Cluj 24 împreună cu InfoCluj.eu au lansat emisiunea TV online ”Proprietar în Cluj”, invitatul ediției de joi realizată de Eugen Olariu fiind Rocsana Contraș, șef Departament Arii Protejate Salvamont Cluj.

• Ați avut saptămâna trecută o acțiune de ecolologizare în Cheile Turzii, organizată de CJ Cluj. Cum s-a desfășurat, câți participanți au fost și ce mesaj le-ați transmite turiștilor?

R.C: 150 de participanți poate chiar mai bine de 150. Am și spus nu am avut nicio acțiune în ultimii ani  cu așa de mulți participanți. Nu am organizat timp de 2 ani din cauza pandemiei și cred că era lumea foarte dornică. Am observat că turiștii sunt mult mai civilizați.

Cantitatea de deșeuri pe care am adunat-o nu a fost foarte mare ceea ce eun lucru bun.  Noi am mai organizat înainte de acțiunea aceasta încă una și mai avem în plan la încheierea sezonului turistic să mai organizăm încă una când închidem traseul de vizitare.

Foarte multă lume a fost din CJ și chiar dornici să muncească. Prea puțin pentru activitățile  pe care le-am avut de oferit pe lângă via ferata, traseul din Cheile Turenilor unde s-a amenajat acel traseu, tiroliană… Au fost dornici efectiv să se implice, să ia sacii și mănușile și să facă curățenie. Nu au fost atâtea deșeuri câte ne-am fi așteptat. După 1 mai și după Paști credeam că o să fie mai multă mizerie dar nu a fost așa.

• Vedem la intrarea în Cheile Turzii acel plantou plin de tarabe, plin de gherete unde se vand tot felul de produse. Considerați că acele tarabe ar trebui să dispară de acolo?

R.C: Nu. Știu că este în proiectul Primăriei Mihai Viteazu, nu pot să ofer foarte multe detalii pentru că nu știu punctual .

• Pare un bâlci acolo.

R.C: Am înțeles că vrea domnul primar din Mihai Viteazu să uniformizeze puțin zona. Are în plan asta dar mai multe nu știu.

• După modelul pe care l-a făcut domnul primar Emil Boc cu acele gherete din Parcul Central.

R.C: Ceva de genul era în discuție acum nu știu cât e de realizabilă în timp. Sunt acolo discuții cu terenurile. Nu știu mai multe detalii despre acest subiect.

• Voluntariatul se face oarecum în liniște, pe silențios în anonimat de cele mai multe ori. În schimb dumneavoastră sunteți o persoană care vă expuneți activitățile de voluntariat pe rețelele de socializare. Chiar mediatizați cazurile cu acordul beneficiarilor. De ce?

R.C: Eu nu sunt de acord că binele se face în liniște. Nu sunt de acord. Este așa de multă opulență. Toată lumea expune pe paginile acestea de socializare, peste tot în mediul on line toate mizeriile toate non valorile toate chestiile acestea sunt promovate dar dacă faci bine ăla trebuie să îl faci în liniște.

Eu nu sunt de acord cu asta. Mai bine să nu știe lumea unde îți petreci vacanțele sau ce bunătăți mănânci iar binele trebuie promovat. Ajută foarte mult. În trecut era mult mai dificil când aveai un caz într-un sat de exemplu le-a ars casa sau pur și simplu probleme medicale și la limita sărăciei.

Atunci, eventual, preotul din sat vorbea despre cazul respectiv și cerea ajutorul comunității locale. Acum este mult mai simplu.  ONG-urile colaborază între ele. Expunem un anumit caz… toată lumea sare în ajutor pentru că am observat acum în ultimii ani și în ultima perioadă.. nu vorbesc despre contextul acesta nefericit al conflictului din Ucraina care a mobilizat extraordinar de multă lume.

Am observat în ultimii ani în momentul în care expunem o situație dificilă a unei familii, copii, bătrâni indiferent, lumea se mobilizează fantastic. A crescut nivelul de umanitate de empatie. ONG-urile din Cluj colaborează între ele. Eu personal activez pe 5 ONG-uri. Oamenii se emoționează, trăiesc poveștile pe care le expunem.

Chestiunea cu voluntariatul nu este depsre cât ai.  Voluntariatul este despre cât dai. Nu neapărat chestiuni materiale. Din timpul tău… e foarte important timpul pe care îl aloci fiecărui caz.

Sunt bătrâni care au nevoie pur și simplu să îi vizitezi. Nu le calcă nimeni pragul. Ajungi la ei în casă și spun, mai ales pe timp de iarnă:  aici nici picior de om nu a fost până nu ați venit voi. Sunteți singurii care ne trec pragul. Copii cu care mergem și facem teme. Ne dau necesarul de rechizite că nu au bănuți să își cumpere culegeri sau se termină caietul de biologie așa un exemplu. Ducem și rechizite și sprijinim. Dar au nevoie să fim acolo.

• Acești copii, am observat că ați postat pe Facebook imagini în care erați alături  anumiți copii din familii defavorizate, care nu își pot permite un after school. Cât de mult îi ajută pe acești copii și dacă ați observat o îmbunătățire a notelor la școală sau a intergării lor sociale?

R.C: Îi ajută. Provin din familii, părinți analfabeți sau semianalfabeți. Părinți care lucrează cu ziua  sau nu lucrează. Care nu îi pot sprijini, nu îi pot ajuta la școală cu temele, cu absolut nimic. În perioada pandemiei când s-a lucrat în on line, părinți care nu știu să deschidă un calculator sau orice fel de apliație n-ar fi avut cum să îi ajute.

• Nu mai vorbim de acces la internet pentru că au fost cazuri în care nu au avut acces la internet.

R.C: Am avut și cazuri de genul acesta să ducem tablete sau  laptopuri. Un caz care îmi este drag și apropiat sufeltului meu din Băișoara unde am dus un laptop pentru un copil  entru că nu primise tabletă de la școală. Își dorește foarte mult să învețe și să își depășească condiția pentru că vede la noi la voluntarii care îi călcăm pragul casei și vorbim cu ei, observă alt vocabular. Vorbim despre lucruri cu care el nu se întâlnește și pe care ar vrea să le descopere. Ne vede pe noi ca fiind alți oameni față de familia lui și apropiați.

• Au avut îmbunătățiri la școală? Aveți cazuri în care meditați copii unor familii defavorizate și se observă o îmbunătățire?

R.C: De la o vizită la alta …. Negociem. Prima dată știe tabla înmulțirii până la 3 apoi să știe tabla înmulțirii până la 6 dupa aceea știe toată tabla înmulțirii.  E o realizare pentru noi

• Cum sunt acești copii integrați în școală?

R.C: De obicei și din păcate se lucrează cu cei care au potențial și pot să țină pasul. E foarte greu și nu poți neapărat condamna dascălii. Dacă trage de cei care sunt mult în urmă și care merg acasă și au treburi casnice munci pe lângă casă care sunt trimiși după lemne care nu au timp efectiv să învețe.

Stai și curezi cu el și ceilalți care pot mai mult și se descurcă mai bine bat pasul pe loc. Ori pe mulți nu ai cum să îi aduci pentru că au atât de mult de recuperat…

Am un caz în  care nu a mers la școală pentru că nu au ce să mănânce și nu poate trimite copiii flămânzi la școală. O cerut din vecini 2 ouă și le-a pus pâine cu ou la școală și s-au dus așa o săptămână. Sunt cazuri în care nu merg pentru că nu își permit să meargă la școală.

• Aici aș dori să ridic următoarea problemă: Ce face statul pentru aceste familii, pentru acești copii?

R.C: O dată că puterea exemplului funcționează. Ei fac ce văd în familie. Avem familie în care fata de 16 ani este și ea cu copil în aceeași casă, acolo toți, împreună. Statul face adică sistemul de asistență socială funcționează în limitele în care …. sunt în sate și comune în care nu este serviciu de asistență socială.

Este un lucrător social  sau asistent social care e în subordinea primarului care îndeplinește și alte sarcini și altă funcție. Se lucrează foarte puțin pe prevenție din lipsă de timp. dacă ai un lucrător social care face dosarele, se ocupă mai mult de dosarele de subvenții de alcoație ..nu are timp să lucreze pe prevenție.

• Aș dori să revenim la mobilizarea oamenilor  în ceea ce privește conflictul din Ucraina. Din câte știu ați avut câteva deplasări  peste graniță. Cum s-a desfășurat această activitate  ce ați întâlnit dincolo de graniță, familii copii?

R.C: Să știți că un pic a trecut valul acesta.  Chiar după izbucnirea conflictului când au început să vină săracii oameni speriați din Ucraina către România a fost o mobilizare din partea românilor și a statului român. Un pic a trecut valul acesta și lumea este destul de speriată în momentul de față.

Toate prețurile au crescut, lucrurile stau cum stau în România nu mai există acea susținere ca la începutul conflictului.  Imediat după aceea a fost o mobilizare nu vorbim de ce să trimiți dincolo de graniță. E felul în care au fost primiți ucrainienii. Și eu am o grămadă de care au dus acasă și au întreținut cu tot ce înseamnă dela hrană, tot ce a fost nevoie. Se împlinesc și cele 90 de zile și nu mai au dreptul să stea.

Știu cazuri în care au plecat înapoi așa cum este situația în momentul de față în Ucraina.  Situația șederii și a locurilor de muncă încă nu e reglementată, nu se pot angaja pleacă înapoi. A trecut valul și a venit peste noi valul de scumpiri simțim cu toți așa o criză care vine. A fost foarte dificil inclusiv pentru cazurile noaste pentru care facem pachete de obicei de Iepuraș sau de 1 iunie a fost destul de dificil să ne organizăm.

• Ce acțiuni aveți de 1 iunie?

R.C: Tot aceiași beneficiari tot aceiași copiluți pe care îi avem. Eu personal mă ocup de zona Bărăi, Valea Caldă, Cămărașu, Vaida Cămărașu. N-am putut de Paști să merg la ei , am mers pe partea cealaltă Recea Cristur, și au rămas câteva zone neacoperite.

Am primit susținere, am publicat pe Facebook că aveam pachete, știam că nu o să putem acoperi toate cazurile de Iepuraș am primit suport dar tot nu a fost suficient și atunci am amânat pentru 1 iunie cazurile la acre nu am ajuns de Iepuraș.

• Cum se bucură acești copii când primesc aceste cadouri sau cum vă primesc în casa lor aceste familii?

R.C: Am un copilaș, am mai vorbit despre el, e o chestiune care m-a marcat. Un copilaș care a văzut pentru prima dată în viața lui un joc de LEGO și a plâns în fața unui joc de LEGO. Ei sărăcuții se bucură de lucruri mărunte. Se bucură de jucării. Pentru alt copil sunt lucururi normale și lucruri pe care le lasă deoparte

• Un alt copil putem spune că își dorește un alt telefon, nu își mai dorește LEGO . Vrea să treacă la un alt nivel.

R.C: Am băiețelul acesta. E crescut de bunicul lui. Părinții sunt decedați amândoi și este crescut de bunicul lui de 80 de ani. A desfăcut plasa cu jocul de LEGO l-a văzut nu îi venea să creadă. A închis plasa la loc că nu era sigur că a văzut ce era. Apoi când a deschis din nou și a văzut că este acolo jocul de LEGO, într-adevăr este acolo și-a pus mânuța la ochișori și a început să plângă.

Toți copilașii la care mergem se bucură de tot c ele ducem De jucării de hrană. Sunt care vor numai hrană să nu mai sufere părinții că nu au ce să le dea să mănânce. Că nu au ce să le pună în farfurie.Nici nu își doresc nimic pentru ei. Sunt lecții de viață.. Mergem în case, te uiți așa în jurul tău și vezi că trăiesc la limita de subzistență, într-o singură cămăruță. Îi întrebăm ce le lipsește ce să vă aducem ce vă doriți?  Păi… avem de toate. Te uiți nu îți vine să crezi.

• Spuneați într-un alt interviu: ce pentru noi înseamnă puțin pentru alții înseamnă totul. ce înseamnă viață de voluntar? Ca timp. …

R.C: Îți neglijezi mult familai și casa când alergi în direcția asta și alegi să trăiești așa. E frumos pentru cei care se uită la toate acțiunile noastre.Pentru noi e foarte greu. Foarte mult timp și batem drumurile și sunt de multe ori nopți nedormite. ne organizăm înainte de sărbători să putem pune la punct o astfel de acțiune.

Nu ne ocpuăm de casele noastre de copiii noștri. Eu an noroc cu un copil care mă urmează în toate acțiunile. Și în Ucraina… chiar peste graniță nu am fost cu ea dar am făcut cu fetița mea 7 drumuri de Sighet, Baia Mare a dus pachetele la Maltezi, transporturile către ei.

A simțit și ea și cred că  e importnat asta: să învețe din timp asta să participe la astfel de acțiuni  cu mutl mai mari decât propria noastră casă și familie. Se întâmplă mult mai mutl în jurul nostru și sunt oameni care au mai multă nevoie decât noi.

Eu personal și fetița mea am avut moemnte în viața noastră când  am dat tot ce am avut. Nu am mult sunt un om normal sunt un bugetar dar am dat tot. Ce am avut în momentul acela în buzuanr sau în casă.

Pentru că am știut că mă descurc este în regulă, mâine merg din ou ls aserviciu, deschid frigiderul și este tot ce trebuie acolo dar ei astfel de momente nu o să mai aibă.  Care locuri de muncă. Lucrează cu ziua vai și amar de capul lor dacă nu au o școală nu au pregătire  nu au permis, fac naveta de prin munți dacă pot să facă dacă pot să coboare. Sunt care au probleme de sănătate.

Eu sunt sănătoasă, copilul îmi e sănătos eu mâine mă duc la muncă și produc în continuare. Sunt dispusă să dau tot. Așa simt să fac și așa simt să îmi educ copilul. Asta și pentru beneficiari și pentru copiii la care mergem semănăm în ei și lăsăm sâmburele și sămânța aceea de bunătate.

Ei asta trebuie să învețe noi asta trebuie să le dăm. Acesta este scopul nostru de fapt, a celor care facem voluntariat în direcția asta. Să lăsăm acolo sămânța Ei trebuie să știe că este bine chiar dacă este greu și este sărăcie ei nu văd binele acesta roz. Nu se întâmpălă nimic frumos în viața lor nu cred. Dar noi mergem și sădim și mergem peste două luni și mergem cu ghiozdanele înainte să înceapă școala ei știu că cineva are grijă de ei și undeva începe să crească asta.

Am avut cazuri care din puținul lor, acuma când a izbucnit conflictul din Ucraina au spus: și noi vrem să oferim.  Au pus borcane cu zacuscă sau cu gem că asta aveau. Din  fructe de pădure au făcut gem și ne-au pus în mașină ca să duc la ucrainieni.

• Spuneați că timpul alocat este unul destul de intens dar ce înseamnă ca resurse financiare?

R.C: Am avut momente era  Moș Nicolae. Am întrebat copilul meu vrei să îți cumpăr ție ceva sau mergem și oferim alt cuiva care are mai mare nevoie. Am avut atunci chiar punctual o familie a ars toată agoniseala lor.

Am mers până la ultimul leu pe care l-am avut în casă și l-am dat acolo familiei care avea mai mare nevoie.Nu sunt singura care face asta, Eu cred că am noroc, cred că funcționează chimia umană, eu zic că funcționează cu precizie de ceas elvețian. Oamenii se adună între ei în funcție de caractere. În lumea mea cel puțin toată lumea face asta.

Toți dăm tot ce avem cât putem de mult. O am pe doamna Luana Pașcu de la Jurnal de bine voluntar, e graviduță e gata să nască în 6 săptămâni. Acum 2 săptămâni făcea pachete cot la cot cu noi.

Indiferent de situația noastră. ăști asuntem. De mult asta nu mai e o pasiune, e stil de viață pentru noi. Este când facem weekend de weekend. Noi de bucurăm și de cei care se implică punctual de Paști și de Crăciun. Sunt care așa simt e suficient și atât.

• Să trecem la o altă pasiune. pasiunea pentru arme și pasiunea pentru vânătoare. Cu siguranță că dacă ne-am urca în mașină ar fi doar muzică de vânătoare.

R.C: Totă lumea știe pasiunea asta a mea.  E un pic mai atipică pentru că asta e o lume a bărbaților

• De ce e o lume a bărbaților vânătoarea?

R.C: Sunt prea puține femei. Eu știu câteva. Am avut bucuria să întâlnesc femei vânător. Nu multe. Sunt puține cazuri. Cum s-a împământenit de când e lumea și pământul bărbatul a fost vânător procura hrana și femeia o gătea.  Sunt prea puține femei pasionate de vânătoare și să iasă în teren.

Este când e greu și când bați kilometri prin pădure și prin apă, Nu e nici ca și aspect așa  la finalul zilei nu arăți cel mai bine. Nu e cum ai ieși de la coafor de la sală și manichiură și de la shopping.

• Unde se vânează în județul Cluj? Ce se mai vânează?

R.C: Sunt multe fonduri de vânătoare. Nu prea mai este vânat. Chiar vorbeam cu niște  de ai mei că nu prea mai este vânat, Acuma cred că și felul în care s-a construit… este mult urs. Să știți că și la noi în Cheile Turzii este urs pe Cheile Borzeștiului sunt vreo 5 exemplare de urs. Pe Cheile Turenilor este urs.

• Să îi atenționăm pe turiștii care vizitează cheile Borzeștiului că sunt urși?

R,C: Urmează să facem o campanie de informare. Am discutat asta cu colegii de la AJVPS că trebuie făcută o campanie de conștientizare a turiștilor care merg acuma pe traseele de vizitare din zona aia că sunt 5 exemplare. Astăzi am primit fotografiile  de acolo de la Cheile Borzeștiului. Au camere de  supraveghere.

• Sunt 5 exemplare în Cheile Borzeștiului?

R.C: Tranzitează ei așa dintr-o parte în alta dar sunt acolo. Le-am arătat coelgilor de la Salvamont, sunt mărișori așa dar încă sunt pufoși încă sunt drăguți. Cred că nu vrei să te întâlnești cu ei. În Cheile Turzii a fost văzută ursoaica când erau mai micuți. Anul trecut. Și la Tureni noi am văzut doar urem dar și acolo sunt așa zic sătenii că este și acolo în zona Copandului.

• O altă pasiune pe care  o aveți este condusul.  Nu condusul prin oraș ci condusul pe circuit.

R.C: Nu am eu timp aici să mă ocup cât mi-aș dori. Particip într-adevăr în campionatul național Woman Rally. E competiție dedicată femeilor. Mi-aș dori mai mult că îmi place unde este elumea bărbaților acolo.  Nu aș renunța niciodată la partea de voluntariat și mai am și un day job unde trebuie să îmi fac treaba la Arii Protejate. Așa că în limita timpului. Deocamdată CNWR îmi hrănește și latura asta de adrenalină. Nu sunt sătulă dar cât să supraviețuiesc.

• Ce rezultate aveți?

R.C: Sunt campioana de anul trecut la clasa electrice.  Sper ca și anul acesta o să mergem bine. Zic mergem că am și copilot.

• Cine este copilotul ?

R. C: Doamna Dalma Pivariu.

• Din câîte știu doamna Dalma Pivariu este ..

R.C: Curajoasă..

• Curajoasă, dar este soția actualului primar de Florești.

R.C: Da. Medic veterinar. Și dânsa are această pasiune că altfel nu am fi reușit să facem echipă așa de bună. Cred că amândouă am putea mai mult de atât dacă ne-ar permite timpul. Urmează săptămâna viitoare etapa de la Timișoara după care urmează București.  sperăm că o să aibă încredere în mine că o aduc întreagă acasă de fiecare dată.

Se descurcă foarte bine și așa de multumită am fost de ea și  anul trecut  și are multă răbdare cu mine că eu sunt așa mai agitată puțin. E o comptiție unde participă și piloți și amatori, doamne care vin cu mașinile de stradă și participă în competiția asta.

Mașina este una electrică cei de la BCR aduc mașinile electrice în competiția Woman Rally. Numărul participanților este tot în creștere în fiecare an. La Timișoara sunt cam 70. La ultima etapă de la Cluj au fost vreo 80. Crește numărul participantelor în fiecare an trebuie să refulăm și noi undeva ca și doamne și domnișoare.

• De Crăciun ați avut ocazia să aduceți pentru câteva zile acasă o fetiță de la Centrul de Îngrijire al Minorilor. Care a fost experiența pe care ați trăit-o  cu acea fetiță de 11 ani?.

R.C: Îmi doresc să se repete experiența deși o să vă recunosc că a fost foarte dificil. Fetița avea și probleme de sănătate pe care le-am aflat așa din mers și probleme emoționale.

După primele ore împreună îmi spunea deja mamă și prietenelor mele la fel unde am mers în vizită. Foarte repede s-a atașat de toată lumea și ne zicea la toate mamă, asta ca și copilul abandonat.

E un mecanism al lor de autoapărare că tot spun la toată lumea mamă poate cineva chiar le recunoaște ca fiind,… își doresc să iasă din siste, Când am lăsat=-o înapoi în centrul de plasament  am avut așa un feeling că am abandonat un câine… nu știu .  Atâta de dureros.. să o las într-o cameră comună.

Ea era în lumea ei  și foarte repede șia întns lucrușoarele acolo. După care când m-am întors la ea că am fost de Paști  din nou să le ducem pachețele că mergem și acolo  în fiecare an îmi spuenau îngrijitoarele că foarte mult a vorbit despre  experiența pe care a trăit-o.

ărăcuța cum și-a adus aminte și de piscuța mea și de fetișa mea și de noi. O să incerc să o aduc. Nu e ușor să te înhami  la așa ceva pentru că le areți și o altfel de viață și o altfel de casă. Nici nu știi cum e mai bine.

Mi-am dorit mult să îi ofer un Crăciun, să aibă sărbători așa cum nu a avut. Să aibă brăduțul pe care nu l-a avut să rupă ambalajele de pe cadourile de sub brad, să ascultăm colinde să megem în vizită să primească bănuți la colindat. îmi dădea bănuții pe care i-a primit la colindat că o zis că așa se întâmplă și în centru. Dau banii ca să le cumpere de maâncare, bănuții pe care îi câștigă la colindat.  Nu vreau să comentez mai mult subiectele acestea.

Din bănuții pe care i-o primit am zis  nu pot să o trimti cu bani la ea acolo. Poate că îi iau copiii din centru m-am gândit eu. I-am cumpărat de toți bănuții pijămăluțe jucării

• Veți mai repeta experiența?

R.C:  Aș lua-o de tot. Nu stau lucururile așa în viața mea. dacă mi-aș permite… nu știu. cum se aliniază astrele… eu i-aș șua pe toți copiii  necăjiți i-aș lua. Și pe ea aș lua-o  deși are multe probleme de sănătate. Mi-a venit cu medicamente… inclusiv sedative. Am vrut să nu i le dau după aceea  am zis doamne Dumnezeule poate intră în sevraj

• Cei de la centru v-au comunicat ?

R.C: Le-am aflat cum le-am aflat. Înainte să plecăm una dintre ele. Înainte să ies cu ea. Eu nu condamn pe nimeni din sistem. Și eu am termiant un master în managementul serviciilor sociale.

Nu acuz ep nimeni din sistem. Cred că te imunizezi așa. Încerci să îți faci treaba și să nu te implici emoțional. Toată lumea își face treaba cât pot ei de bine dar sunt care intră cu probleme în centrele acestea de plasament. Își bat îngrjitorii și îi scuipă și trebuie să mergi acasă să fi la rândul tău părinte.

Fiecare au câte o viață, se străduiesc. Nu comentez ce se întrâmplă în centre pentru că e foarte dificil. Micuța avea și alte probleme de sănătate. Făcea pe ea și miros ce era în încăperea aia. Ar funcțioan lucrurile dacă ar fi la fiecare copil cu probleme un îngrijitor, un educator cienva să se ocupe numai de el.

E foarte greu dacă au și probleme emoționale și traume. Mulți provin din familii unde au fost abuzați. Sunt cazuri și cazuri că așa vă pt povesti … nu vreau să dau exemple pentru că am sute de exemple.

Ca să funcționeze lucrurile așa ar trebui: să aibă de fiecare copil  cienva grijă….. ori, nu poți.Sunt asistenți maternali. Sunt care o fac chia rcu suflet sunt care o fac pentru bani. E interesant tot ce se întâmplă în sistem. Sunt alții mult mai competenți decât mine ..Eu nu pot să vprbesc decât din experiențele mele. De ce am văzut eu. Nu zic colegi de ai mei ce situații au întâlnit.