Connect with us

EVENIMENT

Trist. Burcă (CFR Cluj): Regretăm că nu suntem la Cupa Mondială, dar atât am meritat în acel moment. Aia a fost valoarea noastră

Publicat


burca

Fotbalistul echipei naţionale a României, Andrei Burcă, a declarat, marţi, că el şi colegii săi regretă că nu s-au calificat la Cupa Mondială din Qatar care va începe la acest sfârşit de săptămână, dar a subliniat că atât au meritat în preliminariile CM 2022 încheiate anul trecut.

„Regretăm că nu suntem la Cupa Mondială, dar nu e timp pentru regrete. Atât am meritat în acel moment, trebuie să fim realişti. Aia a fost valoarea noastră, nu am putut să ne calificăm. Sper că după ce am terminat grupa din Liga Naţiunilor să fi corectat anumite probleme pe care le-am avut şi începând cu această acţiune să construim din nou ceva pentru a avea încredere începând cu martie. Grupa noastră din preliminariile Campionatului European este una echilibrată. Însă trebuie să plecăm cu convingerea că trebuie să ne batem la locul 1. Pentru că dacă te baţi la locul 2 nu ai marjă de eroare”, a spus fundaşul într-un interviu pentru frf.tv.

„O participare la Campionatul European este ultimul vis pe care îl mai am de îndeplinit. Îmi doresc foarte mult să ajung la un turneu final cu echipa naţională a României. E cel mai important tricou pe care îl îmbrac şi este o onorare pentru mine. Am titluri şi cupe câştigate, mi s-a cântat şi imnul Champions League, dar participarea la un turneu final ar fi cea mai mare realizare pentru mine”, a adăugat Burcă, aflat în cantonamentul primei reprezentative de la Mogoşoaia.

În opinia sa, jucătorii români trebuie să îşi schimbe mentalitatea pentru a reuşi să se califice la un turneu final.

„Trebuie să ne schimbăm mentalitatea, gândirea, concepţia asupra jocului pentru a putea face performanţă. Şi trebuie să nu mai cedăm atât de uşor. Mi se pare că uneori, când întâmpinăm anumite dificultăţi, spunem că e greu sau că nu putem. De aceea trebuie să intrăm mereu încrezători pe teren şi să dăm totul la fiecare partidă”, a explicat el.

Echipa naţională de fotbal a României va disputa două partide amicale, cu Slovenia, în 17 noiembrie, de la ora 18:30, pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, şi cu Republica Moldova, pe 20 noiembrie, de la ora 20:30, pe Stadionul Zimbru din Chişinău. AGERPRES




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate