EVENIMENT
RECORD în România. Peste 127.000 de persoane s-au vaccinat împotriva Covid-19 în 24 de ore. Peste 91.000 cu prima doză
Sâmbătă au fost cozi la vaccinare în întreaga țară. În 24 de ore, 91.665 de persoane s-au vaccinat împotriva Covid-19 cu prima doză.
Numărul persoanelor vaccinate în 24 de ore la nivel național este de 127.305.
Potrivit autorităților, totalul persoane vaccinate în România este de 6.333.965.
Dintre acestea, 5.876.418 sunt vaccinate împotriva Covid-19 cu două doze, iar 687.040 au primit și o a treia doză de vaccin.
Citește și: 50% dintre locuitorii din Cluj-Napoca sunt vaccinați cu două DOZE împotriva COVID-19. Boc îi felicită pe clujeni
Totalul dozelor de vaccin administrate din 27 decembrie 2020 este de 11.740.280.
Și la Cluj a crescut numărul persoanelor vaccinate într-o zi.
Astfel, în ultimele 24 de ore 3.227 de persoane au făcut prima doză de vaccin, 657 pe cea de a doua, iar 1.798 au primit cea de a treia doză de vaccin.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






