OPINIE. Ioan Lumperdean: Crăciunul cu și fără consumerism. O istorie a marii sărbători

Reținere și/sau cumpătăre la cumpărături?

Imaginile și știrile de sărbători (de iarnă sau primăvară), dintr-un trecut nu prea îndepărtat, ne transmiteau mesaje despre febra și marea „îmbulzeală” a cumpărăturilor. Oamenii de pe toate continentele se preocupau să aibă „ceva pe mese”. Ceva mai mult sau ceva mai puțin, după posibilități pecuniare, opțiuni și tradiții religioase, etnice, culturale, sociale, comportamentale etc.

Anul acesta, 2020, astfel de preocupări nu au lipsit. Poate că sunt mai restrânse și mai puțin vizibile din motive pandemice, restricționări instituționale, deschideri și multiplicări online. Sărbătorile și ritualele au apărut odată cu oamenii. Aceștia le-au gândit și regândit, le-au identizat și dezvoltat de la o generație la alta, după cum le-au și abandonat sau transformat în funcție de anotimpuri, credințe, mesaje religioase și politice, opțiuni culinare, pelerinaje și ceremonii publice sau private etc.

În tradiția creștină există numeroase sărbători. Crăciunul și Paștele sunt cele mai importante, prin semnificația lor religioasă și poziționarea lor calendaristică. O introspecție în istoria acestora, a atitudinilor și comportamentelor umane a generat și generează numeroase întrebări și dileme.

Dilemele Crăciunului

În fiecare an la 25 Decembrie majoritatea creștinilor sărbătoresc naşterea lui Isus Hristos. Sărbătoarea a fost și este numită Crăciun, denumire care vine, după unii de la latinescul calatio, prin care se înțelegea convocarea oamenilor, de către preoți, la începutul fiecărei luni, în scopul anunțării calendarului sărbătorilor din luna respectivă. Interpretarea pare a fi plauzibilă, în condițiile de atunci, când mijloacele de comunicare erau extrem de rudimentare și modeste.

Există și opinia că termenul Crăciun derivă „din lat. creatio-onis (din acuzativul singular creationem), cu sensul de «copil» ca în sardul criathone sau în spaniolul criazion. Se poate face asociere și cu italianul creatura (copil).

La început, cuvântul Crăciun trebuie să fi însemnat Pruncul Isus, fapt care explică și folosirea sa ca nume de botez și de familie. Crăciun provenit din creationem este prin urmare normal din punct de vedere fonetic și logic, dacă se pornește de la semnificația de «copil»” (Ioan Aurel Pop). Inevitabil, cuvântul Crăciun ne conduce spre ideea de naștere, facere, zidire. De aici au apărut și expresiile: Chrisstouyenna similar în limba greacă cu Hristúyena, Christmas în engleză, Kerstmis  în olandeză, Weihnachten  în germană.

De la cuvintele de origine galică noio (nou) și hel (soare), cuvinte care existau și în alte limbi indo-europene, au derivat expresiile de mai târziu:  Natale în italiană, Natal în portugheză, Navidad în spaniolă și  Noel în în franceză.

Data de 25 Decembrie s-a stabilit după aproape patru secole de la Nașterea lui Isus, după  multe căutări și dezbateri, în reuniuni organizate (concilii, adunări bisericești, comunități) sau spontane ale clerului, oficialilor și chiar ale oamenilor de rând. S-au emis multe păreri și au fost invocate multe fapte din istoria păgână sau creștină. Nu au lipsit miturile, revelațiile, epifaniile.

În unele surse se afirmă că luna decembrie a fost aleasă în funcție de sărbătoarea păgână a saturnaliilor romane, de la zeul Saturn. În cea de zecea lună (de aici cuvântul decembrie, pentru că Anul Nou începea la romani la 1 Martie) se sărbătoreau în Imperiul Roman zilele lui Saturn, între 17 și 24 decembrie. Erau manifestări prin care se aduceau omagii și ofrande zeului protector al agriculturii și semănăturilor. Ideile de (re)naștere a naturii, de fertilitate, prosperitate și împlinire erau considerate purtătoare de libertate așa cum și atât cât se putea înțelege prin aceasta la acea vreme.

Într-o societate ierarhizată, astfel de opțiuni nu puteau fi acceptate de cei aflați în vârfurile acesteia.  Saturnaliile  au fost interzise, dar ofertele lor s-au transmis peste timp și au fost preluate de alte culte păgâne, iar mai apoi de către creștinism. Până la urmă s-a ajuns la ideea că ziua de 25 Decembrie este cea mai potrivită pentru Nașterea Domnului, deși evangheliile nu o indică. Însă unii învățători bisericești sunt de părere că 6 ianuarie ar fi mai apropiată de adevăr.

Opțiunea pentru aceste date s-ar fi făcut și datorită existenței în acest interval a unor sărbători păgâne care trebuiau secundariate, concurate și în final eliminate de creștinism.

Pentru marcarea Crăciunului au existat și opțiuni, care astăzi ni se par ciudate, cum ar fi plasarea zilei Nașterii Domnului primăvara. Probabil în ideea de noutate și prosperitate. Un rol important în opțiunea pentru data de 25 Decembrie l-a jucat Edictul de la Milano (313 d.Hr.) al împăratului Constantin cel Mare (306-337)  prin care s-a pus capăt persecuțiilor împotriva creștinilor și se recunoștea oficial libertatea ritualurilor creștine. Edictul împăratului Teudosiu cel Mare (379-395) din anul 381 d.Hr. a consolidat poziția creștinismului prin impunerea acestuia ca religie oficială în Imperiul Roman.

Data de 24 Decembrie a rămas definitiv în calendarele creștine, chiar dacă după apariția calendarului gregorian, în 1582 (mult mai apropiat de cel astronomic), a apărut o diferență de 10 zile, ajunsă astăzi la 13 zile. Nu toate bisericile creștine au adoptat corecția gregoriană, ceea ce a condus la sărbătorirea celor mai mari sărbători ale creștinilor la date diferite.

Simbolistica Crăciunului

Multă vreme Crăciunul însemna evlavie, recunoștință, venerație, pietate, iubire pentru oameni. Nu erau excluse, deși aveau o pondere redusă,  preocupările culinare și bahice. Evenimentele erau însoțite de simbolistica plantelor, a sacrificării animalelor,  a reuniunilor familiale și petrecerilor. Multe din acestea vin din mitologia orientală, egipteană, greco-romană și scandinavă. De exemplu în timpul saturnaliile casele erau împodobite cu ramuri și frunze. În noptea cea mai lungă din an (solostițiul de iarnă) se sacrifica în cinstea zeului oriental Mihtras un bou. Dacii erau și ei adepții scarificilor animalelor ca orfande aduse zeilor. Porcul era tăiat, tot în luna decembrie, pentru a învinge forțele întunericului, a nopții și triumful luminii. Relația dintre subteran/întuneric și ceresc/solar era întruchipată în zeii Zamolxis și Gebeleizis. 

Grecii și romanii aduceau și ei ofrnade zeilor într-o simbolistică a profanului și sacrului, a combinării ritualului cu sacrificiul și utilul gastronomic.

Creștinismul a preluat astfel de obiceiuri, cel mai cunoscut fiind cel, din 20 decembrie, de Ignat, de la Sfântul Mucenic Ignatie Teoforu.

Multiplicarea simbolisticii

Din antchitate până în epoca modernă oamenii au dezoltat și multiplicat simbolostica sărbătoririri Crăciunului. Un simbol, astăzi aproape nelipsit de Crăciun, este bradul. Se pare că popoarele nordice au venit cu această noutate prin ridicarea unui brad în fața (curtea) caselor, iar mai apoi a bisericilor și chiar în interiorul acestora. Din părțile nordice, bradul de Crăciun a „coborât” în Germania, Franța, Anglia, de unde s-a răspândit în înteaga Europă și apoi în „țările de peste mări”. Un rol important în această „mișcare” l-au avut doi prinți germani: prințesa Helene de Mecklenburg și prințul Albert de Saxa-Coburg. Se spune că prințesa a adus acest obicei în Franța, după căsătoria cu ducele de Orleans. În anii următori bradul de Crăciun a devenit aproape nelipsit din casele celor „cu dare de mână”, dar și din casele unor oameni mai modești.

Un rol în  răspândirea obiceiului l-au avut ințiativelor imperiale din timpul lui Napolon al III-lea. Împrăteasa Eugénie a avut un rol important în acest sens. Cu descendență spaniolă și educație franceză și britanică (a studiat un an  la şcoala catolică Sacré Cœur  precum și la o şcoală din Anglia, de lângă Bristol și a călătorit în India) împrăteasa Eugénie a cunoscut foarte bine obiceiurile sărbătorilor de Crăciun. Franța a trecut printr-o modernizre rapidă. Dezvoltarea și urbanizarea Parisului și al altor localități au crescut pretențile mondene ale francezilor. Ceremoniile specifice împodobirii bradului și decorarea locuințelor au intrat în cotidianul elitelor, dar și al unor oameni de rând dornici să se afirme în spațiul social și festiv. Un rol imporatnt în promovarea unor astfel de activități l-au avut afișele și revistele ilustrate care se editau în acea vreme în Franța.

În  Marea Britanie  prințul Albert după ce a devenit soțul reginei Victoria a inițiat obiceiul împodobii bradului la castelul Windstor. A surprins-o pe regină cu acest demeres german și a reușit să tezească intersul arsistocraților din insulele britanice începând cu jumătatea secolului al XIX-lea.

În Statele Unite obiceiul bradului de Crăciun este de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, iar la Casa Albă s-a statornicit în 1840. Soția președintelui, se ocupa cu acestă activitate. La final de mandat, actuala prima doamnă s-a implicat în decorarea Casei Albe și a  bradului. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea bradul de Crăciun, învăluit în mirajul său, a ajuns în multe teritorii/țări din Imperiul Britanic precum și în Europa răsăritană și Rusia. În  spațiul românesc bradul de Crăciun a pătruns în secolul al XIX-lea prin filiera germană, austriacă, rusească și franțuzească. Sașii traslivani au copiat obiceiul german și l-au transmis mai departe, în timp ce intelectualii din Principatele și apoi din România reîntorși acasă, după studiile în Occident, au optat pentru ridicarea și  împodoirea bradului de Crăciun.Printre aceștia a fost și Mihail Kogălniceanu, care a trezit spaiama concitadinilor ieșeni, atunci când aceștia au identificat mai multe lumânări care ardeau la ferstrele sale. S-a crezut că este vorba de un deces sau ritual funebru. Până la urmă lucrurile s-au lămurit cu ajutorul servitorilor și a mesajelor transmise din om în om, iar apoi cosemnate și în presă.

Moș Crăciun: toți îmi spun că ești darnic și ești bun

Uneori, simbolitica era susținută de alte elemente specifice Nașteri lui Isus: steaua magică, ieslea, animalele, darurile (aur, smirnă, tămâie) aduse Pruncului de cei Trei Crai de la Răsărit. Se pare că de la obiceiul dărniciei acestora s-a ajuns la  darurilor aduse de Moș Crăciun sau așezate  sub brad.

Incertitudine și mister este și în ceea ce privește originea lui Moș Crăciun. Etnografii, socio-folcloriști și antropologii opinează că ar exista o legătură magică între Moș Nicolae și Moș Crăciun. Primul a fost miticul și legendarul bătrânel care aduce daruri (cu precădere dulciuri) copiilor în ziua de 6 decembrie.

În secolul al XIX-lea, Moș Nicolae, stilizat, fără mitră și toiag, a fost asimilat cu imaginea lui Moș Crăciun. Pentru că el venea de departe i s-au adăugat, treptat, sania cu reni, sacul cu daruri. Fiind  Moș, a trebuit să aibă plete și barbă albă (precum omătul) și un costum protector, care să-l ferească de gerurile nordice ale Laponiei (unde se spune că este țara sa de origine), dar și de gerurile decembriste care existau înainte de încălzirea climatică din ultimile decenii.

Fiind în „prelungirea” lui Moș Nicolae, Moș Crăciun apare în fresce și reproduceri încă din secolul al XII-lea, însă imaginea de astăzi s-a impus datorită mesajelor publicitare ale firmei Coca Cola. Lansată pe piață la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, băutura trebuia promovată prin toate mijloacele comunicative. În 1931, într-o perioadă de puternică activitate publicitară, apare celebra reclamă a  lui Moș Crăciun, care a traversat timpul până în zilele noastre.

Se știe cine a avut ideea, Archie Lee director de imagine și marketing la Coca Cola, se știe cine a elaborat conceptul publicitar,  graficianul Haddon Sundblom, din Michigan, și se știe că acesta a plecat de la poemul din 1823 lui Clark Moore, A Visit From St. Nicholas. Teolog și scriitor, cu o admirație pentru Sfântul Nicolae, a publicat, în 1823, poezia care a fost multiplicată prin ziarele, revistele, afișele și cărțile poștale/felicitările de Crăciun. Ușor, ușor textul a fost însoțit de imagini și gravuri.

Însă textul din 1823 și imaginile de mai târziu trebuiau puse în concordanță cu provocările consumeriste din 1931. A fost găsită  persoana potrivită, pensionarul Lou Prentiss, fost agent de vânzări și prieten cu graficianul. Reclama a apărut în The Saturday Evening Post, apoi în Ladies Home Journal, The New Yorker, National Geographic și a fost preluată de afișele din magazine, de panourile stradale, de postere, calendare, vederi,  și chiar jucării destinate copiilor. Noua imagine, în roșu aprins precum Coca-Cola, a  Moșului Crăciun „însetat”, a străbătut întreaga Americă și apoi Lumea.

Cosumerismul dă tonul

După Primul Război Mondial (1914-1918), omenirea se resetează, iar Statele Unite sunt în prima linie a dezvoltării economice. Piaţa americană a devenit, astfel, deosebit de dinamică, contribuind la o creştere substanţială a numărului de locuri de muncă şi a producţiei, la declanşarea unui fenomen nou în istoria economiei: consumul de masă.

Noua politică economică a fost suţinută printr-o producţie standardizată, tipizată şi diversificată în domeniul bunurilor de larg consum (automobile, radiouri, maşini de gătit, aspiratoare, refrigeratoare etc.), prin produse de calitate la preţuri promoţionale şi accesibile (de cele mai multe ori plătibile pe credit sau în rate); prin declanşarea unor acţiuni de formare, în conştiinţa oamenilor, a culturii consumeriste, susţinute de o publicitate agresivă, realizată prin intermediul radioului, filmului, presei, pliantelor, reclamelor luminoase.

Această presiune puternică a reclamelor comerciale din anii ’20 a fost numită, în istoria economiei americane, anii spălării creierului, iar esenţa acestei activităţi publicitare era exprimată prin cuvintele: „Nu lăsa pe mâine ceea ce poți consuma azi”!!!

Oferta era atât de generoasă şi de diversificată încât oamenii erau îndemnaţi permanent să cumpere, să consume, să utilizeze creditele sau ratele, să participe la acest uriaş şi parcă nesfârşit joc economic care pe de-o parte începe, iar pe de altă parte se sfârşeşte pentru a reîncepe.

Consumul era regatul, iar consumatorul era regele. Nu e de mirare că în presa acelor anii se afirma: „principala îndatorire a americanilor, dacă vor să-şi servească ţara, nu este aceea de cetăţean, ci de consumator. Cumpărarea şi folosirea noilor produse este o necesitate”.

Inevitabil, sărbătoarea Crăciunului  s-a marketizat, începând cu bradul și moșul și continuând cu decorurile stradale și ambientale, cu jucăriile și darurile crăciuniste. Poate că era și o compensare psihică după Marele Război care a măcinat oameni și bunuri. Însă Statele Unite au fost mai puțin implicate în marea vâltoare belică. Mesajul a fost transmis spre alte teritorii, iar americanizarea s-a făcut și pe această cale.

Astăzi, Moș Crăciun este concurat de crăciuniţe tinere și atrăgătoare, de muzică ritmată și uriașa ofertă consumersită, care pun în umbră simbolistica Crăciunului de altă dată. Frenezia consumului rămâne, cu toate încercările de revenire la marile tradiții creștine!!!

Prof.univ.dr. Ioan Lumperdean