EVENIMENT
Macron ar urma să CÂŞTIGE alegerile prezidenţiale din Franţa. În turul II o ÎNFRUNTĂ pe candidata extremei drepta, Marine Le Pen
Preşedintele francez în exerciţiu, Emmanuel Macron, ar urma să câştige turul al doilea al prezidenţialelor în faţa candidatei de extremă dreapta Marine Le Pen, cu un scor cuprins între 54% şi 51% contra 46%-49%, potrivit sondajelor efectuate duminică după primul tur, notează AFP.
Rezultatul ar fi astfel mult mai strâns decât în urmă cinci ani, când Emmanuel Macron a câştigat cu 66,1% din voturi contra 33,9% pentru Marine Le Pen.
Cei doi s-au calificat duminică în turul al doilea, cu aproximativ 28% din voturi pentru preşedintele în exerciţiu şi aproximativ 23% pentru Marine Le Pen, potrivit estimărilor.
Cel mai strâns scor pentru turul secund este de 51%-49%, potrivit sondajului realizat de institutul Ifop-fiducial pentru TF1/LCI/ParisMatch/SudRadio. Alte două sondaje dau 54%-46%: cel al institutului Ipsos Sopra-Steria FranceTv/RadioFrance/LeParisien/LCP/RFI şi cel al OpinionWay pentru CNews/Europe1.
În detaliu, aproximativ o treime (35%) dintre alegătorii candidatei de dreapta Valérie Pécresse (Les Républicains, LR) l-ar vota pe Emmanuel Macron şi la fel pe Marine Le Pen, restul de 30% optând pentru un vot alb, nul sau abţinere, potrivit Ifop.
Pentru OpinionWay, 43% dintre alegătorii LR îl vor susţine pe preşedintele în exerciţiu, faţă de 27% pentru candidata de extremă dreapta.
În perspectiva turului al doilea, reportarea voturilor candidatului stângii radicale Jean-Luc Mélenchon – pe locul al treilea, potrivit ultimelor estimări – este, de asemenea, foarte dispersată: 33% pentru Emmanuel Macron, 23% pentru Marine Le Pen şi 44% alb, nul sau abţinere, conform Ifop. Ar fi 27% pentru actualul preşedinte şi 21% pentru Marine Le Pen, potrivit Opinionway.
Aproximativ 75% dintre alegătorii candidatului de extremă dreapta Eric Zemmour spun că doresc să voteze pentru candidata Rassemblement National, faţă de doar 4% pentru preşedintele în exerciţiu, potrivit Ifop.
Sondajul Ifop a fost efectuat duminică de la orele 20.01 (18.01 GMT) la 21.00 (19.00 GMT) pe un eşantion de 968 de persoane înscrise pe listele electorale extrase dintr-un eşantion reprezentativ al populaţiei franceze de 1.004 subiecţi în vârstă de cel puţin 18 ani. Marja de eroare este de 3%.
Ancheta institutului OpinionWay a fost realizată duminică pe un eşantion de 1739 de persoane. Cel de la Ipsos are un eşantion de 1.172 de persoane, mai scrie AFP. AGERPRES
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
VIDEO. Cel mai în vârstă clujean, VOT la 109 ani. Iosif Rus a fost profesor de MUZICĂ și este VETERAN de război
Iosif Rus, a fost profesor de muzică în Gherla și a împlinit pe 28 octombrie, 2024, 109 ani. Rar are nevoie de ajutor pentru a se îngriji, citește, mai ales ziarele care apar în ediție tipărită și participă la toate evenimentele la care este invitat. Nu ar lipsi pentru nimic în lume la manifestările dedicate eroilor neamului, el fiind veteran de război. A luptat în cel de-al doilea război mondial și își aduce aminte fiecare acțiune din linia întâi a armatei române.
Nu s-a pus niciun moment problema să nu voteze
Profesorul încearcă în continuare să găsească răspunsul la întrebarea ”Oare e noroc sau pedeapsă să trăiești atât de mult?” și spune că viața se tot derulează în minte ca un film de acțiune.
VIDEO. Cel mai în vârstă clujean, VOT la 109 ani. Iosif Rus a fost profesor de MUZICĂ și este VETERAN de război
Iosif Rus este, de asemenea, informat, citește zilnic cel puțin un ziar. La aceste alegeri, deși este sănătos, a cerut să voteze acasă și asta doar din cauza vremii. A nins, e frig afară și nu dorește să răcească, o astfel de boală fiind riscantă la vârsta lui.
Nepotul lui, Marius Jiman, a cerut urna mobilă pentru bunicul său. El ne-a declarat că bunicul abia așteaptă să meargă la vot în următoarele două tururi, dacă temperaturile exterioare vor mai crește. Are un buletin plin cu stampile de votat, de la votările anterioare…
Cristina Șendrea
Alexandra împlinește astăzi 18 ani, iar printre cadourile primite s-a aflat și participarea la vot. Pentru prima oară și chiar de ziua ei de naștere, ea a putut vota alături de ceilalți membri ai familiei care erau adulți. S-a interesat în ultima perioadă despre candidați și abia aștepta să intre în cabina de vot.
Ea este încă elevă a Colegiului Național Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca în clasa a 12-a. A povestit și cu colegii care au devenit majori în acest an, uneori în contradictoriu, despre candidați, despre ce își doresc de la viitorul președinte al României.
A votat de ziua ei
Deși încă nu are card de identitate de persoană majoră, ea a reușit să voteze cu buletinul pe care și l-a făcut la vârsta de 14 ani. A mers la cabine împreună cu părinții, a discutat cu ei, dar a votat cu cine a crezut că iubește cel mai mult țara.
Cristina Șendrea
EVENIMENT
Atenționare de VÂNT puternic în zona de munte a județului Cluj. Vizibilitate redusă la sub 100 de metri
Administrația Națională de Metrorologie a emis o nouă avertizare de vreme rea pentru zona de munte a județului Cluj.
Vântul puternic va viscoli zăpada deja depusă, iar vizibilitatea va fi redusă.
Atenționare de VÂNT puternic în zona de munte a județului Cluj. Vizibilitate redusă
Avertizarea este valabilă duminică, 24 noiembrie, pțnă la ora 18.00 și vizează zona de munte, la peste 1.800 de metri altitudine.
Vântul va avea o viteză la rafală de 70-90 de kilometri pe oră, care va viscoli și troieni zăpada deja depusă și care va determina o vizibilitate de sub 100 de metri, atrag atenția meteorologii.
EVENIMENT
ALEGERI PREZIDENȚIALE. Prezența la vot în județul Cluj, la ora 14.00. E sub cea de acum 4 ani
Prezența la vot în județul Cluj, la primul tur al alegerilor pentru președintele României, a ajuns la 26%.
În continuare, prezența la urne este mai slabă ca în urmă cu 4 ani, când până la ora 14.oo votaseră 29,39% dintre locuitorii județului.
Prezența la vot în județul Cluj, la ora 14.00
În Cluj-Napoca, până la ora 14 au votat aproape 30% dintre locuitorii cu drept de vot. Acum 4 ani, prezența la vot la ora 14.00 era de 34,68%.
În județul Cluj au votat duminică, 24 noiemebrie, și aproape 31.000 de persoane pe liste suplimentare.
La nivel național, prezența la vot este de 27%. Numărul celor care au votat, inclusiv în diapora, se apropie de 5 milioane.