ACTUALITATE
FOTO/ RECORD de sterilizare a câinilor și pisicilor cu și fără stăpân din Cluj realizate de Asociația Nuca în 2020
Asociația pentru protejarea animalelor NUCA a stabilit anul trecut un record de sterilizare a câinilor și pisicilor fără stăpân.
Reprezentanții asociației susțin că 2020 a fost un an plin de provocări pentru toata lumea iar scopul principal, acela de a diminua rata abandonului animalelor prin sterilizări înregistrate, a întrecut realizările oricărui an de când activează.
”Au fosta 1966 de sterilizări a câinilor și pisicilor cu și fără stăpân! În Cluj-Napoca au fost realizate 1252 de sterilizări, 500 în Huedin și 214 de astfel de intervenții în Beiuș. Visăm în continuare la o lume în care fiecare cățel și pisică să aibă o familie, care să îi iubească și să-i îngrijească, așa cum merită”, a transmis asociația.
Reprezentanții NUCA au mulțumit voluntarilor, membrilor cotizanți, persoanelor care au redirecționat 2%, asociațiilor cu care colaborează -Grenzenlose Notfelle e.V., Nuca Animal Welfare Deutschland e.V. Zwerfhonden Roemenie, grupului Waterloo for Animals și cabinetelor veterinare partenere.
La ce ajută sterilizarea
Asociaţia Nuca desfăşoară în mod continuu activităţi de sterilizare a câinilor şi pisicilor fără stăpân.
Sterilizarea este o metodă eficientă de reducere a numărului de câini nedoriţi, dar şi o intervenţie cu un efect pozitiv pe termen lung asupra sănătăţii animalului. Problema actuală a suprapopulării cu câini şi pisici este o tragedie provocată de către om şi necesită o soluţie umană şi eficace.
Din experienţa ultimilor ani putem afirma cu certitudine că majoritatea câinilor nesterilizaţi provin din curţile oamenilor. Din acest considerent, NUCA a început un nou proiect având drept scop sterilizarea câinilor cu stăpân.
Asociaţia Nuca se implică în sterilizarea câinilor şi pisicilor cu stăpâni din satele învecinate oraşului Cluj-Napoca, atunci când aceştia din urmă nu îşi permit, nu cunosc această opţiune sau o neglijează.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






