EVENIMENT
Petrișor Peiu (liderul senatorului AUR): „Vor să bage România în faliment. AUR nu le permite!”
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Guvernului României să renunțe la planurile de contractare a unui împrumut de 16,7 miliarde euro prin instrumentul SAFE al Uniunii Europene, destinat în principal achiziției de armament.
Formațiunea acuză lipsa de transparență, absența unei dezbateri publice și a avizului Parlamentului.
Lipsă de legitimitate și transparență
În opinia AUR, procesul de aplicare pentru finanțare a fost inițiat în mod nelegitim. La 30 aprilie 2025, Ilie Bolojan, pe atunci doar președinte interimar, ar fi anunțat, în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), crearea unui grup de lucru pentru pregătirea aplicației României.
Planurile naționale de investiții în apărare trebuie transmise Consiliului European până la 30 noiembrie 2025, urmând ca în ianuarie 2026 să fie adoptate planurile de implementare.
Creșterea datoriei externe și costuri necunoscute
Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, a declarat că împrumutul reprezintă o povară uriașă pentru bugetul României.
„Se fac demersurile privind obținerea împrumutului în condițiile lipsei totale de transparență. În prezent nu știm concret ce anume vom cumpăra de 16,7 miliarde euro și nici nu știm ce dobândă se va plăti pentru acest credit, ceea ce este inacceptabil.”
El a adăugat că dobânda este incertă și ar putea fi mai mare decât cea de pe piețele financiare internaționale.
„Amintim Guvernului că potrivit Legii 182 din 12 aprilie 2002 privind protecția informațiilor clasificate, informațiile privind cheltuirea banilor publici nu pot fi clasificate.
Respingem ideea conform căreia creditul va fi contractat de România în condiții așa-zis avantajoase. Acest credit se va adăuga la datoria externă a României, care deja a ajuns la limita maximă admisă de Tratatul European, de 60% din Produsul Intern Brut.
Dobânda la acest împrumut, despre care amintim că este necunoscută, este totuși o dobândă de pe piețele financiar-bancare sau mai mare, din moment ce președintele Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen a motivat refuzul a 9 state membre UE din totalul de 27 state de a accesa împrumuturile din instrumentul SAFE, prin faptul că cele 9 state vor găsi credite cu dobânzi mai mici decât cele din SAFE”, a mai spus Petrișor Peiu.
Autostrăzile A7 și A8, folosite ca argument politic
Guvernul ar încerca să justifice împrumutul prin includerea finanțării pentru autostrăzile A7 și A8, cu scopul declarat de a crește mobilitatea militară. AUR consideră însă că aceasta este o strategie pur politică.
„Pentru a face acceptabil împrumutul din SAFE pentru opinia publică, din acești bani se vor finanța nu doar cumpărăturile de armament, ci și finalizarea autostrăzilor A 7 și A 8, cu scopul creșterii mobilității militare.
În cazul României respingem ideea că împrumutul de la SAFE ar fi atractiv pentru că s-ar finanța și infrastructura. Iresponsabilitatea și incompetența Guvernului au făcut ca România să piardă finanțările din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinate realizării autostrăzilor A 7 și A 8.
Așadar, Guvernul pierde finanțări europene gratis, nerambursabile, pentru A 7 și A 8 și spune că în schimb va obține alte finanțări europene cu împrumut și cu dobândă.
Ca atare, invităm Guvernul să găsească finanțări europene nerambursabile pentru realizarea A 7 și A 8, în locul finanțărilor din PNRR pe care le-a pierdut din incompetență”, a subliniat Petrișor Peiu.
România, printre cei mai mari beneficiari SAFE
Petrișor Peiu a atras atenția și asupra faptului că suma pe care Guvernul vrea să o contracteze este disproporționat de mare comparativ cu alte state europene.
„Considerăm că nivelul sumei, de 16,7 miliarde euro este nefiresc de ridicat și plasează România pe locul 2 între țările care vor accesa instrumentul SAFE. Nu înțelegem de ce România, cu deficit bugetar excesiv, cel mai mare din Europa și cu o datorie externă care va depăși criteriile de la Maastricht odată cu contractarea creditului SAFE, va împrumuta mai mulți bani decât Franța și Italia sau de ce va împrumuta o sumă de 17 ori mai mare decât Spania, care va accesa doar 1 miliarde de euro din finanțarea SAFE. Amintim și că 9 dintre cele 27 state membre UE au ales să nu recurgă la împrumuturile din SAFE”, a încheiat liderul senatorilor AUR.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






