EVENIMENT
FOTO. Vestigiile arheologice din Parcul Caragiale vor putea fi admirate din primăvară. Ce s-a descoperit în urma săpăturilor
Primăria Cluj-Napoca anunță că proiectul care prevede lucrările de conservare și punere în valoare a vestigiilor arheologice descoperite în incinta Parcului I.L. Caragiale se înscrie în prioritățile strategice ale urbei, în ceea ce privește dezvoltarea durabilă, prin amenajarea/crearea unor spații publice, care, prin calitatea dezvoltării arhitecturale și funcționale, să satisfacă nevoile și exigențele utilizatorilor săi, demne de valoarea patrimonială a orașului.
”Pe parcursul execuției lucrărilor la proiectul de amenajare a parcului, derulat sub supraveghere arheologică, a fost deschis și un șantier arheologic în urma căruia s-a descoperit traseul zidului primei incinte fortificate a orașului medieval, suprapus peste zidul din epoca romană.
Alături de aceste descoperiri s-au mai evidențiat o serie de ziduri datând din epoca modernă, care sau suprapus peste zidul inițial al fortificației orașului. În aceste condiții raportul cercetării arheologice a recomandat conservarea și punerea în valoare a acestei descoperiri arheologice însemnate pentru istoria orașului, pentru a putea fi accesibilă publicului larg.
Amenajarea ulterior propusă are un caracter local și nu influențează în mod semnificativ soluția inițială, nici indicii urbanistici inițiali ai proiectului de regenerare urbană a zonei”, precizează Primăria, pentru Cluj24.
Liber la vizitare
Astfel, s-a propusă evidențierea descoperirilor arheologice prin expunerea deschisă a acestora, într-o excavație de formă circulară cu diametrul de 12 metri.
Incinta va avea o adâncime maximă de 4,5 metri și va fi protejată cu o balustradă circulară din elemente metalice. Soluția va cuprinde inclusiv măsuri de restaurare și conservare a zidurilor care se păstrează expuse la exterior, prin tehnici și măsuri conforme cu statutul patrimonial al acestor descoperiri.
”Suprafața de călcare și stratificația acesteia în zona de minim al săpăturii va asigura permeabilitate prin utilizarea unui strat de uzură din nisip stabilizat așternut pe un suport de piatră spartă.
Soluția constructivă propusă se dorește a fi una reversibilă, care să afecteze cât mai puțin atât zidurile și fundațiile ce rămân descoperite, cât și cele care se vor conserva prin acoperire cu pământ.
Prin urmare se propune o structură metalică reversibilă, care să asigure sprijinirea incintei de formă circulară prin profile metalice verticale, fixate punctual la părțile lor inferioare și superioare. Incinta se va închide cu foi de tablă lisă pe întreg conturul săpăturii”, mai precizează reprezentanții municipalității.
În urma finalizării procedurii de atribuire aferentă lucrărilor de punere în valoare și conservare a vestigiilor arheologice a fost încheiat contractul de execuție lucrări cu ofertantul declarat câștigător, S.C. Nord Conforest S.A., în valoare de 1.999.999,36 lei, la care se adaugă TVA.
Lucrările au demarat în luna august 2025 și vor fi finalizate în primăvara acestui an.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger








