ACTUALITATE
Inundaţii în Cluj. Cod galben pentru 20 de bazine hidrografice. Care sunt râurile vizate până duminică

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri din 20 de bazine hidrografice, valabil până duminică la ora 9:00.
Cod galben de inundaţii în Cluj
Bazinele afectate sunt: Vişeu, Iza, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crisul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Cerna, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa, Buzău, Moldova, Bistriţa, Trotuş.
Conform prognozei de specialitate, se pot înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.
Potrivit hidrologilor, codul se instituie în intervalul 2 iulie 2022 ora 12:00 – 3 iulie 2022 ora 09:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval SH Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Barcău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin amonte S.H. Gurahonţ (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni (judeţele: Harghita şi Mureş), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava – amonte S.H. Săvârşin (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad).
Scurgeri de pe versanţi
Fenomenele menţionate vizează şi Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Balinţ (judeţele: Timiş şi Arad), Timiş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Teregova – amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari, Gilort – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Motru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Râul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Covasna şi Braşov), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt – amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Olteţ – bazin superior (judeţele: Gorj şi Vâlcea), Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin amonte S.H. Moroeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Moroeni – amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Prahova şi Buzău), Buzău – bazin amonte Ac. Siriu şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Siriu – amonte S.H. Baniţa (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş – bazin amonte S.H. Ghimeş Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ghimeş Făget – amonte S.H. Vrânceni (judeţele: Harghita, Neamţ, Bacău şi Covasna).
Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Bistriţa Năsăud, Alba, Sibiu, Vâlcea, Harghita, Neamţ şi Bacău. AGERPRES
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
Motivare Tribunalul Cluj: Cum a scăpat directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo, de dosarul de luare de mită

Magistrații Tribunalului Cluj susțin că au avut nevoie să amâne 5 luni, de 12 ori, pronunțarea unei decizii în dosarul în care directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo, era acuzat de luare de mită din cauza complexității cauzei și au afirmat că nu pot preciza când a intervenit prescripția deoarece nu ar fi vorba despre o informație de interes public, ci de una de drept, legată de soluția pronunțată.
În motivarea deciziei prin care Tribunalul Cluj a decis încetarea derulării procesului deoarece a intervenit prescripția, se arată că în 14 februarie 2017, David Ciceo și omul afaceri Ioan Bene au fost trimiși în judecată de DNA în stare de libertate, primul pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, iar cel de-al doilea pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
”Inculpatul David Ciceo, în cursul lunii octombrie 2012, a primit de la inculpatul Ioan Bene, pentru sine, un imobil situat în judeţul Cluj, presupus achiziţionat de părinţii săi, cu suma de 690.000 lei şi care ulterior a fost finisat cu lucrări evaluate la suma de 563.226 lei (manoperă şi materiale), lucrări prestate de firme colaboratoare sau aparţinând inculpatului Bene, costurile fiind suportate de acesta, pentru ca, în exercitarea prerogativelor şi atribuţiilor funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare ale Aeroportului în vederea plăţii decurgând din derularea/adiţionarea contractului de lucrări survenit între aeroport, în calitate de achizitor şi asocierea de firme în calitate de executant şi respectiv permiterea edificării platformei Apron 4, în lipsa oricărei forme de autorizare şi de acordare în condiţii legale a unei astfel de lucrări finanţate din bani publici”, se arată în rechizitoriul DNA.
Procurorii au precizat că Ioan Bene, în cursul lunii octombrie 2012, i-a remis lui Ciceo un imobil, presupus achiziţionat de părinţii acestuia cu suma de 690.000 lei şi care a fost finisat cu lucrări evaluate la suma de 563.226 lei (manoperă şi materiale), lucrări prestate de firme colaboratoare/controlate sau aparţinându-i, care au suportat şi costurile, pentru ca directorul general al aeroportului în exercitarea prerogativelor şi atribuţiilor funcţiei sale să direcţioneze alocări bugetare pentru firmele lui Bene care se ocupau de platforma Apron 4.
Prescripția, prioritară pentru instanță
”Instanţa (Tribunalului Cluj – n.a) apreciază necesar a se examina cu prioritate incidenţa în cauză a instituţiei prescripţiei răspunderii penale, aflată în strânsă legătură cu legea penală favorabilă fiecărui inculpat.
O astfel de analiză preliminară examinării situaţiei faptice relevate de ansamblul probatoriu administrat în cauză se impune prin raportare la aceea că ambii inculpaţi prin apărătorii acestora au invocat faptul că este împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale (atât termenul special prevăzut de vechea lege cât şi termenul general prevăzut de noua lege penală în cazul inculpatului B. şi respectiv termenul general prevăzut de noua lege penală în cazul inculpatului Ciceo şi ambii inculpaţi au solicitat continuarea procesului penal (inculpatul Bene prin avocat la ultimul termen de judecată).
Totodată, faţă de modul de descriere a acuzaţiilor aduse inculpaţilor din cuprinsul rechizitoriului (ce au vizat remiterea atât a imobilului cât şi a finisajelor realizate la acesta), pe parcursul prezentului proces penal a fost dezbătută problema datei comiterii faptelor ce fac obiectul acuzaţiilor, dată cu privire la care atât procurorul de şedinţă cât şi apărătorii inculpaţilor au apreciat cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei că se reţine a fi data de 18.10.2012, data încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare prin care părinţii inculpatului Ciceo au cumpărat aparent imobilul obiect al prezentei cauze. Reiterăm faptul că poziţia inculpaţilor prin apărători referitoare la data comiterii faptelor şi împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale a fost formulată în mod subsidiar faţă de solicitările de pronunţare a unor soluţii de achitare a inculpaţilor”, au precizat magistrații Tribunalului Cluj.
Potrivit acestora, analiza prioritară a instituţiilor prescripţiei răspunderii penale şi a legii penale favorabile inculpaţilor din această perspectivă se impune şi din considerente de ordin procedural ce ţin de perspectiva abordării situaţiei faptice pe care instanţa o va reţine.
Faptele au avut loc în 18 octombrie 2012
”Dacă apreciază împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, având în vedere opţiunea inculpaţilor de continuare a procesului penal, din punct de vedere procedural, instanţa va verifica dacă rezultă incidenţa vreunuia din temeiurile de împiedicare a exercitării acţiunii penale prev. de art. 16 alin. 1 lit. a-d C.proc.pen., sau dacă situaţia de fapt constatată pe baza probelor administrate caracterizează o faptă penală tipică, antijuridică şi imputabilă, iar în cazul în care constată existenţa acestor din urmă elemente, va dispune o soluţie de încetare a procesului penal faţă de intervenirea prescripţiei răspunderii penale.
Deşi analiza acestor instituţii juridice se va realiza prealabil expunerii situaţiei de fapt constatate pe baza probelor administrate, instanţa va face referire la data comiterii faptelor ce au făcut obiectul cercetărilor, esenţială pentru stabilirea momentului de început al termenului de prescripţie a răspunderii penale.
În ceea ce priveşte astfel data faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, instanţa constată că în sarcina acestora s-a reţinut comiterea faptelor de luare şi respectiv dare de mită în modalitatea alternativă a primirii/remiterii bunurilor materiale obiect al acuzaţiilor, respectiv imobilul şi finisajele prestate ulterior.
Faţă de modalitatea continuă şi naturală în care s-au derulat demersurile privind imobilul în cauză de la momentul transferului scriptic al proprietăţii în favoarea părinţilor inculpatului David Ciceo, respectiv faţă de faptul că realizarea finisajelor la acesta s-a început imediat după aparenta cumpărare şi s-a realizat în mod continuu pe parcursul anului 2013 şi în continuare la începutul anului 2014, instanţa, în consens atât cu poziţia apărării cât şi cu cea a acuzării, apreciază că data consumării faptelor de luare/dare de mită se reţine a fi cel târziu data de 18.10.2012, dată de la care a început să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale”, precizează judecătorii.
Instanţa constată că aparenta cumpărare a imobilului de către părinţii inculpatului Ciceo a fost cronologic urmată de finisarea acestuia în mod natural şi continuu, aspect ce nici nu a fost contestat de vreunul din inculpaţi, iar nici descrierea acuzaţiilor nu indică vreo întrerupere temporală între cele două categorii de prestaţii care să ridice problema unei noi rezoluţii în sensul suplimentării foloaselor reţinute ca fiind remise cu titlu de mită.
Examinând legile penale intervenite succesiv de la data de 18.10.2012, din perspectiva elementelor relevante cu privire la instituţia prescripţiei răspunderii penale, instanţa constată că de la acel moment s-au succedat următoarele legi penale:
La data de 18.10.2012 era în vigoare Codul Penal din 1968 şi Legea 78/2000 în varianta anterioară intrării în vigoare a noului C.pen., potrivit cărora:
– Infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. 1 C.pen. 1968 rap. la art. 6 din Legea 78/2000 era pedepsită cu închisoarea de la 3 la 12 ani.
– Infracţiunea de dare de mită prev. de art. 255 alin. 1 C.pen. 1968 rap. la art. 6 din Legea 78/2000 era pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Conform art. 122 alin. 1 lit. b şi c C.pen. 1968, termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de luare de mită era de 10 ani, iar pentru infracţiunea de dare de mită, de 8 ani. Potrivit art. 123 C.pen., cursul termenului general de prescripţie a răspunderii penale se întrerupea potrivit legii penale vechi prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal, iar conform art. 124 C.pen. 1968, prescripţia înlătura răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 122 era depăşit cu încă o dată. Astfel, potrivit primei legi penale intervenite de la momentul consumării faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale (în vigoare la acel moment faţă de dispoziţiile legii vechi) era de 10 ani în cazul inculpatului Bene. şi de 20 de ani în cazul inculpatului Ciceo.
La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Codul Penal actual, fiind modificate în mod corespunzător (prin raportarea la textele de lege din noul C.pen.) şi dispoziţiile art. 6 din Legea 78/2000. Potrivit acestor norme de incriminare:
– Infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000 este pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
– Infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000 este pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Potrivit art. 155 alin. 1 C.pen. în forma în vigoare la momentul intrării în vigoare a noului C.pen., cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupea prin îndeplinirea oricărui act de procedură, iar art. 154 alin. 1 lit. c C.pen. prevedea un termen general de prescripţie a răspunderii penale de 8 ani pentru ambele infracţiuni. Astfel, legea penală din perioada 01.02.2014 (intrarea în vigoare a noului C.pen.) – 25.06.2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018) reprezintă cea de-a doua lege penală succesivă intervenită de la momentul epuizării activităţii infracţionale reţinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, iar potrivit acestei legi penale, termenul special al prescripţiei răspunderii penale era de 16 ani pentru ambele infracţiuni cercetate în prezenta cauză. (…)
Prescripție după 8 ani
”Termenul general de prescripţie a răspunderii penale, singurul aplicabil conform dispoziţiilor legale şi deciziilor Curţii Constituţionale şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anterior menţionate, a fost acela de 8 ani atât în privinţa infracţiunii de luare de mită cât şi a celei de dare de mită.
În ceea ce priveşte instituţia prescripţiei răspunderii penale, începând cu data de 30.05.2022 şi până în prezent s-a succedat cea de-a patra lege penală, respectiv Codul Penal în forma care prevede întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură care potrivit legii se comunică suspectului sau inculpatului.
Examinând astfel legile penale succesive intervenite de la momentul consumării activităţii pretins ilicite reţinute în sarcina celor doi inculpaţi prin rechizitoriul cu care instanţa a fost sesizată se observă că, în măsura în care instanţa nu identifică vreun temei de achitare a inculpaţilor (conform vreuneia din legile penale succesive intervenite), în cazul inculpatului Bene. este împlinit termenul special al prescripţiei răspunderii penale potrivit legii penale reţinute drept favorabile acestuia în cuprinsul rechizitoriului, fiind împlinit totodată şi termenul general al prescripţiei răspunderii penale conform celei de-a treia legi penale succesive expuse mai sus.
În cazul inculpatului Ciceo, legea penală favorabilă acestuia este cea incidentă în perioada 24.06.2018-29.05.2022, care nu a prevăzut vreun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Această lege penală (care cuprinde, în ansamblul instituţiilor de drept substanţial, instituţia prescripţiei răspunderii penale şi, în cuprinsul său, întreruperea cursului acesteia), potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. 1 şi 2 C.pen. şi art. 15 alin. 2 din Constituţia României, se aplică în mod retroactiv şi ultraactiv întregii perioade de la momentul epuizării activităţii pretins infracţionale reţinute în sarcina inculpatului şi până la pronunţarea hotărârii în prezenta cauză.
Neexistând în această perioadă, potrivit acestei legi penale, un caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, termenul general al prescripţiei răspunderii penale (termenul reglementat de această lege penală analizată), de 8 ani, s-a împlinit la finalul anului 2020, iar instituţia prescripţiei speciale a răspunderii penale (care nu a fost abrogată şi cu privire la care nu s-a constatat neconstituţionalitatea) nu este incidentă în prezenta cauză în raport de această lege penală identificată drept favorabilă faţă de dispoziţiile privind prescripţia răspunderii penale”, precizează judecătorii clujeni.
Afacerea Apron 4
Aceștia au mi reținut în dosar că, la finalul anului 2012 se încheie tranzacţia prin care proprietatea asupra imobilului este transferată scriptic părinţilor inculpatului Ciceo, iar imediat după acest moment, în lipsa oricărei implicări din partea proprietarilor scriptici, inculpatul Bene, personal sau prin intermediari (care acţionează din dispoziţia acestuia), realizează demersuri pentru finisarea imobilului, dispunând şi contractând în acest sens lucrări.
La începutul anului 2013 inculpatul David Ciceo începe demersurile vizând propunerea şi susţinerea unor lucrări de infrastructură aeroportuară suplimentare celor deja contractate, printre care şi platforma Apron 4 (iniţial propusă spre realizare cu 1 loc de parcare, iar spre finalul anului cu 2 locuri de parcare), demersuri pe care le întreprinde (cu implicare personală) în mod continuu pe tot parcursul anului 2013, timp în care la un moment dat Asocierea demarează lucrările la platformă, dar timp în care inculpatul Ciceo susţine în faţa Consiliului Judeţean Cluj că această lucrare poate fi executată în martie 2014 şi deci nu este urgentă pentru anul 2013.
Tot în acest timp, respectiv pe parcursul anului 2013, lucrările de finisare a construcţiei se derulează în mod continuu în aceeaşi modalitate, fără vreo implicare din partea proprietarilor scriptici, cu implicarea însă la nivel decizional a inculpatului Bene, o parte din materialele necesare finisării fiind achiziţionate inclusiv prin societatea SCC Napoca SA.
La începutul anului 2014 Aeroportul începe demersurile oficiale pentru achiziţionarea lucrării de construire a platformei, demersuri în urma cărora lucrarea este atribuită aceleiaşi Asocieri ce efectuase deja lucrări la platformă.
”Pe parcursul procedurilor de emitere a autorizaţiei de construire a platformei inculpatul David Ciceo se implică în proceduri solicitând inclusiv inculpatului Ioan Bene și martorului Ş. D. T. ca inculpatul Bene. să îl roage pe ministrul R. I. să discute cu O. I. pentru ca acesta din urmă să emită autorizaţia de construire (astfel cum rezultă din convorbirile interceptate ….).
Totodată se implică în aceste proceduri pentru identificarea unei soluţii în vederea considerării ca emisă tacit a autorizaţiei de construire în lipsa răspunsului în termen legal şi în ciuda acestor implicări, participă la data de 15.04.2014 la o şedinţă a Consiliului de Administraţie a Aeroportului pe care o înregistrează şi în cadrul căreia susţine că obţinerea autorizaţiei de construire este problema societăţii Napoca şi sunt lupte politice în care nu are rost ca Aeroportul să se implice şi se impune ca această instituţie să se abţină.
După începerea cercetărilor din prezenta cauză, inculpatul Bene se implică personal pentru urgentarea dării în folosinţă a imobilului, iar după efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpaţi şi după ce apărătorul inculpatului Ciceo. participă la câteva audieri de martori, proprietarul scriptic al imobilului, mama inculpatului Ciceo, trimite în scris somaţii aparent pentru identificarea societăţii pe care au fost facturate lucrările de finisare şi materialele folosite, iar ulterior încheie o tranzacţie cu o societate privind cuantumul lucrărilor de finisare, tranzacţionat între părţi la o sumă de aproape 1/3 din cea rezultată din facturi.
Toate aceste elemente susţin existenţa legăturii dintre remiterea imobilului şi a finisajelor şi îndatoririle de serviciu ale inculpatului Ciceo în legătură cu construirea platformei Apron 4 şi scopul remiterii imobilului”, precizează judecătorii.
Aceștia au dispus confiscarea imobilului din Cluj-Napoca primit de David Ciceo, constituit din teren în suprafaţă de 1269 mp, cu construcţie pe trei nivele S+P+2E în suprafaţă totală de 764,21 mp.
EDUCATIE
UMF Cluj-Napoca face bani frumoși pe seama tinerilor care simulează examenul de admitere. Vezi suma încasată

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a organizat, în data de 26 mai, cea de-a XIV-a ediţie a simulării examenului de admitere. La examenul de simulare a concursului de admitere s-au înscris 1 510 candidați din zona Transilvaniei, dar și din alte regiuni ale țării, care au avut astfel șansa să se familiarizeze cu atmosfera de concurs și să-și testeze cunoștințele necesare promovării examenului de admitere propriu-zis, care va avea loc în luna iulie.
Universitatea a încasat bani frumoși pe pe urma simulării.
Astfel, taxa de participare la simulare a fost de 400 de lei, ceea ce înseamnă că, la 1.510 persoane, UMF Cluj-Napoca a încasat, dintr-un foc, 600.000 de lei, adică peste 120.000 de euro.
Cel mai mare interes s-a remarcat pentru programele de studiu Medicină și Medicină Dentară, la care s-au înscris 1 268 de candidaţi. Au urmat specializările Asistență Medicală Generală, Balneo-fiziokinetoterapie şi Recuperare, Radiologie și Imagistică, Tehnică Dentară și Nutriție și Dietetică, la care s-au înscris în total 216 candidați și programul de studiu Farmacie, cu 26 de candidați.
Cele mai mari note
Cele mai mari note s-au obținut la programele de studiu Radiologie și imagistică – 9,85, Balneofizio-kinetoterapie și recuperare – 9,77, Medicină – 9,73, urmate de Asistență medicală generală și Tehnică dentară – 9,69, Nutriție și dietetică – 9,61, Farmacie – 9,55 și Medicină dentară – 9,46.
Simularea concursului de admitere a avut loc on-site, în peste 20 de săli și amfiteatre puse la dispoziție de Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și la Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca. Simularea examenului s-a desfășurat după „sistemul grilă” al întrebărilor cu răspunsuri multiple și a avut durata de 2 ore.
“Ne bucură interesul constant al tinerilor pentru profesiile din domeniul sănătății și îi sprijinim pe toți cei interesați să se pregătească cât mai bine pentru unul dintre cele mai importante examene din parcursul lor educațional. Examenul de admitere în universitatea noastră reprezintă o probă complexă de testare a cunoștințelor candidaților.
De la an la an, exigența crește, acest concurs fiind necesar pentru selectarea celor mai potriviți candidați pentru viitorul sistemului național de sănătate” a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universităţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
Examenul are loc în 23 iulie
Liceenii care au dorit să își verifice sau să îşi consolideze cunoștințele în vederea promovării examenului de admitere au avut ocazia să participe, în lunile aprilie și mai, la cursuri de pregătire online, oferite de cadre didactice din cadrul universității. Cursurile de pregătire au rămas la dispoziţia celor înscrişi și au putut fi accesate în orice moment, până la data examenului.
În plus, anul acesta, s-au organizat, în premieră, sesiuni online de Q&A, la care candidații au putut primi răspunsuri la întrebările lor legate de tematica concursului de admitere chiar de la cadrele didactice care vor pregăti subiectele pentru examen.
Examenul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” se va desfășura în sistem clasic, în data de 23 iulie, iar candidații se vor putea înscrie în perioada 12 iunie – 15 iulie.
EVENIMENT
Nelu Varga (CFR Cluj), după ieșirea lui Dan Petrescu: Nu veți mai vedea asemenea scene cât voi mai fi eu patron la CFR Cluj

Patronul echipei CFR Cluj, Nelu Varga, și-a cerut scuze public pentru incidentele de după meciul cu Farul Constanța și pentru ieșirrea nervoasă a antrenorului Dan Petrescu.
„Îmi cer scuze în nume personal și al clubului CFR Cluj pentru incidentele de aseară. Nu aceasta este imaginea CFR Cluj, ci blazonul că în ultimii ani 5 ani am fost campionii României. Indiferent de presiune trebuie întotdeauna să ne respectăm blazonul.
Felicit echipa Farul Constanța pentru titlul de campioană și pentru felul în care a jucat aseară la Cluj. Aceasta este calea! Calea fotbalului, calea corectitudinii sportive cu orice preț. Dacă ne abatem de la ea, pierdem însăși esența fotbalului, esența unui club precum CFR Cluj.
Ne pierdem identitatea, ceea ce este infinit mai grav decât un rezultat sau un campionat ratat. Vă asigur că atât timp cât sunt eu patron, nu veți mai vedea asemenea scene la CFR! Indiferent de cât am fi de supărați… trebuie să producem fotbal, nu frustrări! Forza, CFR!”, a spus Varga.
ADMINISTRAȚIE
FOTO. Șase parcuri din Cluj-Napoca, printre cele mai bine cotate parcuri și grădini publice din România. Parcul Mare, locul 4

Luna mai este momentul ideal pentru a te bucura de frumusețea parcurilor și grădinilor publice. Aceste oaze de verdeață și liniște reprezintă destinații preferate pentru toți cei în căutarea unei evadări din agitația urbană, pentru a se bucura de o plimbare, pentru un picnic sau pentru a se dedica activităților fizice și recreative, arată Clubulcopiilor.ro.
Pentru cei mici, parcurile oferă un spațiu vital pentru joacă, interacțiune socială și explorare. Ele sunt adevărate laboratoare în aer liber pentru copii, unde pot explora natura, flora și fauna. De asemenea, multe parcuri oferă locuri de joacă special amenajate, ideale pentru copii pentru a se elibera de energie și a se distra într-un mod sigur.
Dar care sunt cele mai frumoase parcuri și grădini publice din țară? Reprezentanții clubului au întocmit un clasament cu cele mai bine cotate 65 de parcuri și grădini publice din țara noastră pe baza datelor disponibile în Google Maps.
Google Maps a acumulat peste un milion de recenzii pentru parcurile și grădinile publice din România. Clasamentul întocmit de noi ia în calcul parcurile și grădinile publice care au acumulat cel puțin 1000 de recenzii de-a lungul anilor și care au obținut cele mai mari evaluări medii ale recenziilor. Acolo unde mediile recenziilor parcurilor au fost la egalitate, am prioritizat parcul care a adunat cele mai multe recenzii.
Cele mai bine cotate parcuri se află în marile orașe ale țării – Iași, Timișoara, București, Cluj-Napoca, Sibiu și Craiova. Dintre acestea, două parcuri – Grădina Publică Palas din Iași și Iulius Gardens din Timișoara -au reușit să obțină un rating excelent de 4,8, dintr-un maximum de 5.
În acest clasament figurează și șase parcuri din Cluj-Napoca: pe locul 4 Parcul Central Simion Bărnuțiu cu un rating de 4,7, pe locul 9 Parcul Iulius și Parcul Cetățuia pe locul 23, pe locul 31 Parcul Sportiv ”Iuliu Hațieganu”, pe locul 59 Parcul Rozelor și 64 Parcul Detunata.
Parcul Mare
Parcul Central „Simion Bărnuțiu” (Parcul Mare) este situat în centrul municipiului Cluj-Napoca și este cel mai popular parc din oraș.
Parcul oferă o varietate de activități pentru vizitatori. Există o zonă de joacă pentru copii, o pistă de biciclete, terenuri de baschet și zone speciale pentru hamace. O atracție principală a parcului este lacul Chios, pe care te poți plimba cu hidrobicicleta. În Parcul Central se află clădirea vechiului Casino, care găzduiește frecvent expoziții si evenimente culturale.
În timpul verii, parcul devine locul preferat al clujenilor pentru că aici se organizează concerte live, spectacole de teatru în aer liber și festivaluri. Copiii se pot bucura în fiecare weekend de zone de joacă și activități special create pentru ei.