Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Primărița din Apahida acuză o încercare de intimidare a sa și a Consiliului Local. Proces de 59 de milioane de lei

Publicat

Publicitate
belce

Primarul comunei Apahida, Cristina Belce, acuză o încercare de intimidare a sa și a Consiliului Local de către un dezvoltator imobiliar care a deschis un proces în care cere despăgubiri de 59 de milioane de lei.

”Un dezvoltator imobiliar, al cărui PUZ a fost respins de Consiliul Local Apahida, a inițiat o acțiune în instanță, însă demersurile juridice nu au un fundament solid și reprezintă, în esență, o încercare de intimidare.
De mai bine de un an, cetățenii din Apahida au cerut clar o schimbare de direcție : o dezvoltare sănătoasă, echilibrată și orientată spre calitatea vieții, nu spre profitul rapid al unor interese imobiliare.
De la preluarea mandatului, am pus pe primul loc viitorul copiilor noștri, al familiilor tinere, al generațiilor active și al vârstnicilor.
În Apahida, nu mai acceptăm construcții aglomerate, fără viziune și fără infrastructură adecvată”, a declarat Belce.

Aceasta i-a asigurat pe cetățenii comunei că nici ea, nici Consiliul Local Apahida nu se vor lăsa intimidați de astfel de acțiuni.

”Ne vom apăra ferm poziția, prin toate mijloacele legale, și vom continua să lucrăm pentru o comunitate sănătoasă și bine așezată. Administrația din Apahida rămâne deschisă partneriatelor corecte, dar nu va afce compromisuri atunci când este vorba despre interesul public”, a precizat primărița.

Miza blocurilor

Consiliul Local Apahida a respins anul trecut un PUZ realizat de firma Digger Contractors care voia să  construiască mai mult blocuri în satul Sânnicoară.

Dezvoltatorul imobiliar cere daune primarului Belce și consilierilor locali în valoare de 59 de milioane de lei.

Potrivit termene.ro, firma Digger Contractors SRL a fost înființată în 2012 și avea 33 de angajați.

Anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 28,2 milioane de lei și un profit de 4,1 milioane de lei.

Firma îl are ca asociat cu 50% pe Ovidiu Moldovan, fostul cameraman al primarului Emil Boc, care s-a lansat în afaceri imobiliare.

Acesta este unul dintre cei trei administratori ai firmei.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate