Connect with us

EVENIMENT

Studiu AstraZeneca: Sindromul de tromboză este EXTREM de rar după a doua doză de VACCIN

Publicat


Vaccinare anti-HPV Cluj

Sindromul de tromboză asociat cu trombocitopenia este extrem de rar după administrarea celei de-a doua doze de vaccin AstraZeneca, arată o evaluare făcută de compania producătoare.

Potrivit unui comunicat al CNCAV, compania producătoare a continuat colectarea și analizarea datelor în urma raportărilor privind reacția adversă extrem de rară – sindromul de tromboză asociat cu trombocitopenie (STT) – după vaccinare cu Vaxzevria (AstraZeneca).

Astfel, în baza de date a companiei au fost raportate la nivel global, până la 30 aprilie, 13 cazuri de sindrom de tromboză asociat cu trombocitopenie, apărute până în 14 zile de la administrarea celei de a doua doze, la persoane cu vârsta cuprinsă între 45-85 ani.

„Compania a calculat frecvența acestor reacții pe baza datelor puse la dispoziție de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și Departamentul Afacerilor, Energiei și a Strategiei Industriale din Marea Britanie. Rezultatele au arătat că:

  • incidența STT până în 14 zile de la administrarea dozei 1: 8,1/1.000.000;
  • incidența STT până în 14 zile de la doza 2: 2.3/1.000.000”, se mai arată în comunicat.

Conform CNCAV, rezultatele evaluării confirmă faptul că, după efectuarea dozei 2, sindromul de tromboză asociat cu trombocitopenia (STT) este extrem de rar.

Cât de eficient este vaccinul împotriva variantei Delta

Recomandarea pentru persoanele care au făcut doza 1 cu Vaxzevria (AstraZeneca) este continuarea schemei de vaccinare cu același tip de vaccin.

Doar în cazurile de contraindicație pentru efectuarea rapelului cu vaccinul AstraZeneca se recomandă continuarea schemei cu alt tip de vaccin, însă, la acest moment, nu poate fi evaluat profilul de siguranță.

În ceea ce privește eficiența vaccinului împotriva infecțiilor simptomatice și severe cauzate de varianta Alpha aceasta este de 50% după doza 1, 66% (prevenția infecției simptomatice) după doza 2 și 86% (prevenția spitalizării) după a doua doză.

Eficiența împotriva infecțiilor cu varianta Delta este de 33% după prima doză, de 60% (prevenția infecției simptomatice) după doza 2 și de 92% (prevenția spitalizării) după a doua doză.

Sursa: Mediafax, CNCAV




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate