Connect with us

ACTUALITATE

Marele Premiu al Australiei la Formula 1 a fost amânat pe noiembrie

Publicat


f1

Marele Premiu al Australiei, care urma să se desfăşoare pe 21 martie la Melbourne, în deschiderea noului sezon de Formula 1, a fost reprogramat pe 21 noiembrie, în timp ce Grand Prix-ul Chinei, prevăzut pe 11 aprilie la Shanghai, a fost amânat la rândul său pentru o dată nedeterminată, anunţat marţi promotorul Campionatului Mondial de Formula 1, citat de AFP.

În contextul pandemiei de Covid-19, sezonul 2021 de Formula 1, care cuprinde în continuare pe hârtie 23 de Mari Premii, nu va mai debuta aşadar în Australia, ci în Bahrain, pe 28 martie, înainte de a se deplasa pe 18 aprilie la Imola (Italia), circuit revenit anul trecut în calendar, pe fondul pandemiei de coronavirus.

O altă etapă ar urma să se desfăşoare pe 2 mai, într-o locaţie nestabilită, care ar putea fi circuitul portughez de la Algarve.

Cel mai puternic campionat automobilistic al planetei se va încheia anul acesta cu o săptămână mai târziu decât era prevăzut, pe 12 decembrie la Abu Dhabi, în loc de 5 decembrie.

Anul trecut, Marele Premiu al Australiei a fost anulat cu doar câteva ore înaintea primei sesiuni de antrenamente, după ce un membru al echipei McLaren a fost testat pozitiv la COVID-19.

În cele din urmă sezonul de Formula 1 a început în iulie, în Austria, calendarul fiind refăcut şi cuprinzând 17 curse în Europa şi Orientul Mijlociu în loc de 22, cât fuseseră prevăzute.

Sursa: Agerpres




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate