Connect with us

EVENIMENT

Liberalii nu susțin Guvernul condus de Dacian Cioloș. Negocierile USR, PNL, UDMR, minorități nu mai au loc

Publicat


Președintele PNL, Florin Cîțu, a anunțat că liberalii nu vor susține în Parlament un guvern condus de Dacian Cioloș. Dacă Dacian Cioloș nu va face altă majoritate, PNL va demara noi negocieri cu toate partidele, excluzând, însă, AUR.

Florin Cîțu a spus vineri că Guvernul a fost dat jos prin votul USR la moțiunea de cenzură.

„USR este parte a unei majorități alături de PSD și AUR. Votul pentru moțiune este unul politic și arată că o majoritate PSD, USR, AUR s-a unit în jurul unor valori, principii, obiective. Primul demers al majorității a fost sancționarea unui guvern cu rezultate foarte bune.

Votul politic pentru susținerea moțiunii PSD a însemnat ruperea coaliției de guvernare rezultate după alegerile parlamentare din 2020. Votul USR a fost definitoriu în demiterea Guvernului. Astfel, răspunderea politică în fața românilor pentru demiterea guvernului revine în principal USR și în subsidiar alianței PSD, USR, AUR”, a spus Florin Cîțu.

Potrivit președintelui PNL, responsabilitatea creării unui nou Guvern revine coaliției care s-a format pentru demiterea Guvernului.

„Prim-ministrul desemnat, Dacian Cioloș are datoria morală față de români să încerce cu adevărat să găsească sprijinul la partenerii de coaliție PSD și AUR”, a mai spus Florin Cîțu.

Astfel, PNL îi solicită lui Cioloș să aibă mai întâi discuții cu PSD și AUR pentru un Guvern.

USR a anunțat în urmă cu scurt timp că a doua rundă de întâlniri între Dacian Cioloș și liderii PNL, UDMR și cei ai minorităților naționale, care urma să aibă loc astăzi, a fost anulată.

Sursa: Mediafax




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate