Connect with us

EDUCATIE

ÎNSCRIERI pentru NASA Space Apps Challenge la Cluj

Publicat


NASA Space Apps Challenge anunţă deschiderea înscrierilor pentru participarea la cea de-a zecea ediţie a hackathonului care se va desfăşura simultan, online, în perioada 2-3 octombrie, în patru oraşe din România, printre care şi Cluj, şi în alte sute de locuri din întreaga lume.

Puterea lui zece

Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, ediţia 2021, cu tema „Puterea lui zece”, prin care NASA aniversează cele zece ediţii desfăşurate până acum, dedicate inovaţiei, colaborării şi comunităţii, reuneşte în parteneriat zece agenţii spaţiale: ESA (Agenţia Spaţială Europeană), Agenţia Japoneză de Explorare Aerospaţială, Agenţia Spaţială Canadiană, Agenţia Spaţială Australiană, Agenţia Spaţială Braziliană, Comisia Naţională pentru Activităţi Spaţiale din Argentina, Agenţia Spaţială Paraguayană, Agenţia Spaţială Naţională din Africa de Sud şi Agenţia Spaţială Naţională din Bahrain se vor alătura agenţiei NASA.

Anul acesta, Space Apps va adăuga patru noi categorii tematice, ridicând la zece numărul premiilor globale.

„La NASA International Space Apps Challenge sunt invitaţi să participe oameni de ştiinţă, antreprenori, designeri, ingineri, pasionaţi de tehnologie, povestitori, producători, constructori etc. din întreaga lume. Timp de 48 de ore, aceştia vor accesa datele deschise ale NASA şi vor lucra împreună pentru a găsi soluţii ingenioase pentru probleme reale, de pe Pământ şi din spaţiu, pe care NASA le propune spre soluţionare în această ediţie a hackathonului. Proiectele depuse vor fi evaluate de experţii agenţiei spaţiale şi vor fi selectaţi câştigătorii pentru cele zece premii globale”, precizează organizatorii.

150.000 de oameni

În România, cel mai mare hackathon din lume este organizat de ROTSA, DiFine PR şi ClujHub şi se va desfăşura online în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi.

Hackathonul internaţional NASA Space Apps Challenge este un program inovator de incubare al NASA, organizat anual. Programul cooptează mii de oameni din întreaga lume, care lucrează cu datele deschise ale NASA într-un sprint de 48 de ore. De la lansare, în anul 2012, NASA Space Apps Challenge a cooptat peste 150.000 de oameni din peste 150 de ţări şi teritorii.

În 2020, la nivel internaţional, Space Apps s-a bucurat de aproximativ 26.000 de participanţi, care au produs 2.303 de proiecte. În România hackathonul a fost organizat în Bucureşti şi Cluj, patru echipe din ţara noastră calificându-se pentru etapa de jurizare internaţională a competiţiei. AGERPRES




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate