Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Senatul universitar decide dacă studenții vor participa la cursuri fizice sau online, anunță Ministerul Educației

Publicat


Studenții din toată țara așteaptă să primească un răspuns la întrebarea „Îmi iau sau nu chirie?”, iar răspunsul autorităților continuă să întârzie. Ministerul Educației a decis printr-o ordonanță de urgență adoptată de guvern ca Senatul universitar să decidă maniera în care se vor desfășura cursurile (fie online, fie în sălile de curs), în funcție de situația epidemiologică și de specificul fiecărei universități, în baza autonomiei universitare, cu asumarea răspunderii publice și cu respectarea calității actului didactic, relatează Hotnews.

Desfășurarea activităților didactice implică trei paliere:
  • prezența fizică a studenților la toate activitățile didactice;
  • prezența fizică a studenților la anumite activități didactice, stabilite conform hotărârii Senatului universitar;
  • suspendarea activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezența fizică a studenților în instituțiile de învățământ superior.

Decizia reluării cursurilor în sălile de curs va fi luată de Senatul universitar, după obținerea avizului din partea Direcției Județene de Sănatate Publică, care certifică îndeplinirea condițiilor de siguranță epidemiologică, prevede actul normativ adoptat de Guvern miercuri seară.

Conform legii, examenele de finalizare a studiilor de licență, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, susținerea tezelor de doctorat, susținerea tezelor de abilitare pentru anul universitar 2020 – 2021 se pot realiza și prin intermediul tehnologiei asistate de calculator și a internetului, pentru formele de organizare a programelor de studii cu frecvență, cu frecvență redusă și la distanță.

Vă reamintim că Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este singura universitate din România inclusă în tradiționalul și prestigiosul clasament/ranking internațional al universităților Shanghai (Academic Ranking of World Universities/ARWU), ocupând, în anul 2020, poziția 701-800.

Citește și

Studenții cer Guvernului răspunsuri concrete pentru desfășurarea noului an universitar: îmi iau sau nu chirie




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate