Connect with us

ACTUALITATE

Românul clujean cu cea mai înaltă funcţie politică în SUA. A devenit preşedinte al Camerei Reprezentanţilor în Arizona. Ben Toma

Publicat


ben toma george maior horz

Un politician american născut în România, Ben Toma, a fost ales preşedinte al Camerei Reprezentanţilor din statul Arizona.

El a fost ales în această funcţie marţi de către membrii grupului republican din Camera Reprezentanţilor din cadrul celei de-a 56-a legislaturi din statul Arizona rezultate în urma alegerilor de la mijloc de mandat.

Cine este Ben Toma:

Un clujean CONDUCE America. Ben Toma este LIDERUL majorităţii din Camera Reprezentanţilor statului Arizona, SUA

Ben Toma a devenit astfel românul cu cea mai înaltă funcţie politică din Statele Unite, după cum a scris pe Facebook ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru.

Cetăţean american, născut la Cluj -Napoca, Toma este reprezentant republican în Camera Reprezentanţilor din Arizona din anul 2017, iar în actuala 55-a legislatură a ocupat funcţia de lider al majorităţii.

„Este un privilegiu profund să conduc Camera Reprezentanţilor şi grupul majoritar republican”, a declarat preşedintele ales, Ben Toma, care a emigrat în Statele Unite la vârsta de nouă ani, când el şi familia sa au fugit din România, ţară condusă de comunişti, scrie miercuri ziarul Tribuna Românească al românilor americani, editat şi tipărit la Chicago.

„Împreună, ştiu că această Cameră se va ridica pentru a face faţă provocărilor imense ale statului şi vom continua să facilităm libertatea şi oportunităţile pentru fiecare cetăţean din Arizona”, a mai declarat Toma, conform ziarului citat. AGERPRES

Ben Toma s-a născut în 1979 la Cluj-Napoca şi a plecat în SUA în 1987. S-a căsătorit în 1998 şi are cinci fiice: Benita, Deniza, Bianca, Alexa şi Gabriela. El este broker imobiliar şi a fost ales în Camera Reprezentanţilor în 2018, după ce anterior, în aprilie 2017, el a fost numit în acelaşi for în urma demisiei unui parlamentar.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate