Connect with us

EVENIMENT

Alin Tișe, despre relația cu Ilie Bolojan: Am fost prieteni, dar azi nu mai poți discuta cu unii care au uitat de unde au plecat

Publicat

Publicitate
Tișe

Alin Tișe a vorbit marți, în cadrul unei discuții în direct la ZiuaLive, despre blocajele majore din sistemul sanitar și administrativ, dar și despre deteriorarea relației cu lideri ajunși în poziții-cheie la nivel național, făcând referire directă la Ilie Bolojan, cu care spune că a avut o relație apropiată în trecut.

Președintele Consiliului Județean Cluj a declarat că una dintre cele mai mari frustrări ale sale ține de proiectele medicale blocate, în ciuda eforturilor făcute la nivel administrativ.

„Sufăr pentru că nu am reușit să luăm bani pentru Spitalul de Copii, pentru faptul că nu putem lua Institutul de Transplant, să îi convingem că România are nevoie de un institut de transplant de patru organe, că nu am reușit să ne unim cu Oradea sau că Spitalul Regional din Florești stă pe loc”, a afirmat Tișe.

El a subliniat că aceste eșecuri nu sunt cauzate de lipsa de inițiativă la nivel local, ci de blocaje la nivel central și de abordări personale în decizia politică.

„Ce să obținem dacă îi tragem la răspundere?”

Întrebat despre responsabilitatea celor aflați la conducerea ministerelor sau a partidelor, Alin Tișe a spus că a încercat să poarte discuții directe, inclusiv tensionate, însă fără rezultate concrete.

„Ce să fac? Să îl trag la răspundere pe Bolojan? Credeți că nu o fac? Cu miniștrii am făcut-o. Ce obținem? Se enervează mai tare. Ranchiuna crește și ei iau totul la nivel personal”, a declarat președintele CJ Cluj.

Potrivit acestuia, proiecte esențiale pentru comunitate sunt respinse nu din motive tehnice, ci din orgolii politice.

„Nu e o chestiune personală că vreau Spital de Copii Monobloc, dar ei spun că dau bani la Cluj ca să mă laud eu. Ca și cum aș lua spitalul și l-aș duce acasă. Este o mentalitate învechită”, a spus Tișe.

Relația cu Ilie Bolojan, de la colaborare la ruptură

Alin Tișe a vorbit deschis despre relația sa cu Ilie Bolojan, pe care îl cunoaște de mulți ani și alături de care a lucrat în administrație.

„La cine să explic? Să îi explic domnului Bolojan care sunt responsabilitățile unui președinte de consiliu județean? El a fost președinte de consiliu județean. Eram la telefon aproape toată ziua. Ce să îi fac domnului Bolojan?”, a spus Tișe.

Acesta a amintit de perioada în care au avut proiecte comune și de diferențele de ritm administrativ dintre județe.

„Când eram prefecți amândoi, la fel a fost. Am avut proiecte comune pe care noi le-am terminat într-un an, iar ei, într-un an, nu au reușit nici să-și termine partea. Din punct de vedere al performanței eram net superior Bihorului”, a afirmat liderul CJ Cluj.

„Au uitat de unde au plecat”

Tișe a spus că îl deranjează profund faptul că unii foști colegi, ajunși în poziții cheie, nu mai pot purta un dialog deschis.

„Când vezi azi că nu mai poți să discuți cu anumite persoane care au ajuns în poziții cheie pentru simplul fapt că au uitat de unde au plecat, asta mă deranjează foarte tare.

Eu știu cine este domnul Bolojan, pentru că am fost colegi, am stat la masă, am vorbit ca prieteni. Atunci sunt deranjat când tu ei măsuri care ajung aproape la limita de nesuportabilitate”, a declarat acesta.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate