EVENIMENT
DETALII Cum luau bani și cum falsificau procese verbale cu amenzi cei doi polițiști șpăgari din Florești

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a transmis, luni, la solicitarea Cluj24 detalii despre reținerea celor doi polițisti din cadrul IPJ Cluj – Secţia 6 Poliţie Rurală Floreşti.
Parchetul a precizat că în sarcina numitei P.D. s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (3 fapte), abuz în serviciu (2 fapte) şi fals intelectual (4 fapte), iar în sarcina lui M.I. s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (2 fapte), complicitate la abuz în serviciu (1 faptă) şi complicitate la fals intelectual (3 fapte).
Potrivit procurorilor, în data de 16.05.2021, în intervalul orar 02:36-02:51, agentul principal de poliţie P.D, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în mod direct pentru sine sau pentru altul, a pretins bani de la conducătorul auto R.F.D. cu ocazia controlului efectuat în trafic, iar ulterior a primit de la acesta suma de 50 euro care nu i se cuvenea, în legătură cu constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege corespunzătoare stării de fapt constatate în mod real (încălcarea marcajului continuu care desparte sensurile de mers, lipsa documentelor asupra sa, lipsa stingătorului de incendiu).
”În data de 16.05.2021, în intervalul orar 02:36-02:51, agentul principal de poliţie P.D., fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat un proces-verbal de sancționare contravenţională cu ocazia întocmirii acestui înscris prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului. În data de 16.05.2021, în intervalul orar 03:38-03:46, agentul principal de poliţie P.D., fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit cu încălcarea legii privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, activităţile de constatare şi sancționare contravenţională privind pe un conducător auto respectiv contrar stării de fapt real constatate, nu a întocmit procesul-verbal de constatare şi nu l-a sancționat pe conducătorul auto nominalizat, comportament prin care a cauzat o vătămare a intereselor legitime ale unei persoane juridice – Poliţia Română prin I.P.J. Cluj, concomitent cu dobândirea unui folos necuvenit pentru conducătorul auto constând în neaplicarea sancțiunilor principale (amendă sau avertisment) şi a celei complementare constând în 6 puncte de penalizare”, au precizat procurorii clujeni.
Pentru aceste fapte, s-a reţinut în sarcina numitei P.D. săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, fals intelectual şi abuz în serviciu.
Bani primiți ca mită
În ceea ce-l privește pe M.I, procurorii au reținut că în data de 27.06.2021, în intervalul orar 02:00-02:10, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, acesta, în deplină conivență cu agentul principal de poliţie P.D., ambii fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în mod direct pentru sine sau pentru altul, a pretins bani de la conducătorul auto D.M. cu ocazia opririi în trafic, iar apoi a primit de la acesta suma de 500 lei, bani care nu i se cuveneau, în legătură cu neîndeplinirea unor acte de serviciu ce intrau în îndatoririle ambilor poliţişti, respectiv constatarea şi aplicarea sancțiunilor contravenţionale corespunzătoare stării de fapt constatate în mod real (încălcarea marcajului continuu care desparte sensurile de mers, încălcarea semnificației indicatorului de obligare la dreapta, lipsa echipamentelor obligatorii – stingător, trusă medicală, triunghiuri reflectorizante).
În aceeași noapte, în intervalul orar 02:00-02:10, agentul principal de poliţie P.D., cu complicitatea morală a agentului şef de poliţie M.I., a falsificat procesul-verbal de sancționare contravenţională seria Pxxx nr.xxxx din 27.06.2021 (ora 02:07) cu ocazia întocmirii la momentul opririi în trafic a conducătorului auto D.M., prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului.
Pentru aceste fapte, s-a reţinut în sarcina numiţilor M.I şi P.D.. săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi fals intelectual.
Alți bani
În data de 07.10.2021, în intervalul orar 00:55-01:04, agentul principal de poliţie P.D, cu complicitatea morală a agentului şef de poliţie M.I., ambii fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit cu încălcarea legii 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, activităţile de constatare şi sancționare contravenţională privind pe S.I.T. conducător auto al unui vehicul, respectiv contrar stării de fapt real constatate şi nu a aplicat sancțiunea corespunzătoare prevăzută de lege faţă de conducătorul auto nominalizat, comportament prin care a cauzat o vătămare a intereselor legitime ale unei persoane juridice – Poliţia Română prin I.P.J. Cluj, concomitent cu dobândirea unui folos necuvenit pentru conducătorul auto constând în neaplicarea de sancţiuni pentru toate faptele constatate (amendă sau avertisment).
”În data de 07.10.2021, în intervalul orar 00:55-01:04, agentul principal de poliţie P.D., cu complicitatea morală a agentului şef de poliţie M.I., ambii fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat procesul-verbal de sancționare contravenţională seria Pxxx nr.xxxxxxx din 07.10.2021 (ora 00:58) cu ocazia întocmirii la momentul opririi în trafic a conducătorului auto S.I.T., prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului
Pentru aceste fapte, s-a reţinut în sarcina numiților M.I şi P.D.. săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual”, au mai spus procurorii clujeni..
Procese verbale false
Totodată, în data de 07.10.2021, în intervalul orar 02:00-02:21, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, agentul şef de poliţie M.I. în deplină conivență cu agentul principal de poliţie P.D., ambii fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, M.I. a pretins bani, în mod direct pentru sine şi pentru altul, de la conducătorul auto C.I.F. cu ocazia opririi în trafic, iar ulterior a primit de la acesta suma de 500 lei care nu i se cuvenea, în legătură cu neîndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv constatarea şi aplicarea sancțiunilor contravenţionale şi a măsurilor tehnico-administrative corespunzătoare stării de fapt constatate în mod real.
”În data de 07.10.2021, în intervalul orar 02:00-02:21, agentul principal de poliţie P.D., cu complicitatea morală a agentului şef de poliţie M.I., ambii fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat cu ocazia întocmirii procesul-verbal de sancționare contravenţională seria Pxxx nr. xxxxxxx din 07.10.2021 (ora 02:07), prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului.
Pentru aceste fapte, s-a reţinut în sarcina numiţilor M.I şi P.D.. săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi fals intelectual”, mai precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.
În data de 15.10.2021, polițiștii din cadrul DGA-SJA CLUJ, cu delegarea procurorului de caz, au efectuat percheziţii la sediul unităţii de poliţie şi i-au condus pe suspecți la audieri.
În data de 16.10.2021, procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de P.D. şi a propus luarea măsurii arestului preventiv faţă de M.I..
Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă faţă de M.I. pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile de urmărire penală efectuate până la acest moment procesual au fost derulate şi cu sprijinul conducerii I.P.J. Cluj.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Ședința de politică monetară de vinerea trecută a BNR, unde s-a decis menținerea dobânzii de referință la 6,50%, nivel stabilit în august trecut și la 5,5% a celei pentru facilitatea de depozit, reprezintă principalul eveniment al iernii.
Decizia a fost explicată lunea aceasta de guvernatorul Mugur Isărescu la prezentarea Raportului asupra inflației prin nivelul ridicat de instabilitate politică, la care se adaugă posibilitatea declanșării de către administrația de la Casa Albă a unui război comercial care va ridica nivelul prețurilor la nivel mondial.
BNR, îngrijorată de INSTABILITATEA politică
În aceste condiții, banca centrala a revizuit prognoza de inflație pentru finalul acestui an la 3,8%, de la precedenta anticipație de 3,5%. Valoarea prezentată de BNR coincide cu cea prezentată de Comisia Națională de Prognoză, la sfârșitul anului trecut, care vede o medie anuală de 4,4%.
Instabilitatea politică poate avea efecte semnificative asupra dobânzilor sau chiar a cursului de schimb. „Considerăm că stabilitatea financiară este legată de această stabilitate a cursului de schimb şi este foarte importantă prudenţa, care nu este exagerată. Reducerea de dobândă de politică monetară poate fi o invitaţie la depreciere a cursului pe pieţele financiare, ceea ce acum nu este cazul să se întâmple”, a afirmat guvernatorul BNR.
Decizia BNR de vineri a fost anticipată de piață, astfel că lunea aceasta indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 a stagnat la 5,93%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,0% iar cel la 12 luni a alunecat de la 6,09 la 6,08%.
„Statul a acceptat să plătească un randament mediu anual de 7,06%”
Necesarul de lichiditate cu care se confruntă Trezoreria statului, o obligă pe aceasta să se împrumute constant, fie prin licitații de titluri de stat, fie direct de la bănci.
Lunea aceasta, Finanțele au redeschis o emisiune scadentă în aprilie 2027 şi a împrumutat 675,7 milioane lei, față de o valoare programată de 500 de milioane de lei. Statul a acceptat să plătească un randament mediu anual de 7,06%.
Euro se tranzacționa lunea aceasta în culoarul 4,977 – 4,9775 lei, astfel că media a fost stabilită la 4,9770 lei, față de 4,9765 lei a începutul săptămânii trecute.
Pe piețele internaționale, euro s-a apreciat la 1,0469 – 1,0507 dolari iar cursul monedei americane a scăzut la 4,7452 lei, față de 4,8244 lei, marțea trecută. Evoluția este pusă pe seama suspendării procesului de majorare a taxelor vamale de către Statele Unite.
„Monedele digitale se află într-o perioadă de consolidare a prețului”
La începutul săptămânii trecute, cursul monedei elvețiene se situa la 5,2956 lei. Ea a scăzut lunea aceasta la 5,2678 lei, după ce s-a depreciat față de euro. Media lirei sterline a fost mult mai stabilă și a început această săptămână la 5,9787 lei.
În așteptarea discuțiilor dintre Donald Trump și Vladimir Putin referitoare la războiul declanșat de Rusia în Ucraina, nivelul aversiunii față de risc a scăzut iar prețul gramului de aur a coborât de la 448,7474 lei la 442,2466 lei, față de maximul istoric de 450,2987 lei, atins marțea trecută, când uncia a urcat până la 2.945 dolari. La începutul acestei săptămâni metalul galben se tranzacționa în culoarul 2.876,50 – 2.907 dolari/uncie.
Monedele digitale se află într-o perioadă de consolidare a prețului, odată trecut entuziasmul adus de instalarea lui Donald Trump, care s-a declarat un partizan al pieței cripto. La începutul acestei săptămâni, bitcoin fluctua între 95.864 și 96.610 dolari iar ethereum se mișca în culoarul 2.647 – 2.778 dolari.
Călin Georgescu

Cluburile de fotbal CFR Cluj și HNK Gorica au ajuns la un acord privind împrumutul fundașului Anton Kresic la formația din prima ligă a Croației, a anunțat gruparea din Gruia, luni seara, pe pagina sa de Facebook.
Kresic, în vârstă de 29 ani, a disputat trei meciuri în acest sezon pentru CFR Cluj. Fundașul croat fusese transferat la CFR de la Rijeka în 2023, însă în ultima vreme a ieșit din vederile lui Dan Petrescu.
CFR Cluj l-a împrumutat în Croația pe Kresic
Kresic a mai jucat în carieră la NK Zagreb, Trapani, Atalanta, Avellino, Cremonese, Carpi și Padova.

Diana Șoșoacă, președintele S.O.S. România, a declarat luni că va candida la alegerile prezidențiale și că a strâns aproape toate semnăturile necesare pentru a-și depune candidatura.
„Voi continua, la noi se strâng semnături, am adunat aproape toate semnăturile, voi candida la Președinția României, iar dacă CCR mai îndrăznește, mai ales acum la schimbările care sunt la nivel mondial, să îmi interzică să candidez, vor avea exact cea ce merită și ei, și Ciolacu, și Simion, și toți cei care se perindă din partea sistemului și încearcă să prostească, să manipuleze opinia publică”, a spus Șoșoacă la Palatul Parlamentului.
Diana Șoșoacă va CANDIDA la Președinția României. A adunat aproape toate semnăturile
Ea le-a mulțumit colegilor săi din partid „că rezistă la toate amenințările și șantajele”.
„Acum ați înțeles ce face Puterea și ce a fost și cu cei șase trădători care stau pe aici pe la baruri că nu îi primește nimeni pe nicăieri. Trădătorii sunt trădători pentru toți, chiar și pentru cei care îi plătesc, așa că în acest moment dacă vreți schimbare, nu aveți decât partidul S.O.S. România și pe Dumnezeu cu care suntem”, a menționat Șoșoacă.
EVENIMENT
DJS Cluj: A scăzut numărul DIVORȚURILOR în luna decembrie 2024, în Cluj, în schimb s-au NĂSCUT mai puțini copii ca în noiembrie

Direcția Județeană de Statistică Cluj a prezentat un studiu din care reiese că luna decembrie 2024 a fost una cu o rată mai scăzută a divorțurilor în Cluj însă cu o scădere a natalității față de luna noiembrie a aceluiași an.
În luna decembrie 2024 numărul naşterilor înregistrate în judeţul Cluj a scăzut faţă de luna noiembrie 2024 și a crescut față de luna decembrie 2023.
DJS Cluj: A scăzut numărul DIVORȚURILOR în luna decembrie 2024, în Cluj, în schimb s-au NĂSCUT mai puțini copii ca în noiembrie
Numărul deceselor a fost mai mare față de luna noiembrie 2024 și s-a diminuat față de luna decembrie 2023.
Sporul natural a fost negativ în luna decembrie 2024.
În luna decembrie 2024 s-a înregistrat nașterea a 469 copii, cu 12 copii mai puțini decât în luna noiembrie 2024 și cu 41 copii în plus față de luna decembrie 2023.
Numărul deceselor consemnate în luna decembrie 2024 a fost de 686, cu 42 decese mai multe decât în luna noiembrie 2024 și cu 7 decese în minus față de decembrie 2023.
Sporul natural, adică diferenţa dintre numărul născuţilor-vii şi numărul persoanelor decedate, s-a menținut negativ (-217 persoane), numărul persoanelor decedate fiind de 1,5 ori mai mare decât cel al născuților vii.
În luna decembrie 2024 au fost 5 decese la copiii cu vârstă sub 1 an.