EVENIMENT
Metoda de înșelăciune „Șmen”, din nou în actualitate. Care sunt recomandările Poliției
Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin, Postul de Poliţie Negreni, efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și tentativă la înșelăciune.
În fapt, la data de 5 octombrie a.c, polițiștii au fost sesizați de către angajata unei societăți comerciale din localitatea Negreni, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi încercat să o inducă în eroare când au solicitat schimbul unei sume de bani, dar ulterior au părăsit incinta magazinului.
La scurt timp, polițiștii au depistat și identificat persoanele indicate, în parcarea unui local de alimentație publică din localitatea Bucea, respectiv doi tineri, de 24 și 23 de ani, ambii din Satu Mare, precum și de o tânără, de 21 de ani, din aceeași localitate.
Totodată, anterior sosirii polițiștilor, aceștia ar fi încercat să inducă în eroare şi o angajată a localului din Bucea, solicitându-i schimbul unei sume de 1000 de lei în mai multe bancnote, iar în activitatea de schimb, aceștia sunt bănuiți că ar fi încercat să sustragă două bancnote de 100 de lei.
De asemenea, în urma verificărilor derulate de polițiști a rezultat faptul că tânărul de 24 de ani, care se afla la volanul autoturismului în momentul depistării acestuia, avea dreptul de a conduce suspendat.
Pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor de înșelăciune prin metoda ”șmen”, poliţiştii adresează o serie de recomandări:
– numărarea cu atenție a banilor de mai multe ori înainte de încheierea tranzacției;
– evitarea cumpărării de valută de la persoane neautorizate, în detrimentul băncilor sau caselor de schimb;
– în caz de suspiciune, este recomandată reținerea semnalmentelor și comunicarea acestora de îndată polițiștilor.
Sursa: IPJ Cluj
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






