Trăim într-o vreme a provocărilor apocaliptice. Covidul se plimbă de-a lungul și de-a latul Planetei. Face victime și creează anxietăți. Impune și dispune de viața oamenilor. Dezorganizează și reorganizează viața economică și socială.

Cu și fără Covid, temperaturi hiperaccentuate, caniculă, ploi torențiale, grindină, inundații, alunecări de teren, tornade, vijelii și alte manifestări extreme ale vremii sunt prezente și presante pe toate continentele. Și pentru că tabolul nu era suficient de faustian, incendii după incendii, în Balcani, în Siberia, în America, pe țărmurile Mediteranei, în unele zone din Africa și chiar pe frumoasele plaiuiri mioritice.

Retragera americanilor din Afganistan și instabilitate în această parte a Globului, dispute și pasiuni politice dâmbovițiene și revenirea agresivă a Covidului completeză tabloul din această „lungă vară fiebinte”. Și când oamenii și-au mai tras sufletul, bucuroși de relaxarea parțială a măsurilor anti-Covid, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, aruncă, la inceputul lunii august, bomba inflației, de fapt cu o altă „epidemie” sau boală, pentru că inflația a fost, a rămas și va rămâne o boală a economiei și societății. Nu numai la noi și pentru noi, ci și pe alte meridiane.

Avertismentul guvernatorului și a altor analiști a fost și nu a fost luat în considere. Astăzi … inflaţia ne-a (re)bătut la uşă și se caută explicații și soluții. Principalii vinovați: energia și prețurile acesteia. Oare așa să fie?

Pe gheața ambiguităților teoretice

Despre inflație s-a scris și s-a dezbătut mult. S-au scris romane, s-au întocmit documenare și filme artistice. S-au tipărit afișe și pliante și, desigur, multe texte științifice. În ultima vreme, linkurile despre inflație au inundat (a se citi inflamat, că tot suntem în zona exploziilor inflamtorii) internetul. De la anuțul public al guvernatorului, de la începutul lui august 2021, mesajele alternează de la imagini apocaliptice la cele liniștitoare și neutrale. Presa scrie și nu scrie despre toate acestea și atunci când o face balează între ideea creșterii prețurilor și cea a supraofertei monetare. Oamenii politici se scuză și se acuză reciproc. Teoreticienii încercă să o definească și să o explice.

Dacă am intra în universul acestor abordări am ajunge la texte kilometrice care, sigur, ar plicitsi cititorii. Într-o prezentrare succintă și concisă putem afirma că inflația este o boală a economiei, generată de dezechilibrele dintre masa monetară și oferta de bunuri și/sau mărfuri pe piață, în fapt între creșterea generalizată a prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a însemnelor monetare (bani, hârtii de valoare, vouchere, bonuri de tezur, titluri de stat etc.).

Într-o explicația simplă, dar nu simplistă: topirea (că tot am trecut printr-o lungă vară fierbine și incendii agresive în mai multe zone ale Globului) etalonului care exprimă și/sau conservă valoarea. Și pentru că orice topire presupune o trecere, o transformare a unei substanațe dintr-o stare solidă într-una lichidă și/sau fluidă, s-a considerat, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, că, atunci când prețurile o iau razana și banii nu mai sunt suficient de solizi, are loc o unflare a acestora.

Era în timpul războiului de secesiune din SUA (1861-1865), când prețurile s-au „umflat” și pentru că beligeranții, din Nord și Sud, aveau nevoie de bani „ca de aer” s-au pus în circulație (tipărit) cantității uriașe de bani. Atunci s-a considerat că organismul economic, la fel ca cel uman, este supus unor presiuni suplimentare, iar termenul inflație a trecut din limbajul medical în cel economic.

În Europa, cuvântul inflaţie a apărut în timpul Primului Război Mondial şi a fost preluat, tot din limbajul medical, desemnând, iniţial, o umflătură a muşchilor. Aşadar, de existenţa a două războaie şi a maladiilor inflamatorii de natură umană este legată impunerea în limbajul economic a cuvântului inflaţie. Se pare că acesta provine, la fel ca multe alte cuvinte moderne, din latina clasică, de la inflatio, –onis, însemnând: umflare, umflătură, balonare, dilataţie.

Pornind de la aceste realităţi semantice am putea considera inflaţia, într-o accepţiune simplă şi directă, ca un fenomen economic care se instalează în societate, generat de apariţia şi perpetuarea unor disfuncţionalităţii patologice ale organismului economic şi social. Inflația sau umflarea prețurilor și a mijloacelor de plată este la fel de veche precum omenirea!!!

Fiind așa de veche și de prezentă în viața oamenilor, s-a încercat și se mai încearcă explicarea/definirea termenului, conceptului. Astăzi, aproape nu există lucrări de economie generală sau despre piață, bani și prețuri care să nu abordeze și problematica inflației. Toate băncile centrale și multe din băncile comerciale publică buletine lunare sau periodice despre starea inflației. În fapt sunt „foile de observație medicală” a fenomenului.

Pentru România se poate consulta Buletinul BNR: https://www.bnr.ro/PublicationDocuments.aspx?icid=1182 și documentele Institutului Național de Statistică. În comparația cu alte documente întocmite de BNR și INS se poate observa atenția multiformă și constantă pentru fenomenul în discuție. Informațiile și datele publicate, comparațiile realizate și predicțiile enunțate ne dezvăluie complexitatea temei și a dificultățiilor explicative. Mulți analiști (istorici, economiști, sociologi, psihologi, politologi și chiar literați) au venit cu explicații, mai mult sau mai puțin lămuritoare.

Trei economiști britanici, Philip Hardwick, John Langmead și Bahadur Khan spuneau: „Inflaţia trebuie defintă precis„. Deşi afirmaţia atât de curajoasă aparţine unor specilişti de marcă în teoria economică, constatăm cu surprindre, chiar în paginile pe care le-au scris pe tema inflației, o abatere nuanţată şi elegantă de la dorinţa exprimată atât de tranşant. Şi aceasta, din simplul motiv că inflaţia nu poate fi, şi probabil nu va fi niciodată, defintă precis. Cred că suntem în fața unui păienjeniș de definții și explicații, în fața unei inflaţii a vocabularului, defințiilor şi teoriilor referitoare la inflaţie!!!

Cum s-a ajuns inflația de astăzi?

Inflația a apărut când au apărut piața și etaloanele de schimb. „Inflaţia este la fel de veche precum economia de piaţă”, ne spun Paul Samuleson și William D. Nordhaus.

Este limpede că aceasta este indisolubil legată de fenomenele naturale și umane care au condus la structurarea și existența vieții economice. În și prin relațiile de producție, schimb și consum s-au impus etaloane (pre)monetare și prețurile. Era nevoie de o exprimare valorică, convețională sau practică, în funcție de cerere și ofertă a bunurilor sau mărfurilor, transmise de la o perosoană la alta, de la o comunitate la alta.

Existența mărfurilor, prețurilor și banilor a oferit oamenilor posibilitatea generării unor viruși perturbatori prin care se deforma valoarea mărfurilor și activitățile lucrative. Prețurile deformate, penuria sau (supra)abundența mărfurilor și banilor au contribuit la apariția fenomnelor inflaționiste. Ce se întmplă astăzi nu diferă prea mult de ceea ce s-a întâmplat de multe ori în istorie.

Nu trebuie să fii mare specialist într-ale economiei și nu trebuie să consulți stufoasa litertură economică. E suficent să mergi în piață și să vezi că prețurile au luat-o razna și că banii nu mai au puterea pe care au avut-o anterior. De ce? Pentru că a fost și încă mai este CovidEconomie!!! Pentru că activitățile economice tradiționale au fost suspendate sau încetinite, pentru că acestea s-au resetat spre îndeletniciri pro și antipandemice.

Produse noi (măști, dezinfectanți, vaccinuri, mănuși, medicamente, aparatură medicală, ambulanțe, spitale de campanie și multe altele) s-au impus în și pe piață. Inevitabil au apărut tensiuni între cerere și ofertă, între realități și posibilități, între nevoile cotidiene și cele pandemice. Prețurile și însemenle monetare s-au aflat sub presiune și în exploziune. Inflația s-a (re)instalat tacit și ferm în viața noastră.

Să nu uiți prietene!!!

Urmărind fenomenul inflaționist de astăzi, mi-am adus aminte de o discuție, în urmă cu vreo doi trei ani, cu un prieten, la un pahar de „voie bună”, când îi spuneam că inflația se poate instala și datorită unor ploi abundente. Tocmai era una în jurul nostru. Surprins de afirmația mea, a venit cu întrebarea: cum? Mi-am dat silința spre o explicație „băbească”, spunându-i că supraabundența pluviuală (sau alte fenomene naturale, grindină, vânturi, zăpezi etc) poate să modifice starea culturilor și comportamentul producătorilor prin oferta spre și pentru piață a mărfurilor agricole la prețuri mai mari.

Aceste prețuri generază o „foame” de lichidități, care se rostogolește în economie și este acoperită, într-o primă fază, din rezevele pecuniare (banii de la saltea), din împrumuturi/credite, din economii personale și obiecte purtătoare de valoare (bijuterii, perle, diamante, medalii etc) iar mai apoi, prin intervenții etatiste, din și prin emisiuni monetare sau a altor documente (titluri de stat, acțiuni, vouchere, chitanțe etc).

În acest vârtej se aruncă și băncile comerciale, prin oferte tentante la dobânzi și produse bancare spre populație. Se mai întâmplă și „fuga” „banilor răi” spre „banii buni”, adică spre valute forte: euro, dolari, franci elvețieni etc, În acest joc intră și cursul monetar, care încă din antichitate a activat sau a reprimat puseurile inflaționiste. Desigur, și în funcție de piață, de necesitățiile și lăcomiile oamenilor. Dar în și prin această practică nu se poate conserva valoarea așa cum ar dori unii subiecți sociali.

Și uite așa inflația s-a instalat în viața noastră. De ce? Pentru că piața, mărfurile, prețurile și banii fac parte din universul naural și uman!!!

Ce a fost întâi, oul sau găina?

Această explicație am spus-o de multe ori și studenților. Inevitabil apăreau întrebări și discuții. Se conturau, în esență, două opinii. Creșterea prețurilor generază inflația sau abundența banilor? În fapt, era eterna dilemă a primordailității oului sau a găinii. Argumentele sunt pro și contra.

„Cauza principală şi aproape unică” a creşterii preţurilor era, potrivit lui Jean Bodin (gânditor din secolul al XVI-lea), „abundenţa de aur şi argint care a atins în zilele noastre cote mult mai mari decât a avut ea vreodată de patru secole încoace… Principala cauză a scumpirii este întotdeauna abundenţa acelor elemente cu care este măsurat preţul mărfurilor” (subl.ns.). Opinia a fost împărtășită și de Adam Smith.

Inevitabil, s-a conturat primatul infalției monetare care și-a găsit consacrare în teoriile monetariste de mai tărziu. Unele dintre ele sunt active și astăzi. Milton Fridman ((1912-2006), reputat economist american, laureat al premiului Nobel pentru Economie (1976), afirma: „Inflața este oricând și oriunde un fenomen monetar”.

Cum, când și cine este de vină?

În aproape toate abordările teoretice despre inflație apar aceste întrebări. Multitudinea de explicații nu prea limpezeşte lucrurile. Și așa cum omenirea nu are răspunsuri pentru numerasele boli umane, inclusiv pentru cele declașate de pandemia de astăzi, așa se întâmplă și cu inflația.

Desigur, pe lângă răspunsul firesc că este o boală a economiei, generată de existența oamenilor, a realitățiilor și relațiilor productive, de schimb și consum, se pot formula și și au fost formulate și alte explicații.

Ce-i de făcut?

Prin informații și exemple se poate afla ce s-a făcut și trebuie să se facă, de către oameni în astfel de situații. Se pot face sugestii despre cauzele care o generează și întrețin, despre primele acțiuni și de cele de mai târziu prin care oamenii se pot proteja și diminua impactarea negativă a inflației. Se pot oferi unele informații despre ritmiciatea, spațialitatea și temporalitatea inflației.

Prin explorării istorice pot fi devăluite comportamentele oamenilor în astfel de situații și, mai ales, atitudinea și activitatea decidenților politici și instituționali pentru diminuarea efectlor negative ale inflației. Și cel mai importatnt dacă oamenii percep/înțeleg și răspund la provocările, realitățile și politicile antinflaționiste. Acestea și altele într-un text viitor. Am spus!!!

Prof.univ.dr. Ioan Lumperdean