EVENIMENT
Scandal în PNL. Rareș Bogdan: Primarii care au vorbit au primit vizite de la corpurile de control. Nu voi mai tăcea
Ședință cu scandal, luni seara, la PNL. Europarlamentarul Rareș Bogdan spune că primarii liberali care au vorbit despre problemele lor au primit vizite de la corpul de control al premierului sau ale Curții de Conturi.
„Nu mi se pare firesc, mai ales în Partidul Național Liberal, unde trebuie să existe libertatea de expresie”, a declarat, luni seara, Bogdan, citat de Mediafax.
Acesta a afirmat că a fost contactat de aproximativ 180-200 de primari PNL, care sunt „foarte speriați” de faptul că rămân fără cotele defalcate.
„Gândiți-vă că 40-60% din buget îl fac cu aceste cote defalcate, au crescut impozitele, sunt cei care dau piept cu oamenii, sunt cei care stau între oameni și sunt baza pe care PNL a reușit să o construiască”, a spus europarlamentarul.
Rareș Bogdan a criticat dur modul în care sunt tratați primarii liberali care ridică probleme.
„Știu că cei care au vorbit au primit vizitele șefului corpului de control al prim-ministrului sau ale Curții de Conturi, ceea ce nu mi se pare firesc, mai ales în Partidul Național Liberal unde trebuie să existe libertatea de expresie”, a declarat europarlamentarul.
Conducerea PNL nu comunică
Europarlamentarul a acuzat conducerea PNL că nu comunică cu electoratul și cu primarii: „Mi se pare că în momentul ăsta nu vorbește nimeni, nu putem sfida oamenii, oamenii ne-au dat votul, oamenii așteaptă și au așteptat de la Partidul Național Liberal”.
El a citat din Winston Churchill: „80% din buna guvernare este comunicarea” și din Vaclav Havel: „Dacă vrei să fii apreciat de oameni, trebuie să comunici altfel, degeaba faci lucruri pentru ei”.
„Vreau să știu exact pe relația pe care o avem cu USR, pentru că mi se pare că uneori colegii mei din conducerea PNL sunt mai apropiați de USR decât de propriul partid”, a declarat europarlamentarul.
De asemenea, a criticat lipsa de consultare cu primarii de municipii reședință de județ și cu asociațiile de primari.
Promite că nu tace
Europarlamentarul a anunțat că nu va mai tăcea asupra problemelor din partid.
„Am stat un an și o lună, am intrat în politică să vorbesc, nu am ocupat nicio funcție publică, n-am fost nici ministru, am fost mințit cu pensiile speciale și m-au expus doar pe mine, după care m-au lăsat de izbeliște. Nu mai e cazul să tac, voi vorbi în continuare”, a spus Rareș Bogdan.
Europarlamentarul a criticat și faptul că România nu exploatează resursele naturale.
„România are metale rare, are terenuri cu metale rare și cu toate astea nu exploatăm nimic. Nu exploatăm nici nichelul, nici aurul, nici argintul. Am pus impozite la pensionari, i-am afectat pe cei cu pensii de 3-4 mii de lei, cu 400 de lei, 500 de lei, ceea ce e foarte mult pentru ei și, în continuare, în loc să folosim resursele pe care le-a dat Dumnezeu, să le exploatăm”, a declarat Rareș Bogdan.
De asemenea, a criticat lipsa de comunicare privind acordul cu Mercosur.
Luni seara are loc ședința Biroului Politic Național, la vila Lac.
„Nimeni, dar nimeni nu explică acordul cu Mercosur. Nimeni nu le explică oamenilor, fermierilor, pe bună dreptate speriați de acest acord”, a spus Bogdan.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






