ADMINISTRAȚIE
Reţea de gaz la Huedin. 8,5 milioane de lei pentru 34,5 km. Investiţie privată
În oraşul Huedin va fi dezvoltată o reţea de gaze naturale de 34,5 kilometri. Investiţia, în valoare de 8,5 milioane de lei, este a firmei Nova Power&Gas.
Proiectul continuă strategia grupului E-INFRA de a dezvolta infrastructura critică din România, prin investiţii private în proiectele esenţiale de utilitate publică.
„După inaugurarea din iunie a reţelei de distribuţie de la Moara, Suceava, am pornit deja un nou proiect pentru dezvoltarea reţelei de gaze naturale din Huedin, Cluj. Pentru noi, este un alt proiect care demonstrează rolul benefic al investiţiilor private în utilităţile publice pentru a reduce, pas cu pas, decalajul acoperirii României cu reţelele de gaze naturale înregistrat în raport cu statele din regiune”, spune Mircea Bica, CEO Nova Power & Gas.
Lungimea totală a reţelelor de distribuţie a gazelor naturale ce vor fi dezvoltate în Huedin este de 34,5 kilometri. Reţeaua va deservi cei peste 9.000 de locuitori ai oraşului.
Nova Power & Gas deţine concesiuni de gaze şi în Câmpulung Moldovenesc, municipiul Vatra Dornei şi comuna Sadova (Suceva), şi municipiul Stei (Bihor). Recent, compania a inaugurat şi o reţea de gaze naturale în comuna Moara, judeţul Suceava, în urma unei investiţii de 6 milioane de lei.
Grupul E-INFRA mai deţine o concesiune în Bucureşti, pentru reţeaua metropolitană de fibră optică Netcity, alături de o reţea naţională proprie de fibră optică şi mai multe parcuri fotovoltaice.
Nova Power & Gas este o companie românească, activă pe piaţa de energie electrică şi gaze naturale încă din 2007.
Nova Power & Gas face parte din E-INFRA, grup de cinci companii active în domeniul infrastructurii de energie şi telecomunicaţii, alături de Netcity Telecom, Direct One, Electrogrup şi WESEE, cu peste 600 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de peste 100 milioane de euro.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






