ACTUALITATE
FOTO. Programul gratuit de sterilizare a animalelor continuă la Cluj-Napoca. Emil Boc: Este o dovadă de responsabilitate
Primăria municipiului Cluj-Napoca continuă și în anul 2026 programul de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor de rasă comună și a metișilor acestora, o inițiativă menită să protejeze sănătatea animalelor, să prevină abandonul și să limiteze înmulțirea necontrolată.
Costurile sunt suportate integral din bugetul local.
Program destinat proprietarilor din Cluj-Napoca
Programul se adresează proprietarilor de animale de companie care au domiciliul în municipiul Cluj-Napoca și dețin câini sau pisici de rasă comună ori metiși ai acestora. Municipalitatea acoperă în totalitate costurile aferente procedurii de sterilizare, incluzând anestezia, intervenția chirurgicală, tratamentul post-operator și medicația necesară.
Valoarea procedurilor, cu TVA inclus, este de 350 de lei pentru câinii masculi, 400 de lei pentru câinii femele, 300 de lei pentru pisicile mascul și 350 de lei pentru pisicile femelă, sume care sunt decontate integral de Primărie.
Cum pot clujenii accesa sterilizarea gratuită
Înscrierea în program se face prin completarea unei cereri care poate fi transmisă online sau depusă fizic la Primăria Cluj-Napoca, la care trebuie atașată o copie a carnetului de sănătate al animalului. Cererea poate fi trimisă pe adresele de e-mail ecologieurbana@primariaclujnapoca.ro sau registratura@primariaclujnapoca.ro.
După aprobarea solicitării, proprietarul primește un bon de sterilizare, care poate fi utilizat la unul dintre cele trei cabinete veterinare partenere ale municipalității: Croma Impex SRL, Happy Pets SRL sau Veterinarius SRL.
Rezultatele programului: sute de animale sterilizate
De la lansarea programului, în anul 2024, și până în prezent, 707 animale au fost sterilizate cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca. Dintre acestea, 263 sunt câini și 444 sunt pisici. Doar în anul 2026, până la acest moment, au fost deja emise 48 de bonuri de sterilizare, ceea ce indică un interes constant din partea comunității.
Emil Boc: Asigurăm o viață de calitate
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, subliniază importanța responsabilității în rândul proprietarilor de animale de companie și rolul esențial al sterilizării în gestionarea populației de animale din oraș.
„Sterilizarea este o dovadă de responsabilitate a proprietarului de animale de companie, este o dovadă de responsabilitate pentru bunăstarea animalului de companie și, împreună, prevenim înmulțirea necontrolată a câinilor și pisicilor din orașul nostru și, cu alte cuvinte, ne asigurăm o viață de calitate”, a declarat Emil Boc.
Sprijin și pentru animalele fără stăpân
Totodată, Primăria Cluj-Napoca încurajează implicarea cetățenilor în protejarea animalelor fără stăpân. În situația identificării unui câine pe domeniul public, clujenii pot apela la Centrul de Gestionare a Câinilor Fără Stăpân, situat pe strada Bobâlnei nr. 65, instituție care asigură capturarea, tratarea, sterilizarea și îngrijirea animalelor.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






