între Octavian Goga şi Ady Endre, Goga se va deplasa la Ciucea în vara anului 1919. Constată că imobilul se află înr-o stare proastă, dar decide totuși să îl cumpere la prețul solicitat de văduva lui Ady. Iar asta, în pofida opoziției Veturiei Goga, soţia sa. Aceasta scria ulterior: „Eu eram în contră să cumpărăm o ruină. Octavian mi-a răspuns: “Nu se pune chestiunea așa. O văduvă nu se refuză și când acea văduvă este văduva lui Endre Ady, cumpăr proprietatea chiar dacă ar fi să o fac cadou cuiva”.

Fratelui, salut de frate

Decizia lui Goga provine de la sprijinul moral pe care acesta l-a primit de la Ady când poetul român era întemnițat la Seghedin de către autoritățile ungare, din cauza opțiunilor sale politice. Ady Endre publica atunci la Budapesta în ziarul Vilag un articol sub titlul Robia lui Octavian Goga. El nota nota: „Când ospitalitatea ungurească oficială îl trata pe Octavian Goga, marele poet al românilor în temnița de la Seghedin, i-am trimis salutul meu. Fratelui, salut de frate! Dragoste nobilului luptător! Salutul i l-am trimis atunci dintr-un sanatoriu unde profesorii Szabo și Zelosi, medici ai sanatoriului, m-au pus pe picioare. Acum, după atâtea și atâtea săptămâni, cu toată sănătatea mea, totuși mă întorc timid și-l invidiez pe Goga…”.

Pe 20 octombrie 1920, Berta Boncza a semnat actul de vânzare-cumpărare la Budapesta, și, 8 zile mai târziu, Goga semnează la București documentul prin care devenea proprietarul domeniului. Suma tranzacţiei a fost de 280.000 de coroane.

Ady Endre către Octavian Goga, pe 25 ianuarie 1914: “Ungurul se adresează românului, pajistea – câmpiei, dar patriotul – patriotului, omul – omului şi poetul – poetului, stimate prieten, Octavian Goga. Soarele e roşu în aceste zile de iarnă şi cele mai fierbinţi şi cinstite suflete maghiare sunt în doliu. (…) Se spune că, pe minunatul Maniu, pe care, din păcate, nu-l cunosc personal, îl salutai mai deunăzi în felul următor: „Ei, prietene, vindem bătaia de joc a ţăranului?”. Tăranul, atât cel maghiar cât si cel român, nu a asteptat politica tovarăşilor tăi: el moare înainte de a se naşte sau creşte cu ochi muribunzi şi apoi emigrează. (…) Crede-m că ţin la tine, ţin la poporul tău minunat şi sensibil ca la al meu şi, dă-mi voie să mai scriu ceva aici. Pe Iancu, acest tribun strălucit, poetic, fierbinte, l-a înnebunit, spre sfârşitul vieţii sale, eşecul, crunta deziluzie”.

Câteva date biografice

*Ady Endre (22 noiembrie 1877, Mecenţiu, azi Ady Endre, atunci în Sălaj, azi în Satu Mare, 27 ianuarie 1919, Budapesta), poet maghiar, considerat a fi unul dintre cei mai importanți poeți ai sec. XX şi ai literaturii maghiare.

*Octavian Goga (1 aprilie 1881, Rășinari, 7 mai 1938, Ciucea), poet, publicist, premier al României şi ministru de Interne, membru al Academiei Române.

*Veturia Goga (30 mai 1883, Sebeşul Săsesc, 15 iunie 1979, Ciucea),, cântăreaţă de opera. A fost soţia lui Lazăr Triteanu, apoi soţia lui Octavian Goga. La 14 ani vorbea fluent germană, franceză şi maghiară, pe lângă limba maternal, româna.

A trăi, cât suntem…- (Élni, míg élünk…) – Ady Endre

(Traducere de Csata Ernő)

Da: a trăi cât suntem,
Da: ăsta e ordin.
Dar, ce facem cu viața, dacă
E chin?

Da: să dorim faimă,
Da: cu gând în clocot,
A fi Măreț e un fleac, așa
Socot.

Da: să ai nădejde,
Da: mâlc, când doare.
Așteptând Decesul, dascălul cel
Mare.

Da: a trăi cât suntem,
Da: ăsta e ordin.
Dar, ce facem cu viața, dacă
E chin?

(MaAv)

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate