Connect with us

Clujul de altădată

JUPUIT, ars de viu, opărit. CRUZIMEA uciderii la Cluj a generalului lui MIHAI VITEAZUL. Baba Novac, 420 de ani de la moarte

Publicat


Una dintre cele mai mari cruzimi care au avut loc la Cluj a fost asupra lui Baba Novac. Era general al lui Mihai Viteazul. De la supliciul său în centrul oraşului s-a împlinit 420 de ani în această lună.

Executat în Piaţa Unirii

„Baba Novac a fost luat prizonier de nobilimea maghiară, fiind acuzat că s-a înţeles cu turcii. A fost un pretext. El şi preotul şi confesorul său Saski au fost executaţi în Piaţa Unirii, unde sunt astăzi statuile „Stâlpii împuşcaţi”. Acolo aveau loc execuţiile. Înainte au fost la detenţie la închisoarea care era situată lângă actualul Hotel Fulton.

Statuia din Cluj-Napoca a lui Baba Novac (1975)

Osemintele sale au fost puse în faţa Bastionului Croitorilor. Iar Mihai, când vine în Cluj, cu Basta, a pus un steag alb în locul unde i s-au depus osemintele, în faţa Bastionului Croitorilor. Ulterior, în perioada interbelică, acolo a fost construită o troiţă, iar din 1975 tronează actuala statuie, făcută de Virgil Fulicea”, spune istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogoslavievici.

Mânuitor de sabie şi călăreţ la 80 de ani

Cel puţin legenda, dar şi înscrisurile publice, arată că Baba Novac ar fi avut peste 80 de ani când a fost torturat la Cluj.

Baba Novac, grafică

„Se spune că ar fi avut o vârstă venerabilă, dar nu ştiu dacă tocmai la 80 de ani să poată, mai ales atunci, să poarte sabia, să călărească. Poate e o exagerare, dar aşa spune legenda. Şi în înscrisul de pe strada Baba Novac se arată că a trăit între 1521 şi 1601. A fost jupuit de viu, cu toate uneltele de schingiuit din Evul Mediu.

Baba este cuvânt de origine turcă, prin filieră sârbă, şi ar însemna cam tata sau unchiul haiducilor. Novac înseamnă în sârbă nou venit. Ştim că a fost haiduc în zona Bosniei de astăzi. A fost un maestru al ambuscadelor, un foarte bun comandant militar. Avea un temperament năvalnic”, mai spune istoricul clujean.

Ars de viu şi opărit

În volumul „Clujul” (în imagini, 1921, arhiva Cluj24), autorul, Victor Lazăr, arată că Baba Novac ar fi fost ars şi opărit în acelaşi timp.

Cartea „Clujul”, 1921, Victor Lazăr (arhiva Cluj24)

„După lupta de la Mirislău, nobilii prind pe generalul Baba Novac trimis de Mihai Viteazul pentru tratative la Basta şi-l ard de viu. (…) Ca să-l chinuească mai mult, călăii turnau apă pe corpul arzând al eroului. (…) Pe urmă l-au tras în ţapă”, susţine Victor Lazăr în cartea sa.

Baba Novac (1521, 5 februarie 1601) este erou național al Serbiei şi respectat ca personalitate militară în România.

(MaAv)




1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Adrian

    februarie 21, 2021 la 3:00 pm

    Descendenţii ucigaşilor lui Baba Novac, profanează azi acest monument. Ei nu vor ca lumea să afle că Baba Novac a fost torturat de unguri şi şterg de pe monument cuvântul „unguri”.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate