Connect with us

CULTURA

EXCLUSIV Pictorul icoanei care lăcrimează la Cluj: Faptul că icoana Mântuitorului Hristos plânge este un lucru extrem de rar

Publicat


albu

Lectorul universitar doctor Sorin Albu, de la Universitatea de Artă și Design (UAD) Cluj-Napoca, este cel care a pictat icoana Mântuitorului Iisus Hristos care lăcrimează într-o biserică din cartierul Zorilor, dar și a icoanei Fecioarei Maria cu pruncul care a lăcrimat în urmă cu 5 ani în același lăcaș de cult. Acesta a declarat pentru Cluj24 că, în tradiția bizantină, se consideră că fiecare  icoană este făcătoare de minuni.

”Noi, astăzi, ne minunăm că lăcrimează o icoană, toată lumea este extaziată, dar, în Muntele Athos, sunt icoane care nu au lăcrimat dar au atașate semne de la oamenii cărora icoana respectivă le-a rezolvat problema după ce s-au rugat în fața ei. În semn de cinstire și respect, de exemplu, un amiral și-a desfăcut epoleții și i-a lăsat acolo.

Baza logică de la care se pornește este una greșită pentru că miracolul nu este ceva magic în creștinismul ortodox, ci toate aceste lucruri au o rădăcină foarte puternică în tradiția Imperiului Bizantin. Toate icoanele pe care noi le pictăm au fost gândite, conceptul lor arhetipal fiind dezvoltat acolo”, a spus Albu.

Citește și O icoană a lui Isus Hristos LĂCRIMEAZĂ de 5 zile la Cluj. Este la o biserică din cartierul Zorilor

Acesta a precizat că o icoană este din start desenată diferit de un tablou religios, mai ales din perioada Renascentistă, unde Fecioara Maria este pictată ca un om.

”În arta bizantină, icoanele au chipuri sintetizate, este un chip uman, dar nu este umanizat, pentru că trupul pe care noi îl reprezentăm ca și iconografi în icoană este trupul înviat după momentul Judecății universale, când trupul înviat capătă o nouă substanță.

Icoanele arată, de fapt, lumea de dincolo, și noi, în realizarea lor, le desenăm în 2D. Astfel, icoana realizează un portal de comunicare, iar atunci când omul stă în fața acelei icoane comunică, la fel ca printr-o fereastră, cu veșnicia. Dar direcția nu este numai dinspre om spre veșnicie, ci și invers, mijlocită de amprenta icoanei care se transformă în poartă de comunicare.

Când te pui în fața unei icoane, nu trebuie să te apuci să zici <<Doamne ajută-mă>> ci, doar stând înaintea ei, e ca și când ai sta înaintea persoanei reprezentate”, a explicat pictorul clujean.

icoana 2

Icoana produce un efect imediat

Citește și Parohul bisericii din Cluj unde lăcrimează icoana lui ISUS: Mă feresc să interpretez mesajul. E vorba despre voința lui Dumnezeu

Sorin Albu a precizat că, odată ce icoana este pictată, produce efect imediat, iar în funcție de ceea ce se întâmplă în lume reacția prototipului este pe măsură.

”Minunea survine în momentul în care există o neconcordanță între lumea creată și lumea necreată. Noi trăim astăzi într-o minciună sfruntată, la toate nivelurile și atunci intră în contradicție cu adevărul.

Mântuitorul Hristos, prin definiție, este Calea, Adevărul și Viața, iar atunci ce face? El, care este conceptul de lumină, de iubire, de virtute, stă în smerenie și plânge. Mesajul este că societatea nu este articulată pe adevăr, ci pe minciună.

Dacă nu există între oameni bunăvoire, nu ai cum să ajungi să ai pace socială, iar dacă nu ai pace socială nu ai cum să ajungi să înțelegi slava dumnezeiască”, a mai spus universitarul.

Potrivit acestuia, ”faptul că icoana Mântuitorului Hristos plânge este un lucru neașteptat și extrem de rar” iar în istoria umanității nu au fost înregistrate mai mult de zece icoane cu Iisus care plâng.

E prea mare minciuna

”Nu știu dacă oamenii pot să înțeleagă complexitatea evenimentului. Cel care este iubire și lumină, prin definiție, cel care a creat lumina și iubirea, El plânge. În istoria celor 33 de ani câți a trăit Mântuitorul Hristos pe Pământ este un singur moment când plânge, la învierea lui Lazăr, în rest nu plânge. E prea mare minciuna, asta e problema.

Omul este templul harului Duhului Sfânt.

Nu este vorba de ceea ce se întâmplă acum cu pandemia la nivel global, acesta este doar începutul unui sfârșit. Acum s-a atins un punct critic în care, dacă omul nu știe ce vrea, riscă să nu se mai poată întoarce înapoi”, a adăugat Sorin Albu.

După ce s-a aflat că icoana de la Cluj lăcrimează, pictorul crede că oamenii ar trebuie să fie mai buni unii cu alții și când se întâlnesc să se bucure de prezența celuilalt ca de prezența Mântuitorului Hristos.

”Indiferent dacă eu, personal, sunt de acord sau nu cu ceea ce se întâmplă, viața unui creștin care și-a asumat parcursul acestui drum întru Hristos presupune o iubire necondiționată a aproapelui.

Asta înseamnă o iubire jertfelnică, chiar dacă unul vine lângă mine și începe să mă lovească cu vorbele lui, eu să îl cuprind în logica iubirii, să nu rostesc nimic, doar să stau lângă el cu bunăcuviință, într-o tăcere deplină, să-l las să se manifeste până când răul din el dispare prin iubirea pe care i-o transmit eu.

Oamenii se întâlnesc unii cu alții de bucurie, iar aceste legăturile firești care au existat până în anul 2019 s-au spulberat în ultimii doi ani iar acum sunt condiționate colectiv. <<Nu mai aveți voie să vă întâlniți cum vreți voi, ci când vrem noi>>.

Când cineva îmi condiționează libertatea pe care am primit-o ca dar de la Dumnezeu, oare nu se substituie lui Dumnezeu încercând să îmi fure libertatea? Dacă Cel ce este, Cel ce este peste tot și toate a stat pe cruce fără măcar să aibă un gând rău despre cei care l-au prigonit, tocmai ca să conserve libertatea omului și să-l dezrobească de sub lanțurile vrăjmașului, a Satanei, acum ce face umanitatea?

Își pune lațul la gât în prezența Celui care s-a răstignit și spunem <<noi nu mai vrem să fim cu tine, preferăm lanțul acesta greu numai ca să pot să îmi trăiesc viața ca înainte>>. Este o contradicție, iar Dumnezeu ce face? Plânge pentru creația lui, pentru că nu-l vede”, a mai spus Sorin Albu.

albu 2

Substanța care curge nu există pe Pământ

În ceea ce privește lichidul care curge din ochiul Mântuitorului din icoana de la Cluj, acesta a afirmat că există în Moscova cercetători care au studiat icoanele care lăcrimează și au creat un institut de cercetare a minunilor.

”Rezultatul cercetării, în baza analizelor fizico-chimice și biologice, indică faptul că substanța respectivă nu există pe Pământ. Ce s-a întâmplat la biserica din cartierul Zorilor este un fenomen similar.

De ce? Pentru că dacă ar fi ulei, ar curge până la un moment dat, dar în contact cu aerul tinde să se coaguleze. Apa, dacă o pui să curgă, se evaporă și se usucă. Aici este vorba despre o picătură care își păstrează constant consistența și curge constant, izvorând din locul respectiv. Dar pe spatele icoanei nu se vede locul de unde izvorăște”, a mai spus universitarul clujean.

Sorin Albu a menționat că toate icoanele din biserica din Zorilor sunt făcute după chipuri iconice consacrate din Constantinopol care sunt făcătoare de minuni.

”Icoana în cauză, cea a Mântuitorului, este pictată după icoana de deasupra Porții de Aur a Constantinopolului pe unde intra basileul cu suita, era Poarta Biruinței, o poartă cu o însemnătate specială. Când Mehmet al II-lea a cucerit Constantinopolul, primul lucru pe care l-a făcut a fost să dea jos icoana respectivă, pictată în mozaic.

În 2014, la Zilele Artei Bizantine, în cadrul expoziției, m-am gândit ce pot să fac și am decis să refac icoana Mântuitorului Hristos de la Poarta de Aur, o pictură pe pânză”, a mai precizat Albu care a afirmat că, dacă într-o zi simte chemare, poate termina o icoană în 12 ore, dar aceeași icoană o poate face în două sau trei luni.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate