Connect with us

EVENIMENT

Mesajul reconfortant al premierului Orban : „Nu vom creşte taxele şi impozitele; suntem în procedurile legale de întocmire a bugetului de stat”

Publicat


Premierul Ludovic Orban a declarat luni, în plenul Parlamentului, că nu sunt prevăzute creșteri ale taxelor și ale impozitelor în 2021. Șeful executivului a prezentat un raport referitor la bugetul de stat, criticând Parlamentul pentru adoptarea unor legi care generează cheltuieli noi. 

Declarația prim-ministrului

“În ceea ce priveşte reglementările legale, aici lucrurile sunt clare, an electoral, cum este anul 2020, sigur că unii dintre dumneavoastră nu vor ca alegerile să se organizeze în data de 6 decembrie, cu toate astea alegerile parlamentare sunt programate să se desfăşoare în data de 6 decembrie.

Deci sunt în an electoral, iar obligaţia de depunere a Legii bugetului de stat este aceea ca Guvernul să depună proiectul de lege al bugetului de stat în termen de 15 zile de la învestirea noului Guvern.

Ca atare, sincer, sunt un pic nedumerit privitor la această chemare în faţa Camerei Deputaţilor, cu toate astea respect instituţia Parlamentului, m-am prezentat şi vă spun că, chiar dacă actualul guvern nu are obligaţia de a prezenta Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat în faţa Parlamentului spre dezbatere întrucât suntem într-un an electoral, noi suntem în procedurile legale de întocmire a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor de stat”, a declarat Ludovic Orban, luni, în plenul Camerei Deputaţilor la “Ora prim-ministrului”.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate