ACTUALITATE
Someș Delivery ajunge în zona industrială a Clujului: spectacole, tururi ghidate, ateliere de reciclare și dezbateri

Clujenii sunt invitați, timp de o lună, la activități online și offline care-i aduc mai aproape de râul Someș. Împreună cu autoritățile și cu specialiștii, localnicii vor căuta soluții și vor identifica oportunități în cadrul campaniei Someșul|Culoar Verde-Albastru, realizată în cadrul proiectului Someș Delivery.
De data aceasta, organizatorii Someș Delivery îi invită pe clujeni să descopere zona industrială a orașului, loc în care rareori mergem să evadăm, să descoperim sau să ne relaxăm, mai ales dacă nu locuim în apropiere.
„Am decis în ultimul moment să mutăm ediția aceasta în mare parte în mediul online cu toate că instalațiile câștigătoare din concurs sunt deja la fața locului construite. Am luat această decizie din cauza ratei de infectare din ce în ce mai mare. Încurajăm oamenii să meargă în zonă și să se bucure de Someș, dar în grupuri mici și cu grijă față de ei și față de ceilalți.
Ca să nu se piardă pe traseu, lansăm și un joc simplu cu care fiecare poate interacționa. E mai degrabă o platformă de învățare prin joacă. Puteți merge în zonă, descărcați-vă aplicația Play Seppo sau accesați acest link, cu codul 363C7D”, spune Marius Moga, coordonator Someș Delivery.
Soluții și idei pentru Someș
Scopul campaniei inițiate de Someș Delivery e să găsească soluții, împreună cu specialiștii, autoritățile și cu cetățenii astfel încât Someșul să devină un culoar verde albastru pe zeci de kilometri, cu spații verzi pe râu, apă curată, piste de biciclete, alei pietonale și arii naturale protejate.
„Tronsonul pe care îl propunem acum spre explorare mi se pare că are cea mai bună conexiune apă – spațiu verde. Malul își păstrează caracterul natural, bogat în vegetație și în același timp este foarte accesibil. În plus, simți că spațiul e asumat de locuitorii de acolo și asta îi dă mai multă viață, cel puțin în zona Bărc III.
Pentru următoarea lună am pregătit activități atât online, cât și la fața locului pentru grupuri mici. Așa că dacă vrei o ieșire în natură, nu poți să ieși din oraș și în același timp să te ferești de spațiile aglomerate din centrul orașului, merită să îți iei 2-3 prieteni și să explorați zona”, precizează Martha Moroșan, coordonator de spațiu în cadrul echipei Someș Delivery.
Activități pentru cei mari și cei mici
Începând de azi, 14 octombrie și până în 9 noiembrie au loc ateliere de reciclare, tururi ghidate fizice și virtuale, spectacole pentru copii, dezbateri, grupuri de lucru, conferințe și va fi lansată o gazetă despre râul Someș.
Toate acțiunile au ca scop întoarcerea locuitorilor cu fața spre râu și identificarea unor soluții pentru ca Someșul să facă parte cu adevărat din viața orașului și să-și atingă potențialul maxim.
„Primăria a anunțat un concurs de proiecte pentru râu în zona industrială. E foarte important ca tema de concurs să fie creată participativ, prin implicarea publicului. De aceea, am propus bugetare participativă în zona metropolitană strict pentru Someș care fie să înlocuiască, fie să fie complementară unei ediții de bugetare participativă.
De asemenea, alături de universitari UBB ca Gabi Bădescu și Tibor Hartel, cu sprijinul logistic al echipei Someș Delivery, am realizat un chestionar disponibil aici.
Îi invit pe clujenii din zona metropolitană interesați de râu să îl răspândească la prieteni pe rețele de socializare. Răspunsurile analizate de noi vor fi duse ulterior la autorități”, declară președintele Asociației Societate Organizată Sustenabil, Adrian Dohotaru.
Din cauza situației pandemice, multe activități vor avea loc online, dar există și acțiuni care vor fi organizate în format fizic, cu număr restrâns de participanți.
Idei despre integrarea Someșului în activitățile clujenilor
Acțiunile din cadrul ediției Someș Delivery 2021 I Cluj I Someșul, Culoar Verde-Albastru încep astăzi cu primul eveniment, lansarea gazetei Someș Express.
Mai apoi, duminică, 17 octombrie, au loc două evenimente online pentru copii: spectacolul „Muzeul ultimului PET” și un atelier de reciclare.
Artiștii Asociației Art Mirror își propun să-i învețe pe copii și pe adulți cum pot să dea o nouă viață hârtiilor pe care în mod normal le-am arunca, iar spectacolul e o poveste captivantă despre dorința de a proteja mediului.
Săptămâna viitoare, joi, Someș Delivery continuă cu prima dezbatere în cadrul căreia stakeholderi din administrație, societate civilă, locuitori, urbaniști și arhitecți discută despre ce putem face astfel încât să dezvoltăm cât mai bine Someșul și să-l integrăm cât mai bine în activitățile noastre zilnice.
Programul Someș Delivery în octombrie și noiembrie
- Joi, 14 octombrie 2021
18:00-19:30: Lansare Gazeta Someș Expres (eveniment online, pe pagina de Facebook Someș Delivery) - Duminică, 17 octombrie
10:00-10:45: Spectacolul pentru copii Muzeul ultimului PET (eveniment online)
11:00-12:45: Atelier de reciclare cu Art Mirror (eveniment online) - Joi, 21 octombrie
16:00-18:00: Dezbatere Consiliul Apei #1 (eveniment online) - Sâmbătă, 23 octombrie
11:00-13:00: Atelier Citizen science – cartare participativă cu Tibor Hartel (eveniment online)
11:00 Expoziție light painting Creativity is contagious (eveniment fizic) - Duminică, 24 octombrie
11:00-13:00: Tur ghidat Descoperă zona industrială cu Tibor Hartel (eveniment fizic, pornire de pe strada Barc III) - Joi, 28 octombrie
16:00-18:00: Dezbatere Consiliul Apei #2 (eveniment online) - Joi, 4 noiembrie
16:00-18:00: Grup de lucru Consiliul Apei #3 (eveniment online) - Marți, 9 noiembrie
15:00-18:00: Conferința Internațională Renaturarea apelor (eveniment onlinee)
Activitatea și propunerile campaniei Someșul | Culoar Verde-Albastru pot fi urmărite și pe paginile:
Someș Delivery
Societate Organizată Sustenabil, campania Someșul Nostru
Întregul program este afișat pe website-ul Someș Delivery
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ADMINISTRAȚIE
VIDEO FOTO. Încă o amânare pentru drumul expres de la Tureni. Nu vom circula înainte de iulie

Asociația Pro Infrastructură estimează că deschiderea drumului expres de la Tureni nu va fi posibilă înainte de finalul lunii iunie. Informația a fost confirmată și de primarul Emil Boc.
Asociația Pro Infrastructură arată că drumul expres de la Tureni, care va crea o legătură directă între Cluj-Napoca și Autostrada Transilvania, va fi deschis circulației cel mai devreme la finalul lunii iunie.
„DEx4 Tureni, cel mai devreme la final de iunie. V-am spus încă din iulie 2024 că antreprenorii nu vor reuși să producă surpriza de a inaugura anticipat, în decembrie 2024, acest ciot de nici 5 kilometri, dar extrem de important pentru regiune.
Din păcate, deși au circumstanțe atenuante fiind la primul lor proiect pe infrastructura rutieră majoră, constructorii ne-au dezamăgit și nu vedem cum vor putea să dea drumul la circulație mai devreme de sfârșitul lunii iunie 2025, în cel mai optimist scenariu.
Patru luni de întârziere față de termenul de finalizare
Contractul a fost semnat în 28.07.2023 cu asocierea Dimex-Con-A, are ordin de începere emis în 21.08.2023 și prevede 18 luni de execuție directă, deci termen de finalizare: februarie 2025”, a transmis Asociația Pro Infrastructură.
Primarul Emil Boc a confirmat prelungirea termenului de finalizare cu circa o lună și jumătate față de teremenul avansat anterior, de 17 mai 2025:
„După datele pe care le am acuma, cel târziu la 1 iulie vom avea traficul deschis. Un proiect strategic pentru Cluj, la care am ținut foarte mult”, a declarat primarul Emil Boc, la Ziua Live.
Drumul de la Tureni, cu o lungime de aproape 5 kilometri, este realizat de Asocierea Dimex 2000 Company SRL (lider) – Autotehnorom SRL – OPR Asfalt SRL – Obras Publicas Y Regadios SA – CON-A Operations SRL, fiind primul proiect de o asemenea amploare a companiei bistrițene.
EVENIMENT
FOTO. Tânăr de 18 ani din Cluj, pe lista celor mai buni fotografi sportivi din lume. Imagine de la un meci al CFR Cluj

La doar 18 ani, Horvath Tamas, un tânăr fotograf din Cluj-Napoca, a reușit să atragă atenția juriului internațional al AIPS Sport Media Awards 2024, fiind inclus pe lista lungă a celor mai buni fotografi sportivi din lume, arată Clujlive.
Fotografia sa „Like a family”, ce surprinde o scenă emoționantă dintr-un meci sportiv, a fost selectată în competiția globală la categoria „Photography – Sport Action”.
AIPS Sport Media Awards, un concurs organizat de Asociația Internațională a Presei Sportive (AIPS), este unul dintre cele mai prestigioase evenimente dedicate jurnalismului sportiv, iar această nominalizare este o dovadă clară a talentului și potențialului extraordinar al lui Horvath Tamas.
În acest an, concursul a strâns 2.065 de lucrări din 133 de țări, iar juriul internațional, format din 40 de experți din domeniul media sportivă, a ales aproximativ o treime dintre acestea pentru etapa a doua, inclusiv fotografia clujeanului.
„Este o mare onoare să fiu inclus pe lista lungă a acestui concurs prestigios. Acesta este doar începutul, iar pentru mine este o oportunitate uriașă de a învăța și de a crește ca profesionist. Fotografia sportivă este pasiunea mea, iar prin fiecare cadru încerc să spun o poveste care să ajungă la public într-un mod unic”, a declarat Horvath Tamas.
Like a family
Fotografia „Like a family” a fost apreciată de juriu pentru capacitatea sa de a surprinde legătura emoțională dintre sportivi, un element ce adaugă o dimensiune umană întrecerii.
La doar 18 ani, Horvath Tamas și-a câștigat deja un loc în lumea fotografilor sportivi consacrați, având deja o serie de lucrări deosebite, care i-au adus aprecieri din partea unor profesioniști de renume. „Fotografia sportivă nu înseamnă doar să surprinzi acțiunea, ci și să înțelegi contextul, emoțiile și legăturile dintre oameni. Aceasta este ceea ce încerc să transmit prin fiecare fotografie”, a adăugat el.
Cel mai important eveniment al presei sportive
AIPS Sport Media Awards este cel mai important eveniment din lumea presei sportive pe plan mondial la care participă cei mai buni fotografi din lume. Nominalizarea lui Horvath Tamas este doar un pas important în cariera sa, iar succesul său de a ajunge pe lista lungă a acestui concurs internațional confirmă că este un nume de urmărit în fotografia sportivă.
În etapa următoare a competiției, juriul va analiza mai detaliat lucrările selectate, iar finaliștii vor fi anunțați în luna mai 2025. Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc în mai 2025, dar indiferent de rezultatul final, Horvath Tamas a reușit deja să își facă un loc printre cei mai buni fotografi sportivi ai lumii.
Despre AIPS Sport Media Awards
AIPS Sport Media Awards este un concurs internațional de prestigiu, organizat anual de Asociația Internațională a Presei Sportive (AIPS), care premiază excelența în jurnalismul sportiv la nivel mondial. Competiția include mai multe categorii, printre care fotografie sportivă, jurnalism scris și multimedia, și este considerată o platformă importantă pentru promovarea celor mai buni profesioniști din domeniu.
EVENIMENT
Organizatorii concertului de la BT Arena Cluj, după scandal: Agenții implicați în altercație nu vor mai fi în echipa de pază

Organizatorii concertului Heart Society x Willy William de duminică dimineață de la BT Arena Cluj-Napoca au reacționat, miercuri, după altercația dintre un spectator și agenții de pază și au spus că sunt împotriva violenței și nu susțin astfel de comportamente.
”Am avut un număr de 64 de agenți de pază care să asigure ordinea și buna desfășurare în condiții de siguranță a evenimentului.
În incinta BT Arena nu a fost nici un incident pe parcursul evenimentului. Altercația apărută în spațiul public s-a produs în exteriorul arenei.
S-a deschis un dosar penal
Nu susținem limbajul obscen și agresivitatea, motiv pentru care ne vom asigura că agenții de pază implicați în altercație nu vor mai face parte din echipa de pază la evenimentele noastre viitoare.
Suntem imparțiali și dorim să aflăm și noi cu exactitate ce s-a întâmplat în exteriorul BT Arena.
Avem încredere că autoritățile competente vor acționa cu profesionalism.
În acest moment s-a întocmit un dosar penal, iar cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca”, arată organizatorii concertului.
EVENIMENT
VIDEO. Pasager bolnav, debarcat din avionul Cluj-Frankfurt al Wizz Air. Cursa a întârziat jumătate de oră

Un pasager căruia i s-a făcut rău miercuri dimineața a fost debarcat din avionul Cluj – Frankfurt Hahn care urma să decoleze de pe Aeroportul ”Avram Iancu” la ora 7,10.
Potrivit martorilor oculari, un bărbat și o femeie au urcat în avion, dar în scurt timp pasagerului i s-a făcut rău, astfel că a fost chemată o ambulanță care l-a transportat la spital. Din avion a coborât și însoțitoarea sa.
Cursa aeriană operată de compania Wizz Air a decolat cu aproape o jumătate de oră întârziere, la ora 7,36.
Vom reveni cu detalii.