EVENIMENT
Salvamontiștii clujeni, intervenții pe pârtiile de schi din județ
Pârtiile de schi din județul Cluj au fost extrem de aglomerate în cursul zilei de sâmbătă, pe fondul vremii favorabile și al condițiilor bune de zăpadă. Salvamontiștii clujeni au intervenit în mai multe situații, majoritatea fiind accidente ușoare, specifice sporturilor de iarnă.
Potrivit Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Cluj, ziua de ieri a fost mai aglomerată decât în mod obișnuit. Fluxul mare de schiori a dus, inevitabil, la creșterea numărului de accidente pe pârtiile din județ.
„A fost o zi ușor aglomerată față de obicei, cu multe intervenții. Vremea bună de ieri și zăpada bună care există a atras multă lume la pârtii. Pârtiile au fost extrem de aglomerate și, în condițiile astea, într-adevăr, au fost multe intervenții”, a declarat Gheorghe Frățilă, directorul Salvamont Cluj.
Accidente ușoare, fără cazuri grave
Șeful Serviciului Salvamont Cluj a precizat că intervențiile au vizat, în principal, traumatisme minore, fără situații deosebite sau cazuri grave.
„Accidente de pârtie normale, traumatisme minore, fără nimic special”, a mai spus Frățilă.
În total, salvamontiștii clujeni au gestionat 17 cazuri, dintre care cinci persoane au fost predate echipajelor de ambulanță pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.
„Au fost 17 cazuri, iar dintre acele cazuri, cinci au fost predate la ambulanță”, a precizat reprezentantul Salvamont.
Recomandări pentru schiori
În contextul aglomerației de pe pârtii, salvamontiștii fac apel la prudență și responsabilitate din partea tuturor celor care practică sporturile de iarnă.
„Sfatul este la fel ca în orice altă perioadă, nimic ieșit din comun, dar prudența pe pârtie este necesară. Trebuie ca fiecare dintre schiori să aibă grijă și de el, dar și de celelalte persoane care sunt pe pârtie”, a transmis Gheorghe Frățilă.
Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Cluj reamintește schiorilor să își adapteze viteza la condițiile de pe pârtie, să respecte regulile de siguranță și să țină cont de nivelul propriu de experiență, pentru a evita accidentele și situațiile care necesită intervenția salvatorilor montani.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






