ACTUALITATE
Simona Halep, ambasador onorific al turneului de tenis Transylvania Open. Fosta lideră va înmâna trofeul campioanei din 2026
Simona Halep, cea mai valoroasă jucătoare din istoria tenisului românesc, se întoarce la Cluj în calitate de ambasador onorific al Transylvania Open WTA 250.
Fost lider mondial și una dintre cele mai valoroase jucătoare din istoria tenisului, Simona continuă astfel să inspire noua generație, chiar și din afara terenului de joc. Simona va fi prezentă pe toată durata turneului și va lua parte la o serie de acțiuni precum întâlniri cu jucătoarele aflate în competiție, sesiuni dedicate copiilor de mingi și voluntarilor.
Fosta lideră mondială va înmâna trofeul campioanei din 2026
De asemenea, Simona Halep va fi prezentă la ceremonia oficială de la finalul turneului și va înmâna trofeul Transylvania Open 2026.
De-a lungul carierei, Simona Halep a câștigat 24 de titluri WTA, inclusiv două trofee de Grand Slam – Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019) – și a petrecut 64 de săptămâni în fruntea clasamentului mondial, fiind prima jucătoare din România care a atins această poziție. Palmaresul său, atitudinea competitivă și popularitatea imensă o transformă într-un simbol pentru sportul românesc.
Prezența sa la Transylvania Open are și o încărcătură emoțională specială: Simona a jucat finala primei ediții a turneului, în 2021, iar în 2025 a ales să-și anunțe oficial retragerea din tenis chiar pe Terenul Central din Cluj-Napoca, în fața fanilor, după un meci emoționant disputat în primul tur.
„Transylvania Open este, pentru mine, mai mult decât un turneu. E locul unde am simțit susținerea fanilor din România la cel mai înalt nivel și unde am trăit momente care vor rămâne mereu aproape de sufletul meu. Mă bucur să revin și să pot contribui cu o altă energie – aceea de a sprijini și încuraja viitoarele generații”, a declarat Simona Halep.
„E un privilegiu că Simona Halep a acceptat invitația”
Prezența Simonei Halep la această ediție este o continuare firească a legăturii profunde pe care o are cu publicul din România și cu orașul Cluj-Napoca. Organizatorii Transylvania Open WTA 250 își propun, prin acest parteneriat, să celebreze cariera unei mari campioane și, în același timp, să creeze contextul perfect pentru dialog, inspirație și emoție autentică în jurul tenisului.
„E un privilegiu că Simona Halep a acceptat invitația noastră de a deveni ambasador onorific al Transylvania Open. Ea reprezintă excelența în sport, dedicarea totală și performanța autentică. Faptul că revine la Cluj, într-un rol nou, dar cu aceeași energie, înseamnă mult pentru noi. E un gest care arată cât de importantă este comunitatea creată în jurul acestui turneu – pentru jucătoare, dar și pentru public”, a adăugat Patrick Ciorcilă, director Transylvania Open WTA 250.
Despre Transylvania Open WTA 250
Transylvania Open powered by Kaufland România are loc în Cluj-Napoca este cea mai importantă competiție de tenis feminin din România și face parte din categoria WTA 250. Evenimentul reunește jucătoare de top din întreaga lume pentru o săptămână de competiție intensă în BT Arena din Cluj-Napoca și a fost votat de către jucătoare, doi ani consecutivi (2022, 2023), drept cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250! Cu o creștere constantă în popularitate, Transylvania Open WTA 250 continuă să promoveze tenisul feminin în România și în lume.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






