Moartea lui Aurel Vlaicu. O şuviţă de sânge din frunte. Oasele îi erau sfărâmate, din avion nu mai rămăsese nimic. 107 ani de la prăbuşire

107 ani de la moartea lui Aurel Vlaicu. De la prăbuşirea sa cu avionul, în încercarea de a trece în zbor Carpaţii. Mărturii ale martorilor oculari, în două cărţi din anul morţii sale, 1913 (în imagini, arhiva www.cluj24.ro), care îi sunt dedicate. Una chiar despre o adunare din ziua următoare morţii.

De două ori 13

Aurel Vlaicu a murit pe 13 septembrie 1913. Lângă Câmpina, Băneşti. Avea doar 30 de ani. I. Irimescu-Cândeşti, martor ocular al tragediei, povesteşte în cartea sa “Aurel Vlaicu”, cum marele inventator îşi propusese de mai multă vreme să treacă Munţii Carpaţi şi cum o întâmplare i-a grăbit sfârşitul.

“Vlaicu a voit să treacă peste Carpaţi cu pasărea lui. Era un gând care-l chinuia de multă vreme. (…) Un distins aviator avea intenţiunea să facă un sbor peste Carpaţi, cu un aparat “Coandă Bristol”. În acest scop i-a scris unui prieten care se găsia la Predeal să-i caute un loc bun pentru aterizare. (…) Aviatorul, fiind un bun prieten al lui Vlaicu, i-a arătat şi lui scrisoarea primită dela prietenul căruia I se adresase, cerându-I sfatul.

Drept orice sfat, Vlaicu îi spune: (…) “Trebuie să sbor neapărat mâine”. Toate insistenţele prietenului de a amâna sborul pentru mai târziu au rămas zadarnice”, povesteşte Irimescu-Cândeşti.

Ultima aterizare

În încercarea sa de a trece Carpaţii, Vlaicu a făcut o escală lângă Ploieşti, pentru alimentare. Era ultima aterizare.

“Vlaicu le-a spus celor doi prieteni cuvântul hotărâtor: “haide”. Dar le-a spus să plece mai devreme, să ia benzină cu ei, şi să-I aleagă un loc de aterizare dincolo de Ploieşti. Acolo avea de gând să-şi încarce rezervorul cu benzină, ca să-şi ia drumul spre Braşov. Pritenii l-au ascultat. La orele 2 d.a. au plecat din Bucureşti spre Ploeşti. (…) La klm. 73, dincolo de Ploieşti – 13 klm depărtare de oraş, au ales locul de aterisat, o mirişte. La ora 3 şi 20, Vlaicu s-a ridicat de pe platoul dela Cotroceni.

Contrar obiceiului lui, de data asta şi-a cercetat aparatul cu deamănuntul. Bietul Vlaicu! Presimţia poate că pentru cea din urmă oară îşi mângâe pasărea, care-l legăna în înălţimile albastre!… N-a rămas sârmă pe care să n-o încerce, n-a rămas şurub pe care să nu- cerceteze. (…) Pe la orele 4, aeroplanul a fost văzut dasupra oraşului Ploieşti, la o înălţime mare. (…) Vlaicu apăru în zare. Era la o înălţime de 350-400 metri. Începură să-I indice locul de aterisat prin semen. El s-a scoborât, aterisând în condiţii cât se poate de bune. Dându-se jos, începu să joace de bucurie. Săracul!… De unde era să ştie că peste o clipă nu va mai fi”, mai arată Irimescu-Cândeşti.

Ultimul zbor

Vlaicu şi-a umplut rezervorul şi, cu greu, din cauza pământului moale, în urma ploilor, s-a înălţat din nou.

“După ce s-a ridicat la 250 metri, cei doi nu l-au mai văzut. (…) Din pricina iuţelei cu care sbura Vlaicu, ei rămăseseră în urmă. (…) D-l Nedelcu spune că a observat că aparatul nu se mai urca cu viteză şi părea că pilotul lui căuta un loc de aterisare. Sborul nu mai era sigur. (…) Ce luptă grozavă trebue să se fi petrecut, acolo în înălţimea pe care Vlaicu o stăpânise cu atât uşurinţă. Vlaicu a văzut pericolul. Trebue să fi făcut o forţare enormă!… Mâna lui vânjoasă şi nervoasă o fi răsucit cârmele cari vor fi scrâşnit dureror. Totul în zadar. Pasărea nu l-a mai ascultat”, scrie autorul cărţii.

Sfârşitul

„Cei dântâiu cari au ajuns la locul dezastrului au fost G Magnani şi Şilişteanu, de cari Vlaicu se despărţise cu câteva clipe înainte. (…) Vlaicu zăcea mort, sub sfărâmăturile aparatului lui. Lângă el şedea primarul satului Băneşti. (…) Cei doi prieteni l-au scos în grabă de sub sfărămituri. O şuviţă de sânge răsăria din frunte, brăzdându-i întreaga faţă. Oasele îi eau aproape în întregime sfărâmate, ca şi aparatul din care nu mai rămăsese nimic”, mai spune Irimescu-Cândeşti.

*în imagine, două cărţi din anul morţii sale, care îi sunt dedicate, una chiar despre o adunare din ziua următoare morţii (arhiva www.cluj24.ro)

*Aurel Vlaicu (19 noiembrie 1882, 13 septembrie 1913, Bănești, lângă Câmpina). Inginer, inventator și pionier al aviației române și mondiale. Pe 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munții Carpați cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbușit în apropiere de Câmpina.