Fareed Zakaria în cărțile lui, prezicea scăderea influenței Vestului, condus de SUA cu Europa de Vest la remorcă, nu atât prin decăderea Vestului cât prin ridicarea...
Clujeanul Sergiu Paşca, în vârstă de 39 de ani, profesor asistent de psihiatrie şi ştiinţe comportamentale la Universitatea Stanford din SUA, a obţinut un premiu important...
Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a decis să introducă o acțiune la Curtea de Justiție a Uniunii Europene în disputa cu Comisia Europeană pentru eliminarea vizelor...
Situaţia economică şi politică din SUA la începutul de mandat Joe Biden nu e deloc fericită. Pe lângă criza economică, agravată mai ales în statele albastre...
De ce litera B? Se știe foarte bine că litera „B” este a doua literă din vechiul alfabet grec, format în secolul al VIII î.Hr. prin...
Preşedintele american, Joe Biden, a anunţat joi că o orice persoană care ajunge cu avionul în Statele Unite va fi obligată de acum înainte să intre...
Democratul Joe Biden a depus miercuri jurământul ca cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii în cadrul unei ceremonii desfășurate la Washington la Capitol...
După 6 ianuarie, de fapt, din noaptea de 6 spre 7 ianuarie, ca urmare a „invadării” Capitoliului, când marii electori l-au ales pe Joe Biden preşedinte,...
Cea mai respectată constituţie din lume Funcția de președinte al Statelor Unite face parte din sistemul democratic american instituit prin Declarația de independență din 4 iulie...
Un oficial din cadrul Departamentului de Justiţie a declarat joi că vor fi luate în considerare acuzaţii de conspiraţie sedicioasă, precum şi acuzaţii de revoltă şi...
Imaginile din Capitoliul american nu pot fi înțelese doar drept o etapă violentă, anarhică, a unui conflict politic dintre două partide și doi oameni. Ele ilustrează,...
Congresul Statelor Unite ale Americii a validat victoria lui Joe Biden în alegerile prezidențiale din luna noiembrie. Ceremonie de investire este prevăzută pentru 20 ianuarie. Joe...
Patru persoane au decedat şi 52 au fost arestate în timpul protestelor violente desfăşurate miercuri la Capitoliu, unde manifestanţi pro-Trump au reuşit să intre în clădirea...
Criza sanitară din 2020, fabricată (din ce în ce mai multe voci autorizate contestă gravitatea molimei şi versiunea OMS) sau reală, a aruncat mari segmente ale...
Mihai Măniuțiu este managerul Teatrului Național din Cluj-Napoca de aproape 10 ani, dar este și un regizor și scriitor cunoscut și premiat. Acesta povestește pentru Cluj24.ro...
De peste 10.000 de ani, amerindienii (indienii nativi) care au trăit în zonele semi-aride din sud-vestul Statelor Unite ale Americii (SUA) au fost renumiți pentru societățile...
Alegerile americane din 3 noiembrie 2020 pot deveni cele mai importante din ultima sută de ani, de la primul război mondial încoace. Cel puţin aşa crede...
Judeţul Cluj, prin Baza aeriană de la Câmpia Turzii, urmează să devină unul dintre cele mai importante puncte militare ale SUA şi NATO în Europa. Modernizarea...
Cetățenii SUA pot intra în UE fără viză, în timp ce locuitorii a patru țări UE au în continuare nevoie de viză pentru a călători în...
Lumea de azi e condusă gerontocratic, de septuagenari, de octogenari şi, mai ales, de nonagenari. Nu e vorba de politicieni şi nici măcar de căpitani de...