Connect with us

ACTUALITATE

Omicron se APROPIE de România. Specialist: Noua VARIANTĂ de coronavirus e mai CONTAGIOASĂ, dar nu pare mai PERICULOASĂ

Publicat

Publicitate

Noua variantă de coronavirus, Omicron, depistată zilele trecute în Africa de Sud, şi-a făcut deja simţită prezenţa în mai multe ţări europene. Cele mai apropriate până acum de România sunt Austria şi Cehia.
Pe de altă parte un expert italian apreciază că Omicron este o variantă de coronavirus mult mai contagioasă decât celelalte, dar, din datele de până acum, ea nu pare şi mai periculoasă.

Primele cazuri de Omicron în Austria şi Cehia. Se apropie de România

Cehia şi Austria au confirmat luni primele cazuri de infectare cu noua variantă Omicron a coronavirusului, transmite dpa.

VEZI ŞI:

Variantă AFRICANĂ de coronavirus SPERIE lumea. VIRUSOLOG: Eficacitatea VACCINURILOR e LIMITATĂ. Pieţele BURSIERE s-au PRĂBUŞIT

În Cehia, cazul suspect a fost confirmat după teste suplimentare de laborator, a anunţat un purtător de cuvânt al spitalului din Liberec, potrivit agenţiei CTK.

Spitalul a consultat laboratorul naţional de referinţă şi experţi ai Academiei de Ştiinţe.

Pacientul este o femeie care s-a întors dintr-o călătorie în Namibia cu escală în Africa de Sud.

Începând de luni, orice persoană vaccinată cu două doze de cel puţin şase luni se poate înscrie online pentru a primi rapelul (booster).

Pentru cei de peste 60 de ani sau cu boli cronice, acest interval va fi redus în curând la cinci luni.

Între timp, la Praga s-a anunţat că atât ministrul interimar al sănătăţii, Adam Vojtech, cât şi principalul responsabil medical, Pavla Svrcinova, au fost testaţi pozitiv la coronavirus. Amândoi vor continua să lucreze de acasă.

În Austria, Ministerul Sănătăţii a transmis că s-a confirmat în Tirol primul caz de infectare cu varianta Omicron a SARS-CoV-2.

Potrivit autorităţilor acestui land, persoana în cauză a fost testată pozitiv după ce a revenit dintr-o excursie în Africa de Sud, dar nu prezintă simptome de boală.

Omicron, variantă mai contagioasă, dar nu pare mai periculoasă

Coordonatorul comitetului ştiinţific care gestionează pandemia în Italia, Franco Locatelli, a declarat luni că noua variantă Omicron a coronavirusului este cu siguranţă ‘mai contagioasă’, dar ‘nu există dovezi că ar putea provoca o boală mai gravă sau ar eluda efectul protector al vaccinurilor’, relatează EFE.

Locatelli a dat asigurări că ‘această variantă s-a transformat rapid în tulpina predominantă în Africa de Sud’ şi se presupune că este ‘mai contagioasă’, de aceea trebuie ‘ţinută sub control’, dar totodată ‘nu trebuie nici subestimată, nici dramatizată’.

Însă, ‘deşi totul ne face să presupunem că (Omicron) este mai contagioasă, trebuie să aflăm dacă există o patogenitate mai mare, cu toate că s-ar părea că nu, deşi populaţia Africii de Sud este mai tânără decât cea italiană’, a declarat expertul italian la postul de televiziune Skytg24.

În ciuda faptului că ‘este mai contagioasă, nu avem dovezi că ar putea provoca o boală mai gravă sau ar putea eluda efectul protector al vaccinurilor’, a adăugat Locatelli, în timp ce continuă investigarea celor 133 de persoane care au sosit la Roma la bordul aceleiaşi curse aeriene în care un pasager a rezultat pozitiv la tulpina Omicron şi a tuturor persoanelor care au intrat în contact cu el.

Pasagerul bolnav fusese în Mozambic şi, după ce rezultatul la testul anticoronavirus i-a ieşit pozitiv, Institutul Superior al Sănătăţii din Italia (ISS) a anunţat că acesta este primul caz apărut în Italia care poate fi atribuit noii variante de COVID-19. Bărbatul este un cadru de conducere al companiei Eni care a petrecut ultimele câteva zile în Roma, la Caserta (sud), locul în care s-a născut şi unde a îmbolnăvit mai mulţi membri ai familiei, şi la Milano (nord), unde lucrează şi unde i s-a făcut testul.

Bolnavul, care se află în prezent la locuinţa sa din Campania (sud), a transmis un comunicat în care a dat asigurări că se simte bine şi că are o formă uşoară de coronavirus, fiind vaccinat, şi că alţi şase membri ai familiei sale s-au îmbolnăvit, dar se simt bine. AGERPRES

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate