EVENIMENT
„U” Cluj-Sepsi OSK, duelul vecinelor de clasament
Luni seară, de la ora 21, șepcile roșii urmează să primească vizita celor de la Sepsi OSK, partidă din cadrul etapei cu numărul 12 a Superligii. Atât Universitatea, cât și adversarii lor de luni, au reușit să strângă același număr de puncte, 12. Drept consecință, cele două formații se situează una lângă cealaltă în clasament, covăsnenii fiind pe locul al 10-lea, în timp ce echipa lui Sabău se află pe locul al 11-lea.
„U” se află într-o creștere de formă, echipa clujeană fiind neînvinsă de patru meciuri. În ultima etapă de campionat au reușit să obțină un punct pe terenul liderului, terminând la egalitate, 2-2, înfruntarea cu FCSB. Trupa lui Sabău a dat dovadă de tărie de caracter, reușind să revină de două ori în duelul cu roș-albaștrii, grație golurilor marcate de către Dan Nistor și Bogdan Mitrea.
De cealaltă parte, Sepsi nu se află într-un moment foarte bun. Ultima victorie a acestora a avut loc la începutul lunii septembrie. De atunci au reușit să obțină doar o singură remiză și au pierdut în alte patru partide. Pentru formația covăsneană va fi a doua deplasare consecutivă la Cluj, echipa lui Ciobotariu jucând în etapa precedentă pe terenul CFR-ului. Vicecampioana României s-a impus fără emoții, reușind să câștige cu 3-0 partida cu Sepsi.
Un adversar complicat
Cele două echipe s-au întâlnit de trei ori până acum. Ultimul duel a avut loc în finala ediției trecute a Cupei României, atunci când Sepsi a reușit să se impună în urma loviturilor de departajare. Celelalte două înfruntări au avut loc în ediția trecută de campionat, covăsnenii având câștig de cauză în ambele partide. Echipa antrenată la aceea vreme de către Cristiano Bergodi a reușit să câștige cu 0-1, respectiv 2-1 meciurile cu Universitatea Cluj. Rămâne de văzut dacă de această dată clujenii vor reuși să obțină prima victorie în fața celor de la Sepsi Sf. Gheroghe.
Daniel Cucu-Kovaci
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






