OPINIE. Florin Danciu: Ratarea unei morți anunțate

Despre Ion Iliescu știam că este urât de foarte mulți români. În noiembrie 1996 am ieșit pe străzi pentru a sărbători victoria CDR și a lui Emil Constantinescu.

Eram sătul de Iliescu și de PDSR-ul lui cu tot cu patrulaterul roșu care a însemnat 4 ani de stagnare. În 2004 am avut două sărbători politice: victoria lui Emil Boc la Cluj, după 12 ani de cvasidominare a lui Gheorghe Funar și a micii sale camarile. Apoi a venit, la sfârșitul anului, marea victorie a lui Traian Băsescu și a Alianței DA.

I-am ovaționat pe străzi și m-am bucurat că arogantul grup de Cluj încetase practic să mai existe. A fost ultima oară când mi-am pus speranțele în politicieni salvatori. Am trăit cu resemnare epocile Băsescu și Iohannis, amândoi prezentați drept salvatori ai țării.

De la ce ne-a salvat?

Ultimul venit pe lista salvatorilor este Nicușor Dan, despre care nu șțim încă de la ce ne-a salvat! Dar e timp, mai sunt aproape 10 ani până își va fi încheiat și cel de-al doilea mandat. E adevărat, domnul Daniel David, ministru tehnocrat în guvernul salvator, a declarat că, poate, în 30-40 de ani vom afla cum ne-au atacat rușii, și a dat ca exemple afacerea Watergate și asasinarea lui Kennedy!

Până atunci poporul a fost informat că e nevoie de solidaritate, că este într-un mare rahat economic și trebuie să strângă cureaua. Abia acum lucrurile devin serioase pentru că, sunt convins, e nevoie de solidaritate. Că președintele, oricare ar fi el, trebuie să lucreze neobosit la construirea și întreținerea solidarității.

Mesaje credibile

Trebuie să ieșim de acolo de unde am intrat! Păi și cum se construiește solidaritatea naţională când ești președinte? Încercând să dai mesaje credibile, de empatie către toate segmentele societății. Inclusiv către votanții lui Georgescu sau ai lui Simion. Nu se poate solidaritate fără ei. Și către votanții (câți or mai fi rămas) și simpatizanții unui mort cu numele de Ion Iliescu, fără de ai cărui urmași politici, blestemații de PSD-iști, nu poţi să pui în aplicare solidaritatea ca și condiție necesară, dar sigur insuficientă, a programului de salvare.

Dar dacă tu, ultimul președinte ales, te pozezi în avion mergând să reprezinți România, cu o delegație compusă exclusiv dintr-un partid, e drept salvaționist, enervându-i și pe pesediști și pe liberali, sau ignori ceremoniile funerare ale unui fost președinte, fondator al partidului care asigură guvernarea, atunci nu poţi să ceri solidaritate și nici sacrificii decât, poate, propriilor votanți.

Înjurat și adulat

Nicușor Dan avea prilejul să învețe ceva de la foștii președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, inamici politici ireductibili ai defunctului, care au venit cu eleganță și smerenie la catafalcul fostului adversar.

Ion Iliescu pleacă dintre noi înjurat și adulat deopotrivă, dar ceremoniile funerare de la Cotroceni nu omagiază neapărat o persoană, ci o instituție fundamentală a statului român.

Nu îmi iese din minte cum s-au bucurat unii atunci când Traian Băsescu a rămas fără privilegiile unui fost șef de stat pentru aiureala de dosar de colaborator al Securității. De fapt a fost un atentat la siguranța și demnitatea României.

Și nu-l iubesc pe Traian Băsescu.