Connect with us

ECONOMIE

FOTO. Drumul Expres de la Tureni va avea parapet dublu New Jersey. Este cerut de un ONG pe toate drumurile de mare viteză

Publicat


Drumul Expres de la Tureni, care urmează să fie inaugurat săptămâna viitoare, va fi dotat cu parapet central de beton tip New Jersey. Asociația Pro Infrastructura cere ca această soluție să devină standard pe toate autostrăzile și drumurile expres, fiind singura capabilă să oprească pătrunderea pe contrasens a vehiculelor grele.

Asociația Pro Infrastructură susține că DEx4 oferă un exemplu pozitiv, fiind deja echipat cu un sistem sigur, dublu, de parapet de beton pe viaducte, care poate preveni tragedii precum cea petrecută pe 5 iunie pe DEx12 Craiova-Pitești, unde un TIR a trecut prin parapetul metalic, ucigând un șofer și rănind grav un pasager.

„Pe 5 iunie 2025, la kilometrul 46 pe DEx12 Craiova-Pitești, un TIR a acroșat o autoutilitară, apoi a intrat ca-n brânză prin parapetul metalic central, unde putea genera alte victime. Șoferul dubei a murit și o altă persoană aflată lângă el a fost grav rănită. Pătrunderea pe contrasens a vehiculelor de mare tonaj nu este nici pe departe o premieră, ba dimpotrivă: am avut mai multe astfel de tragedii și frecvența lor ne îngrijorează”, transmite Asociația Pro Infrastructura.

Parapet dublu de beton pe toate autostrăzile

Potrivit organizației, Germania, Austria sau Grecia au început deja să înlocuiască sistemele vechi cu parapet dublu de beton, iar România are deja cadrul normativ pregătit. Modelul propus prevede 2 metri de parapet dublu cu un strat de pământ între ele și câte 50 cm liberi de o parte și de alta, pentru un plus de confort vizual și de siguranță.

Asociația Pro Infrastructura subliniază că există și un avantaj economic, și anume că parapetul de beton se produce local, spre deosebire de sistemele metalice, care sunt adesea importate.

„Unde mai pui că lisa metalică este importată, în timp ce parapetul de beton se fabrică deja în România. Costurile suplimentare suportate de stat pe termen scurt pot fi diminuate prin întoarcerea în economia noastră a unei părți semnificative din acești bani.

Având în vedere toate aceste argumente, solicităm oficialilor din minister, cât și responsabililor din CNAIR și CNIR să implementeze noile loturi de autostrăzi și drumuri expres cu parapet central de beton și să înlocuiască treptat, cu aceeași soluție tehnică, tronsoanele aflate în exploatare în toată țara”, mai arată reprezentanții Pro Infrastructura.

Asociația cere autorităților ca toate proiectele noi de autostrăzi și drumuri expres să includă standard acest tip de parapet, iar tronsoanele deja construite să fie reconfigurate treptat cu această soluție tehnică, considerată mai sigură pentru toți participanții la trafic.

FOTO: AlexCDrone




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate