ADMINISTRAȚIE
Emil Boc, atac la adresa directorului Asociației Pro Infrastructura. L-a acuzat că minte și l-a trimis „să pună mâna pe carte”
Pe fondul criticilor privind proiectul metroului din Cluj, primarul Emil Boc a lansat un atac la adresa lui Ionuț Ciurea, directorul Asociației Pro Infrastructura. Organizația a acuzat recent că metroul clujean nu are nici finanțare clară, nici autorizație de construcție.
Emil Boc a respins ferm aceste afirmații, în fața presei clujene, considerându-le dezinformări.
„Tot văd pe unii deștepți care spun: n-are autorizație de construcție metroul. Este un domn Ciurea, care se dă mare șmecher, trebuie să știe că o cârtiță de-aia care e un șobolan n-are nevoie de autorizație de construcție, dar o cârtiță din-asta de metrou are nevoie de autorizație de construcție. Noi avem deja autorizația de construcție, în baza legilor speciale pentru autostrăzi și metrou.
„Ce trebuie să știe cei care vorbesc de-a lela”
Ce trebuie să înțeleagă acest domn și alții care vorbesc de-a lela: că la aceste lucrări de infrastructură mare nu poți aștepta până se emite autorizația de construcție pentru tot tronsonul de 50 de kilometri, de 100 de kilometri, pentru că nu ai mai termina niciodată lucrarea.
Eu, în 2010, am modificat legislația, deci știu despre ce vorbesc, astfel încât, în momentul când sunt întrunite condițiile minimale se emite autorizația de construcție globală, după care sectorial, vii cu detaliile tehnice de executare a lucrărilor, vii cu proiectul tehnic și tronson cu tronson aprobi. Până la sfârșitul lucrării, trebuie să ai toată autorizația emisă, global. Așa e și la autostrăzi, așa e și la metrou, deci ăia care mai vorbesc prostii nu îi credeți, că numai dezinformează în privința autorizației de construcție. Suntem cu toate actele la zi”, a declarat edilul.
„Asociația Pro Infrastructura e echipa de casă a USR-ului”
Boc a acuzat că Asociația Pro Infrastructura, pe care a numit-o „echipa de casă a USR-ului”, duce o campanie împotriva proiectului. De asemenea, despre directorul asociației a spus că nu cunoaște cadrul legal aplicabil proiectelor mari de infrastructură și l-a trimis să „pună mâna pe carte”.
„Cei care se alarmează, e treaba lor. Eu nu înțeleg cum să fii în orașul ăsta, să faci tot ce îți stă în putință să nu se facă (metroul – n.red.), chiar nu înțeleg. Ce îți mai pasă ție de orașul ăsta dacă și minți, și dezinformezi, să nu se facă. Du-te, locuiește în altă parte, dacă nu își place la Cluj. Ciurea e brațul înarmat al USR-ului, Asociația Pro Infrastructura e echipa de casă a USR-ului, o știe toată lumea. Măcar dacă ar spune adevărul. Cum să spui, măi Ciurea măi, că nu e autorizație de construcție. Nu știi legislația de autostrăzi, de metrou? Nu știi, citește! Pune mâna pe carte!”, a mai spus primarul.
Metroul are cel puțin două surse de finanțare, spune Emil Boc
În privința finanțării, Emil Boc a explicat că metroul are prevăzute în contract cel puțin două surse alternative: Programul Operațional Transporturi și fondurile din certificatele verzi ale Guvernului, adăugând că Guvernul va decide dacă menține proiectul în PNRR sau mută finanțarea.
„Noi nu am primit nicio informare deocamdată cu privire la metrou, dacă rămâne sau nu în PNRR. Este decizia exclusiv a Guvernului. (…) În cazul metroului, noi avem, pe lângă PNRR, cel puțin alte două surse de finanțare menționate în contract, și anume: Programul Operațional Transporturi și emisiune de certificate verzi ale Guvernului României. Totul ține de negociere. România are două căi la dispoziție: să stea în dreptatea ei și să se certe cu Comisia Europeană, să meargă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dar până atunci, banii sunt blocați, sau să renegocieze, să scoată din PNRR banii care nu sunt gratuiți (…)”, a mai explicat Boc.
Reacția primarului vine după ce Asociația Pro Infrastructura a transmis recent că „șansele să vedem în curând metrou la Cluj sunt inexistente”, în condițiile în care proiectul nu are nici finanțare sigură, nici autorizație de construire completă, iar lucrările promise pentru 1 septembrie 2023 nu au început. Primarul a anunțat zilele trecută că lucrările la puțul de lansare a TBM-urilor vor începe de 24 iulie.
„Cred că domnul Boc se gândește la vreo cărtiță naturală, în carne și oase, că alea mecanice nu o să intre în august în pământ, că-s dezasamblate. Nu au nici curent, nu s-au băgat în priză, nu au proiect pentru racordare la curent și la apă”, a spus Ionuţ Ciurea, directorul executiv al Asociaţiei Pro Infrastructură.
Ordinul de începere a lucrărilor la metrou a fost dat pe 1 septembrie 2023.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






