Connect with us

ACTUALITATE

Parohul bisericii din Cluj unde lăcrimează icoana lui ISUS: Mă feresc să interpretez mesajul. E vorba despre voința lui Dumnezeu

Publicat


icoana 1

Părintele Nicolae Dura, parohul Bisericii cu Hramul ”Învierea Domnului” din cartierul Zorilor, unde o icoană a lui Isus Hristos lăcrimează neîntrerupt din 2 decembrie, susține că, după ce au aflat despre acest fenomen inexplicabil, enoriașii vin discret, se uită, se minunează, îngenunchează și se roagă, în tăcere.

”Oamenii caută explicații, ce anume e, de ce oare e, cum s-a întâmplat și de ce? Curiozitatea e bună, dar sunt locuri în care nu ne folosește la nimic, pentru că, uneori, nu sunt răspunsuri.

Citește și O icoană a lui Isus Hristos LĂCRIMEAZĂ de 5 zile la Cluj. Este la o biserică din cartierul Zorilor

Nici eu nu am atâtea răspunsuri la câte întrebări au oamenii. Rolul meu și datoria mea, dacă sunt curioși și vor să mă întrebe cum s-a întâmplat, este să le spun că astea sunt datele, atâta știu. Mai departe, fiecare cu puterea lui.

Nu vrem să facem tam-tam, pentru că e lucrarea lui Dumnezeu, nu a noastră. Dacă a venit de la Dumnezeu, nu are cum să fie ceva rău”, a spus Nicolae Dura pentru Cluj24.

Acesta consideră că oamenii nu au nevoie de astfel de dovezi pentru că viața lor, în sine, este o sărbătoare, o minune.

icoana 2

”Noi trăim ca fii ai Împărăției Tatălui Ceresc, or aici sunt astfel de lucruri care ne copleșesc.

Ceea ce noi astăzi am văzut sunt doar niște fărâmituri care ne așteaptă la masa Împărăției, iar această singură picătură, o lacrimă de acest gen, este o fărâmitură prin care Dumnezeu vrea să ne trezească și să spună că lumea materială în care trăim, direcția pe care ne orientăm, nu sunt suficiente.

Mântuitorul nu are nevoie de creștini de week-end, ci creștinismul este un mod de viață, de a fi.

Sărbătorile nu trebuie așteptate, sărbătoarea este, efectiv, viața omului, trebuie să trăim fiecare clipă, fiecare zi, ca o adevărată sărbătoare, pentru că suntem cu Hristos cel Înviat.

Mă feresc să interpretez mesajul lăcrimării icoanei pentru că este vorba despre voința lui Dumnezeu. Ceea ce pot să spun este că sunt martor la ceea ce s-a întâmplat.

Ce anume vrea să ne transmită Dumnezeu este clar că El există, că este voința Lui.

Manifestarea din biserica noastră depășește limita normalului, a lucrurilor mecanice, fizice, chimice și biologice. Dar ce anume vrea Dumnezeu să ne transmită, dar Dumnezeu știe”, a mai spus preotul paroh.

Se fac fotografii de două ori pe zi

Acesta a început să facă Acatistul Mântuitorului Hristos iar mai departe așteaptă deciziile Centrului Eparhial.

”Eu, ca preot paroh, am solicitat consemnarea evenimentului din partea martorilor oculari și supraveghez fenomenul. În fiecare zi, dimineața și seara, fac fotografii și filmez dar fac și măsurători.

Acum două zile, lacrima a stagnat la nivelul de 33 de cm, exact vârsta Mântuitorului când a fost răstignit”, a precizat Nicolae Dura.

icoana 4

Părintele paroh a explicat că biserica este deschisă pentru credincioși și aparține tuturor, astfel că aceștia pot veni când este program liturgic.

Icoana Fecioarei Maria a lăcrimat în urmă cu 5 ani

Biserica pe care o păstorește a mai înregistrat în urmă cu 5 ani un fenomen similar când a lăcrimat o icoană a Maicii Domnului cu pruncul din altar.

”În clipa când Icoana Maicii Domnului a lăcrimat, am avut semne de îndoială. Nu am crezut pe nimeni. Am luat icoana, m-am uitat pe spate, era perfect curată, am măsurat curgerea cu ruleta. Iar în timpul Sfintei Liturghii eu, care nu credeam, eram cu credincioșii și am ieșit în altar pentru Închinare.

Lângă dâra care era, de la mâna Mântuitorului spre cea a Fecioarei Maria, sub ochii mei a apărut o altă pată, în partea laterală. M-am cutremurat. Nu am zis nimic. A venit Liturghia iar dâra s-a prelungit, iar pe măsură ce slujeam a tot crescut.

icoana 3

Le-am spus enoriașilor ce s-a întâmplat și le-am spus că vreau să îi miruiesc cu untdelemn sfințit pe fiecare, iar ei să vadă icoana cu ochii lor. În timp ce erau la rând, a venit o femeie în vârstă, pe care nu am mai văzut-o până atunci și nici de atunci încolo, și care a ajuns în fața icoanei și a șters cu palma și cu dosul palmei, apoi și-a trecut palma peste față.

A șters tot. Mie mi s-au înmuiat picioarele. Iar de atunci icoana nu a mai lăcrimat, nu a mai curs nimic”, a povestit părintele Nicolae Dura.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate