1. Școala online și homeschoolingul

Vă propun să uităm ideea experimentului hazardat propus de eleva de la Liceul de Arte ”Nicolae Tonitza” din București în cadrul unei videoconferințe online SuperTeach, videoconferință organizată sub sloganul amăgitor al revoluției mentalității în educație, idee utopică pe care am comentat-o în paginile acestei publicații în ultimele săptămâni ale lunii noiembrie, și să privim atenți la ce se întâmplă cu noi și în jurul nostru, chiar în casa noastră. În universul nostru domestic.

Să privim atenți și din altă perspectivă, din alt unghi, pentru că, fiind universul nostru comun dezi cu zi, s-ar putea ca, sub puterea obișnuinței și a automatismelor, lucruri importante, chiar hotărâtoare, să fi trecut neobservate.

Cecitatea rutinelor, cum ar spune specialiștii. Să lăsăm, așadar, deoparte zilele de sărbătoare ce tocmai au trecut și pe cele de vin, precum și înversunarea cu care partidele își dispută acum pretențiile pentru pozițiile-cheie în noul parlament și în noul guvern, și să privim atenți la zilele lucrătoare, de luni până vineri, zile în care casasau apartamentul nostru devine șipentru noi, nu numai pentru copiii sau nepoții noștri, școala de acasă.

Subliniez, școala de acasă, adică școala oficială de stat care s-a mutat online. Online care în realitatea din România înseamnă acasă. Acasă la noi, la fiecare părinte cu copil sau cu copii de școală, acasa noastră, adică școala publică din casele noastre particulare sau din casele noaste închiriate. Închiriate de noi și pe banii noștri, nu pe banii statului, desigur.

Deși legea spune că și în pandemie învățământul, cel puțin învățământul obligatoriu, este gratuit. Poate de aceea a și crescut numărul vocilor publice care spun că, în realitate, în școala online n-ar fi vorba nici de învățământ public, nici de învățământ gratuit, ci de o ștruțocămilă de educație pandemică ce seamănă mai mult cu homeschoolingul.

Adică cu ceva ce la noi nu este încă foarte clar definit și nici legiferat. Cuvântul nu e nici măcar consemnat în DOOM, ediția ultimă (Ce va fi fiind DOOM-ul vă las plăcerea să descoperiți singuri!).

2. Școala online, în realitate, o școală pe persoană fizică

Vreau să fie foarte clar de la început: nu vorbim aici despre cei aproximativ 40% dintre elevii țării care, de acasă, în condițiile în care toate școlile sunt închise, nu au acces la lecții, pentru că nu dispun de mijloace tehnice, de conexiune la internet sau de semnal la un telefon mobil, poate nici măcar de telefon și nici chiar de curent electric.

Nici despre puținii dascăli care nu știu sau nu vor să învețe să folosească, din varii motive,tehnologia și internetul pentru noul tip de școală. Nu vom vorbi, pentru că, acestea fiind probleme ale sistemului, doar sistemul poate și este acela care va trebui să le rezolve. Când și cu ce consecințe, nu este greu de ghicit.

Vă propun să vorbim însă despre cei 60% dintre elevii acestei țări care au acces la internet, au tehnologia, logistica și condițiile participării efective la lecțiile online. Cei care au adică ceea ce le trebuie, chiar dacă ceea ce le trebuie este asigurat de familiilelor și nu de sistem.

Cel puțin parțial.  Un ”parțial” care înseamnă, din păcate, în cea mai mare parte, pentru că, în realitate, școala publică ”gratuită” de stat s-a mutat în casele noastre, fiind organizată și finanțată de noi. Este, altfel spus, o școala pe persoană fizică. Câte case, atâtea ”școli”.

Ba chiar mai mult, mai multe ”școli” și mai multe ”firme/servicii” în aceeași casă sau în același apartament, dacă și părinții, frații/surorile lucrează de acasă.  Din acest punct de vedere am putea fi declarați cu ușurință campioni la densitatea spațiilor lucrative pe metru patrat de spații rezidențiale particulare, folosite în numele învățământului public de stat sau al firmelor cu capital de stat sau privat. Și încă ce campioni!

3. Școala de acasă, o școală fără învățare?

Sunt multe voci care susțin, uneori voci autorizate și cu argumente solide, că școala online în variantă românescă este o școală fără învățare. Adică nu este școală. Că nu este școala pe care o știm și cu care eram obișnuiți, nici nu încape îndoială.

Asta și pentru că vremurile pe care le trăim și pandemia de Covid-19 nu au făcut parte din universul nostru obișnuit și durabil. Și (încă) nici din viața noastră. Poate și de aceea ne este greu să acceptăm și să-i acceptăm pe cei care susțin că viața noastră nu va mai fi deloc cum a fost. Deși în sinea noastră suntem convinși că, de schimbat, se va schimba!

Dar, vorba prietenului meu, profesor de filosofie, ce să se mai schimbe, că deja suntem praf. Iar școala, un praf în ochii părinților și un real pericol pentru viitorul nostru și al țării. Cu atât mai mult cu cât școala românească este construită și se bazează structural pe competiție. Numai că o compeție cinstită presupune minimal asigurarea egalității de șanse.

Dar despre ce egalitate de șanse putem vorbi din moment ce se recunoaște oficial că 40% dintre elevii țării sunt excluși de la început de la școala online, așa cum este ea (bună sau rea), neavând posibilitatea obiectivă să fie online și, poate, prin unele zone izolate, nici măcar n-au auzit de școală online și, prin urmare, nici nu înțeleg măcar ce înseamnă aceste cuvinte și cum va fi fiind școala aceea?!

La aceste 40 de procente se mai adaugă procentele deloc de neglijat ale celor care au cu ce, știu ce înseamnă, dar nu participă sau simulează participarea la școala online, profitând de faptul că sunt acasă nesupravegheați sau că au profesori mult prea indulgenți, că nu se mai pun absențe, că se dau note mari cu prea mare ușurință și pe ”portofolii” colorate și muncite cu copy paste sau, că, dimpotrivă, sunt prea încărcați, stresați, neînțeleși, cu prea multe teme de casă și cu prea multe lecții asincron.

Ca să nu mai vorbim de răzvrătiții (și e de mirare că majoritatea sunt elevi de gimnaziu) care bruiază orele cu vuietul continuu și cu mulți decibeli ai sirenelor de ambulanță sau cu manele în stil discotecă. Pentru că, nu-i așa, de ce n-am avea și sunetele de prim-ajutor și de discotecă online în pandemie și, dacă se poate, exact la orele de română și de matematică, ore ce contează cel mai mult pentru viitoarea evaluare națională!?

Dacă-i bal, bal să fie! Deși, în orarul școlar, scrie limba română sau matematică. E drept, elevii nu sunt la școală, ci acasă. Loc în care, în concepția unora, fac ce vor. Doar e casa lor.O casă fără învățare, însă. Sau, dimpotrivă, cu învățăminte și năravuri proaste. Ceea ce, să recunoaștem, nu seamănă a școala pe care o sțim și o prețuim noi, majoritatea. Și nici a școală online veritabilă, online însemânând în aceste situații de nicăieriși care duce către nicăieri. Fie el și un nicăieri digital.