EVENIMENT
Dinamo îl OMAGIAZĂ pe Cătălin Hîldan la meciul cu CFR Cluj
Clubul de fotbal Dinamo Bucureşti îl va omagia la meciul cu CFR Cluj de duminică, pe fostul căpitan al echipei, Cătălin Hâldan, care a murit în urmă cu 23 de ani, în 5 octombrie 2000, în timpul unui meci amical.
Clubul Dinamo Bucuresti încurajeaza suporterii care vor fi prezenţi la meciul cu CFR Cluj să ajungă la locurile lor cu minimum 30 minute înainte de începerea partidei, adică ora 21:00. Înainte ca echipele să îşi facă apariţia pe teren, Dinamo Bucureşti îl va omagia printr-un tribut pe Cătălin Hîldan, Unicul Capitan, arată pagina de Facebook a clubului Dinamo.
„Cătălin Hîldan înseamnă Dinamo! Un alt 5 octombrie, o altă lacrimă! E iar ziua aia neagră din an. De cea mai închisă şi dureroasă nuanţa a negrului, ziua care pentru noi, câinii, e ca un echinocţiu de toamnă. Noaptea este mai lungă, dimineaţa este mai rece, iar noi suntem mai trişti. E ziua în care ne amintim mai tare ca niciodată că Dinamo nu mai este completă şi nu va mai fi niciodată, dar şi că avem pe cineva acolo sus care ne îndeamnă să luptăm pentru Dinamo din toată fiinţa noastra şi cu toate puterile. La fiecare 5 octombrie, cerurile sunt mai gri, soarele mai palid, iar ochii noştri mai plini de lacrimi. Un singur nume nu poate fi rostit în această zi blestemată fără ca noi să nu avem un nod în gât şi vocea tremurandă: Cătălin”, se arată în mesajul Peluzei Cătălin Hîldan.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






